ICCJ. Decizia nr. 5647/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5647/2011
Dosar nr. 12.1/108/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată, iniţial pe rolul Tribunalului Arad şi apoi precizată reclamanta SC I.D.C. SRL Arad, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Arad,a solicitat anularea deciziei din 24 iunie 2008 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală din 6 noiembrie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta SC I.D.C. SRL Arad a arătat că prin decizia din 24 iunie 2008, organul de soluţionare a contestaţiilor a făcut în mod greşit aplicarea art. 214 lit. b) din C. proc. fisc. şi a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 323.541 RON TVA suplimentară, întrucât în cauză nu există un alt proces între aceleaşi părţi, respectiv SC I.D. SRL. şi D.G.F.P. Arad, ci pârâta a făcut trimitere la un alt proces în care este pârâtă într-o acţiune intentată de o altă societate comercială, cu privire la un alt act administrativ, fără legătură cu cauza de faţă, ca urmare solicită desfiinţarea pct. 4 din decizie şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei.
În ceea ce priveşte pct. 3 din decizia nr. 319/2008 prin care s-a respins contestaţia pentru suma de 213.831 RON TVA suplimentară, reclamanta a susţinut că atât organul fiscal cât şi cel de soluţionare a contestaţiei au făcut de asemenea o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 128 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2004, respectiv art. 6 alin. (9), alin. (10) din H.G. nr. 44/2004.
Reclamanta a arătat că organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia suma de 213.831 RON prin aplicarea cotei de TVA conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 asupra bazei de impozitare reprezentată de contravaloarea stocurilor degradate, înregistrate în evidenţa contabilă, ori cantitatea de 3.502.340 kg reprezentând melasă, a fost depreciată, acest stoc de marfă fiind distrus conform avizului din 26 iulie 2007, prin evacuarea acesteia în staţia de epurare.
În această situaţie s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 6 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv: degradarea mărfurilor din motive neimputabile subiectului fiscal, aceasta producându-se datorită temperaturilor foarte mari, iar marfa a fost distrusă.
Pârâta D.G.F.P. Arad, prin întâmpinarea formulată a arătat că, în urma verificării efectuate de organul de inspecţie fiscală a constatat că reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă conform procesului verbal de constatare cheltuieli cu materia primă degradată, melasă, datorită temperaturilor ridicate, cu încălcarea prevederilor art. 128 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2003, în sensul că, pentru a nu constitui livrare de bunuri, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004, respectiv bunurile să nu fie imputabile, degradarea calitativă să se datoreze unor cauze obiective, dovedită de documente şi să se facă dovada că bunurile au fost distruse şi nu mai intră în circuitul economic.
Raportat la aceste condiţii reclamanta nu a făcut dovada degradării bunurilor datorită unor cauze obiective şi nici dovada distrugerii mărfurilor.
Cu privire la TVA suplimentară în sumă de 323.541 RON stabilită de organul fiscal, pârâta a arătat că aceasta a fost stabilită de organul fiscal, întrucât în perioada 2004-2006 reclamanta a emis facturi de avans marfă către SC I.T.C. SRL, care au fost stornate integral, deşi marfa nu a fost livrată şi plata efectivă a avansurilor nu a avut loc din cauza unor neînţelegeri între parteneri.
Cu privire la stabilirea TVA de 8.855 RON aferentă datoriilor prescrise în sumă de 57.568 RON, pârâta a considerat că reclamanta datorează TVA pentru aceste datorii, întrucât potrivit art. 126 (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 din punct de vedere al TVA acestea sunt operaţiuni taxabile, întrucât operaţiunile nu au fost efectuate cu plată.
Soluţia instanţei de fond
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 872 din 29 mai 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL Filiala Arad împotriva pârâtei D.G.F.P. Arad pentru anularea deciziei din 24 iunie 2008 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 6 noiembrie 2007.
