ICCJ. Decizia nr. 579/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 579/2011
Dosar nr. 2511/54/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 427 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC P. SRL, împotriva pârâtei P.M. SLATINA – D.G.V.C., în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. 53098 din 22 iulie 2009 emise de P.M. Slatina – D.G.V.C., până la pronunţarea instanţei de fond şi a respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată la data de 25 august 2010, reclamanta SC P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.M. Slatina – D.G.V.C. Slatina, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 53098 din 22 iulie 2009 încheiat de P.M. Slatina – D.G.V.C. şi a Deciziei de impunere nr. 53098 din 22 iulie 2009, prin care au fost stabilite diferenţe de obligaţii la impozitul pe clădiri şi taxa hotelieră în sumă de 345.573 lei, dobânzi şi majorări de întârziere de 431.987 lei şi penalităţi de întârziere de 2.114 lei.
Prin sentinţa nr. 396 din 01 septembrie 2010, Tribunalul Olt a admis excepţia privind lipsa competenţei materiale, invocată de intimata P.M. Slatina – D.G.V.C. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC P. SRL în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Olt invocată de intimată este întemeiată, reţinând competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a actului administrativ unilateral în favoarea instanţei competente să soluţioneze în fond actul administrativ contestat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, iar reclamanta, a depus cauţiunea fixată de instanţă conform art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003 rep.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond reţine următoarele aspecte de fapt şi de drept:
Cu privire la cererea privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală, având în vedere că acesta nu este act administrativ fiscal, în sensul art. 175 alin. (l) C. proCod Fiscal, fiind act premergător actului administrativ, instanţa a constatat că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât a respins cererea privind suspendarea acestuia.
Cu privire la Decizia de impunere atacată, instanţa a reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Motivele invocate de către reclamantă referitoare la cazul bine justificat sunt de natură să producă o îndoială asupra legalităţii actului administrativ.
Astfel, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada înştiinţării prealabile a contribuabilului cu privire la desfăşurarea inspecţiei fiscale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 101 din OG nr. 92/2003, iar aceste aspecte pot fi încadrate în noţiunea de împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cazul bine justificat derivă şi din faptul că executarea actului administrativ se poate face înainte de finalizarea procedurilor legale, respectiv înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Ori aceasta este de natură să producă pagube serioase cu consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
De asemenea, este întrunită în cauză şi condiţia pagubei iminente, aşa cum este aceasta definită de dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, respectiv prejudiciu material viitor şi previzibil, având în vedere că prin executarea sumei considerată ca datorată se poate ajunge la blocarea activităţii societăţii reclamante, care este o societate cu răspundere limitată.
Pentru considerentele arătate, instanţa de fond a admis în parte cererea privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. 53098 din 22 iulie 2009 emise de P.M. Slatina – D.G.V.C., până la pronunţarea instanţei de fond şi a respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, arătând că faptul de a nu se fi dovedit înştiinţarea prealabilă a contribuabilului, cu privire la desfăşurarea inspecţiei fiscale, nu este de natură a atrage prezumţia de îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. A arătat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 102 C. proCod Fiscal
De asemenea, s-a arătat că nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză, întrucât se bazează pe o simplă presupunere că în caz de executare silită s-ar ajunge la blocarea activităţii reclamantei, nefiind făcute în cauză probe în sensul arătat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele dosarului a constatat faptul că recursul este tardiv, motiv pentru care recursul formulat va fi respins, ca tardiv, formulat pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost comunicată recurentei la data de 9 noiembrie 2010, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 18 noiembrie 2010, cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 şi 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.M. Slatina prin P. împotriva sentinţei nr. 427 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 582/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
