ICCJ. Decizia nr. 5736/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5736/2011
Dosar nr.4311/1/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal la data de 24 iunie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.D., constatarea existenţei calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în urma cererii nr. 320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. z) din OUG nr. 24/2008, raportat la art. 33 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în considerarea calităţii pârâtului de deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Reclamantul a mai arătat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat îndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securităţii", respectiv: 1. condiţia ca informaţiile furnizate Securităţii, indiferent sub orice formă, să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 2. condiţia ca informaţiile prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin sentinţa civilă nr. 426 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a constatat existenţa calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/1/1819 din 04 august 2008 şi din înscrisurile depuse rezultă că reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îşi întemeiază acţiunea în constatare pe un singur material conţinând furnizarea unor informaţii de natura celor vizate de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, anume relatarea despre D.T., P.E. şi ceilalţi membri ai grupurilor formate de aceştia şi aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, cu privire la păstrarea de către aceştia a intenţiei de a pleca fraudulos din ţară în situaţii favorabile.
Instanţa de fond a apreciat că, deşi restul informaţiilor au caracter nu doar inofensiv, ci aparent protector cu privire la membrii grupurilor aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, totuşi informaţia respectivă întruneşte cerinţele legii, anume denunţă atitudini potrivnice regimului comunist, cât timp se referă la menţinerea acelei intenţii de a pleca fraudulos din ţară în situaţii favorabile.
S-a reţinut, astfel, că legea impune o cerinţă calitativă a informaţiilor furnizate, iar nu una cantitativă, astfel încât este suficient să se constate că a fost furnizată o singură informaţie de această natură, caracterul singular al informaţiei putând releva cel mult amploarea culpei persoanei a cărei calitate de colaborator este stabilită, dar fără consecinţe juridice esenţiale în speţă.
În al doilea rând, instanţa a constatat că furnizarea respectivei informaţii a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative, vizând îngrădirea dreptului la liberă circulaţie, prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
În consecinţă, constatându-se îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, pentru considerentele arătate, instanţa a admis acţiunea şi a constatat existenţa calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art. 3041 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2744 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei civile nr. 426 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
După cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, OUG nr. 24/2008 nu impune cerinţe cantitative, caracterul singular al informaţiilor furnizate de recurentul-pârât despre un grup de persoane care intenţionau să părăsească România, şi despre relaţiile dintre acestea, conform rapoartelor din datele de 8 septembrie şi 21 septembrie 1989, urmate de angajamentul olograf din 29 septembrie 1989, nefiind de natură să înlăture incidenţa prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat.
Date fiind consecinţele pe care trecerea frauduloasă a frontierei le putea produce în contextul politic şi juridic anterior anului 1989, informaţiile respective îndeplinesc atât condiţia de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului (viaţa privată - în speţă). Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile „să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În fine, faptul că recurentul-pârât era el însuşi în atenţia organelor de securitate, ca urmare a intenţiei de a părăsi la rândul său ţara, nu îl exclude din câmpul de aplicare a reglementării noţiunii de „colaborator", pentru că, potrivit tezei a II-a a art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, numai persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii.
Cu privire la Decizia nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal D.D. a formulat contestaţie în anulare.
Prin contestaţia formulată, contestatorul solicită admiterea acesteia, anularea în întregime a Deciziei atacate şi pe cale de consecinţă, reluarea judecării cauzei în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Referitor la contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte reţine următoarele.
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii vizând procedura citării) şi art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
Prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, se referă la situaţia hotărârilor care au fost date de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.
Faţă de aceste prevederi, se apreciază că în raport de modul de formulare al contestaţiei în anulare ce face obiectul prezentului dosar aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile enunţate mai sus.
Pe de altă parte, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. este o contestaţie specială, care urmăreşte neregularităţile evidente privind actele de procedură şi nu cele referitoare la problemele de fond.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
Nici această situaţie nu se verifică în cauza de faţă, întrucât instanţa de recurs a analizat toate motivele invocate în cauză de recurent, iar motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.
Deşi contestatorul invocă formal nepronunţarea instanţei de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare specială.
În aceste condiţii, urmează a fi respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de D.D. împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.D. împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 5733/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5738/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