Prin decizia civilă nr. 38 din 19 ianuarie 2010,Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de SC I.D.C. SRL Arad, filiala Arad împotriva sentinţei civile din 29 mai 2009, a casat sentinţa cu reţinere spre competenţă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Timişoara. Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa din 4 octombrie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL, filiala Arad, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Arad.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a constatat, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin precizarea acţiunii,reclamanta a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinarea formulată a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesual pasive, având în vedere că în cauză nu se atacă un act emis de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel că aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecaţii şi de aceea nu exista motive pentru a se pronunţa o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu ea.
A reţinut instanţa că în prezenta cauză, reclamanta SC I.D.C. SRL, a contestat legalitatea deciziei din 24 iunie 2008 emisă de D.G.F.P. Arad, serviciul soluţionare contestaţii şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală din 6 noiembrie 2007, emisă de D.G.F.P., Activitatea de Inspecţie Fiscală.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa a constatat că este întemeiată, sens în care admis-o, arătând că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a emis actul de impunere contestat de reclamantă, respectiv decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală din 6 noiembrie 2007.
De asemenea, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a soluţionat nici contestaţia fiscală promovată de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 6 noiembrie 2007, decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319 din 24 iunie 2008 fiind emisă de D.G.F.P. Arad, serviciul soluţionare contestaţii.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin decizia de impunere din 6 noiembrie 2007, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de natura TVA în sumă totală de 709.209 RON, respectiv:
- 546.227 RON TVA suplimentară,
-147.184 RON majorări de întârziere aferente TVA şi 15.798 RON penalităţi de întârziere aferente TVA.
Din raportul de inspecţie fiscală rezultă că TVA suplimentară în suma totală de 546.227 RON este alcătuită din:
- suma de 213.831 RON, reprezentând TVA suplimentară de 93.284 RON aferentă lunii iunie 2007 şi suma de 120.547 RON TVA aferentă lunii iulie 2007, prin aplicarea cotei de TVA conform art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, asupra bazei de impozitare reprezentată de contravaloarea stocurilor degradate, înregistrate în evidenţa contabilă de 1.125.429 RON, melasă, în calitate de 4.801.075 RON.
- suma de 323.541 RON reprezentând TVA aferentă valorii evidenţiate în facturi ca reprezentând contravaloarea unor avansuri pentru marfă, fără a se fi realizat plata efectivă a avansurilor, în condiţiile în care facturile au fost stornate ulterior fără a fi finalizate printr-o operaţiune de livrare de bunuri, instanţa constată că organul de soluţionare a contestaţiei prin decizia din 24 iunie 2008 a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă în temeiul art. 212 (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.
- suma de 8.855 RON reprezentând TVA suplimentară calculată asupra contravalorii datoriilor prescrise de 57.558 RON.
Cu privire la TVA suplimentară în sumă de 213.831 RON, reprezentând TVA suplimentară aferentă bazei de impozitare reprezentată de contravaloarea stocurilor degradate, instanţa a reţinut că atât organul de control cât şi organul de soluţionare a contestaţiei au arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea art. 128 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 conform cărora trebuia să calculeze TVA asupra contravalorii stocului de marfă degradată calitativ. Instanţa observă că în speţă reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei potrivit căreia degradarea calitativă a bunurilor trebuie să se datoreze unor cauze obiective şi nu să îi fie astfel imputabile reclamantei. Deşi reclamanta a susţinut că degradarea s-a datorat temperaturilor ridicate din vara anului 2007, nu există nici o probă cu privire la temperaturile înregistrate în perioada respectivă în regiunea în care este situat depozitul reclamantei.
Astfel, instanţa a reţinut că nu există nici o probă asupra cauzei degradării melasei. Conform Raportului tehnic de specialitate privind fenomenele care puteau să conducă la degradarea materiei prime melasă, melasa se depozitează în rezervoare metalice curăţate şi dezinfectate, iar în timpul depozitării, în masa de melasă pot avea loc fenomene de degradare având cauze obiective, respectiv ca urmare a unor procese chimice şi biochimice având ca efect scăderea concentraţiei melasei şi a cantităţii de zahăr şi creşterea acidităţii şi a cantităţii de zahăr invertit.
