ICCJ. Decizia nr. 577/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 577/2011
Dosar nr.193/59/2010
Şedinţa publică de Ia 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 242 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamanta P.M. a chemat în judecată pârâta A.S.V.S.A. Bucureşti solicitând anularea actului administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de conducere, respectiv Ordinul emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti nr. 69598/2009; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere deţinută anterior, respectiv aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul D.S.V.S.A. Timiş; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi a primelor, stimulentelor şi celorlalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate, plus coeficientul acordat funcţiilor de conducere, de la data desfacerii raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflaţie calculat până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
La dosar a depus întâmpinare pârâta A.N.S.V.S.A. prin care a solicitat respingerea în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Cu prioritate, pârâta invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi fiscal, arătând că termenul prevăzut la alin. (l) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."
Aşa fiind, reclamanta avea posibilitatea ca, în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, să introducă acţiunea în anulare, în termenul de 6 luni, acesta fiind un termen de prescripţie.
De asemenea, înţelege să invoce şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată din punct de vedere al neîndeplinirii procedurii prealabile cu intimata, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Lenea nr. 554/2004 care statuează ca o condiţie obligatorie parcurgerea procedurii plângerii prealabile.
Conform art. 137 C. proc. civ., „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Instanţa de fond, analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocată de pârâtă, constată că excepţia este întemeiată şi o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă, reţinând următoarele considerente:
Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ce reglementează „Termenul de introducere a acţiunii" (I) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la;
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
(d) data expirării termenului prevăzut la ari. 2 alin. (j) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
(e) data încheierii procesului - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
Instanţa de fond a reţinut că termenul prevăzut la alin. (l) este un termen de prescripţie, astfel că reclamanta avea obligaţia de a formula acţiune în anulare în cadrul termenului prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (l).
Instanţa reţine că, din probele administrate în cauză, reclamanta nu a arătat nici un motiv temeinic prin care să justifice că s-a aflat în imposibilitate de a formula acţiune în termenul prevăzut de art. 11 alin. (l), astfel că în cauza dedusă judecăţii nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Văzând soluţia dată excepţiei de tardivitate, instanţa nu a mai analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi nici fondul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
A precizat că a formulat acţiunea introductivă, solicitând anularea actului administrativ de revocare din funcţie, având în vedere faptul că actul atacat a fost emis în considerarea prevederilor unui act normativ declarat neconstituţional de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257/2009.
A precizat că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile acestei decizii a Curţii Constituţionale, prin care OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, fiind introdusă la instanţă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.
A precizat că acţiunea a fost depusă la instanţă, la data de 17 februarie 2010, iar Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată la data de 6 noiembrie 2009, considerând că avea dreptul să formuleze acţiunea introductivă până la data de 6 noiembrie2010.
Recurenta a precizat că într-o cauză similară, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi s-a pronunţat pe fondul cauzei.
A răspuns la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive, în ceea ce priveşte lipsa plângerii prealabile, invocată de autoritatea pârâtă, arătând că parcurgerea acestei proceduri nu era necesară şi a indicat ca temei al recursului formulat dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 8 - 9, art. 312 alin. (5) şi dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că prin Ordinul nr. 69598/2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti, funcţia publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul D.S.V.S.A. Timiş se desfiinţează, urmând ca raportul de serviciu al reclamantei să înceteze prin eliberarea din funcţia publică de conducere începând cu data de 23 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile.
Împotriva acestui ordin reclamanta a formulat acţiune introductivă, întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 554/2004, arătând că nu a îndeplinit procedura prealabilă împotriva OUG nr. 37/2009, văzând practica instanţei în cauze similare.
Înalta Curte nu poate primi apărarea reclamantei cu privire la faptul că a formulat acţiunea înăuntrul termenului de prescripţie, întrucât în cauza de faţă dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.
Astfel, văzând dispoziţiile art. ll din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 17 februarie 2010, în condiţiile în care actul administrativ individual, ce este atacat, a fost luat la cunoştinţă încă din luna aprilie 2009, fără ca ulterior acestui moment reclamanta să formuleze vreo cerere.
Astfel, Înalta Curte, analizând critica adusă sentinţei atacate, nu poate primi apărarea formulată de recurenta-reclamantă, care arată că termenul de prescripţie se calculează începând cu data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1257/2009, întrucât Decretul nr. 167/1958 stabileşte regulile privind începutul termenului de prescripţie.
Determinarea momentului în care expiră termenul de prescripţie implică un calcul, care presupune cunoaşterea următoarelor elemente: termenul de prescripţie aplicabil în cazul dat, începutul acestui termen, dacă a intervenit sau nu o cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei şi regulile de calcul ale termenului de prescripţie.
Analizând înscrisurile din dosar, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie aplicabil cauzei este de 6 luni de la.. conform art. ll alin. (l) din Legea nr. 554/2004, cu referire la dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, care reglementează o condiţie de admisibilitate a acţiunii introductive.
Instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond corect a apreciat numai asupra termenului de prescripţie şi nu s-a pronunţat pe admisibilitatea acţiunii introductive şi a constatat prescrisă acţiunea reclamantei, întrucât în cauză recurenta-reclamantă nu a formulat nicio cerere, nici un act de întrerupere ori suspendare a acestei prescripţii.
Ori, de la data emiterii actului atacat, 23 aprilie 2009, când începe să curgă prescripţia şi până la data de 17 februarie 2010, când reclamanta s-a adresat instanţei de judecată pentru apărarea dreptului vătămat, aceasta nu a ieşit din pasivitate, în sensul că nu a înţeles să conteste măsura luată, astfel încât la momentul sesizării instanţei, acţiunea sa este prescrisă.
Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat nicio cerere de repunere în termenul de prescripţie, repunere în termen care conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958 are caracter judiciar, în sensul că presupune darea unei hotărâri în acest sens.
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (2) din actul normativ arătat „cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie".
Înalta Curte reţine că de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale se putea formula cererea de repunere în termenul de prescripţie, însă reclamanta nu a înţeles să uzeze de acest drept, astfel încât se constată că dreptul reclamantei în sens material la acţiune s-a stins, căci de la data publicării deciziei, până la data introducerii acţiunii a trecut un termen mai mare de o lună.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.M. împotriva sentinţei nr. 242 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 579/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