Or, instanţa a constat că,în speţă, nu există date certe cu privire la condiţiile de depozitare a melasei în litigiu şi nici alte informaţii obiective care să ateste susţinerea comisiei de inventar a reclamantei conform căreia melasa s-a degradat datorită temperaturilor ridicate din vara anului 2007. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care instanţa a respins proba cu expertiza tehnică solicitată de reclamantă, în condiţiile în care nu mai era posibilă examinarea unor probe materiale care să permită stabilirea cauzelor degradării melasei şi determinarea cantităţii de melasă deversată efectiv de reclamantă, o expertiză neputând evidenţia decât din punct de vedere teoretic posibilitatea degradării melasei în anumite condiţii, respectiv posibilitatea deversării unei anumite cantităţi de melasă - ceea ce nu ar putea constitui o probă că melasa în litigiu s-a degradat din cauza căldurii şi că acea melasă a fost efectiv deversată în luna iulie 2007.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu beneficiază de dispoziţiile art. 128 alin. (8) lit. b) din C. fisc. şi avea obligaţia colectării TVA-ului pentru cantitatea de melasă înregistrată ca degradată şi deversată, astfel că organele fiscale au stabilit corect în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 213.831 RON, reprezentând TVA suplimentară aferentă bazei de impozitare reprezentantă de contravaloarea stocurilor degradate.
Instanţa a constatat, cu privire la TVA suplimentară în sumă de 323.541 RON stabilită de organul fiscal,că în temeiul art. 212 (1) lit. b) din C. proc. fisc., organul de soluţionare a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, întrucât între stabilirea TVA în sarcina reclamantei şi soluţia care urmează a se pronunţa de instanţa de judecată în cauză privind SC I.T. SRL există o strânsă interdependenţă.
Arată în continuare că organul fiscal a reţinut că - în condiţiile în care SC I.T. SRL a solicitat anularea actelor administrativ fiscale prin care s-au calculat obligaţii fiscale de natura TVA în legătură cu facturile emise de reclamanta SC I.D.C. SRL, rezolvarea contestaţiei reclamantei depinde de soluţia ce se va da cu privire la acţiunea judiciară formulată SC I.T. SRL
La rândul său, reclamanta a susţinut că este vorba despre un litigiu care se derulează între alte părţi, respectiv între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Arad şi SC I.T. SRL şi că întârzierea soluţionării contestaţiei sale conduce la încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prin încălcarea duratei rezonabile a litigiului.
Sub acest aspect, instanţa a constat că, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de SC I.T. SRL, această societate a contestat legalitatea deciziei de impunere din 10 august 2008, şi în legătură cu refuzul organului fiscal de a accepta deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise de reclamanta SC I.D.C. SRL pentru SC I.T. SRL, facturi având ca obiect acele avansuri de plată care nu au fost plătite efectiv reclamantei de SC I.T. SRL şi care au fost ulterior stornate.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că obiectul litigiului având ca parte SC I.T. SRL vizează şi legalitatea operaţiunilor economice generatoare de TVA care au format şi obiectul deciziei de impunere din 6 noiembrie 2007, contestată de reclamantă în prezenta cauză.
Astfel, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din C. proc. fisc. pentru suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei având ca obiect legalitatea stabilirii în sarcina reclamantei a taxei pe valoarea adăugată suplimentare în sumă de 323.541 RON.
Cu privire la stabilirea TVA de 8.855 RON aferentă datoriilor prescrise în sumă de 57.568 RON, instanţa a constatat că reclamanta a dedus TVA în sumă de 8.855 RON aferentă unor facturi emise de către diverşi furnizori ai reclamantei, facturi în valoare totală de 57.568 RON, în condiţiile în care se împlinise dreptul furnizorilor respectivi de a acţiona reclamanta în justiţie pentru obligarea acesteia la plata acestor sume de bani.
Instanţa a mai reţinut că nu a fost contestat aspectul că reclamanta nu a plătit furnizorilor, respectiv sumele datorate conform facturilor respective şi că s-a împlinit termenul prescripţie a dreptului furnizorilor de a recupera sumele respective.
În consecinţă, instanţa a arătat că reclamanta nu a plătit furnizorilor respectivi sumele datorate conform acestor facturi, deci nu a plătit nici taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi în sumă de 8.855 RON.
Or, conform art. 145 alin. (1) şi alin. (3) din C. fisc., care reglementează dreptul de deducere al TVA, în condiţiile în care dreptul la acţiune al furnizorilor reclamantei era prescris, reclamanta nu mai avea, din punct de vedere juridic, obligaţia", de a le plăti acestora sumele menţionate în facturi, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi.
Nefiind vorba despre o sumă datorată sau achitată de reclamantă, aceasta nu îndeplinea condiţiile pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată respective.
Recursul
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC I.D.C. SRL.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat în esenţă următoarele:
- Referitor la suma de 213.831 RON TVA suplimentar calculat asupra stocurilor degradate, consideră recurenta că, a făcut dovada degradării materiei prime precum şi a distrugerii acesteia prin documentele depuse la dosarul cauzei şi deci îndeplinirea cumulativă a prevederilor pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004.
Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că bunurile de natura stocurilor degradate calitativ trebuie să nu mai reintre în circuitul economic, aspect pe care organele de control nu l-au dovedit. Acestea nu au adus dovezi că materia primă s-a reintrodus în circuit sau ce produs finit a rezultat.
Referitor la deversarea întregii cantităţi se arată de recurentă că, sistemul de canalizare permite deversarea înspre staţia de epurare.
A mai arătat de asemenea recurenta că, avizul de însoţire marfă a fost întocmit ca document justificativ pentru întreaga cantitate de materie degradată şi a fost înregistrat în contabilitatea societăţii.
- Referitor la desfiinţarea pct. 4 din decizia din 24 iunie 2008 (suma de 323.541 RON), arată recurenta că solicită obligarea pârâtei intimate la soluţionarea contestaţiei.
Consideră recurenta că, în soluţionarea acestui capăt de cerere trebuie avut în vedere că orice factură greşit întocmită sau care nu mai este urmată de o livrare de bunuri, poate fi anulată doar prin stornarea acesteia. Astfel, se arată că ambele societăţi au înregistrat în contabilitate facturile emise iar ulterior au înregistrat facturile stornate, fiind deci puse în situaţia anterioară emiterii facturilor.
- Referitor la suma de 8.855 RON reprezentând TVA calculat asupra datoriilor prescrise, recurenta arată că instanţa de fond a reţinut greşit că operaţiunile au fost efectuate cu plată, având în vedere că societatea recurentă nu a achitat aceste facturi în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Mai precizează recurentul că instanţa de fond nu are în vedere faptul că, prin emiterea unei facturi, furnizorul are obligaţia de a achita TVA-ul la bugetul statului iar beneficiarul are obligaţia de a înregistra în contabilitate facturile primite.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.
Întâmpinarea
Pârâta–intimată D.G.F.P. a judeţului Arad a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca legală şi temeinice.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare şi a depus înscrisuri în conformitate cu art. 305 din C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs–referitor la suma de 213.831 RON.
Înalta Curte constată că în cauză recurenta–reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a prevederilor pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 raportat la art. 128 alin. (8) din Legea nr. 571/2003.
Potrivit art. 128 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. raportat la prevederile pct. 6 alin. (9) şi alin. (10) din H.G. nr. 44/2004 pentru a fi deductibile cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- nu sunt imputabile;
- degradarea calitativă a bunurilor se datorează unei cauze obiective dovedite cu documente;
- se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.
Ajustarea dreptului de deducere se efectuează în condiţiile în care aceste bunuri nu sunt imputabile.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea art. 128 alin. (8) din Legea nr. 571/2003.
Astfel, reclamanta–recurentă nu a dovedit că degradarea calitativă a bunurilor s-a datorat unei cauze obiective, existând doar notă explicativă a administratorului societăţii şi proces-verbal de constatare în laboratorul societăţii, care nu se coroborează cu altceva.
De asemenea nu este probată modalitatea de distrugere a bunurilor, având în vedere că staţia de epurare situată în str. D.R. prezintă un grad mare de uzură fizică şi tehnologică şi a fost închisă oficial la 1 ianuarie 2007 iar cheltuielile cu materia primă degradată neimputabilă au fost evidenţiate în contabilitate în perioada iunie-august 2007.
Nici modalitatea de transport a cantităţii de melasă de aproximativ 4.801.075 kg înspre staţia de epurare, nu este dovedită. Avizul din 26 iulie 2007 emis de societatea recurentă nu menţionează nici un mijloc de transport, a fost completat în timpul controlului fiscal, nu îndeplineşte calitatea de document justificativ şi nu a fost avizat de supraveghetorul fiscal conform art. 223 din C. fisc.
Prin adresa din 2 noiembrie 2007, SC C.A.A. SA îşi exprimă îndoiala că această mare cantitate de melasă a putut fi deversată în canalizare mai ales că debitul cunoscut nu a depăşit media normală a celorlalte luni.
Deoarece nu s-a făcut dovada că bunurile au fost distruse şi nu mai intră în circuitul economic, se constată că în mod corect organele fiscale au colectat TVA.
- În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, desfiinţarea pct. 4 din decizia din 24 iunie 2008, se reţine că din oficiu organul de soluţionare a contestaţiei a introdus în soluţionarea contestaţiei formulată pe SC I.D.C. SRL şi SC I.T. SRL, interesele sale juridice de natură fiscală fiind afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare, în sensul că baza de impozitare a TVA este formată din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de S.C. SC I.D.C. SRL în calitate de furnizor iar SC I.T.C. SRL în calitate de beneficiar, conform art. 137 din Legea nr. 571/2004.
SC I.T.C. SRL a atacat decizia din 25 octombrie 2007 iar organul fiscal a constatat că există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă şi a suspendat soluţionarea contestaţiei.
Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de recurs nu este fondat având în vedere dispoziţiile art. 244 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, care prevede că organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când aceasta depinde în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Cum dosarul petentei SC I.T.C. SRL nu s-a soluţionat, recurenta nefăcând dovada soluţionării acestuia în mod definitiv şi irevocabil, nu poate fi obligat organul fiscal la soluţionarea contestaţiei recurentei întrucât aşa cum s-a arătat anterior există o strânsă interdependenţă între cauze.
- Referitor la suma de 8.855 RON, TVA calculat asupra datoriilor prescrise.
În fapt, s-a susţinut că recurenta a înregistrat suma de 57.558 RON reprezentând datorii prescrise, conform facturilor înregistrate, dobândind drept de proprietate asupra sumelor care nu au fost plătite furnizorilor mai mult de 3 ani.
Se constată însă, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, că aceste operaţiuni nu au fost efectuate cu plata şi prin urmare nefiind destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile conform art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2004 nu pot fi deduse.
Prin urmare, organele fiscale au procedat corect prin regularizarea dreptului de deducere exercitat de cumpărătorul recurent.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că nu există motive care să atragă modificarea sau casarea sentinţei de fond, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.D.C. SRL Arad prin administrator judiciar Casa de insolvenţă Rava S.P.R.L. Arad împotriva sentinţei nr. 419 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5635/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5649/2011. Contencios → |
|---|
