ICCJ. Decizia nr. 5743/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5743/2011
Dosar nr.3214/1/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de domnul judecător S.L.R. împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru judecători, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia sa până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 15/J/2008 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în esenţă că prin Hotărârea nr. 15/J/2008 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost aplicată domnului judecător S.L.R. sancţiunea disciplinară aexcluderii din magistratură, iar prin Hotărârea nr. 653/2008 a aceleiaşi Secţii s-a dispus suspendarea sa din funcţie, ca urmare a faptului că a declarat recurs împotriva primei hotărâri.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că, în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, hotărârea de eliberare din funcţie, la care se referă art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu poate fi decât hotărârea secţiei prin care s-a aplicat această sancţiune, în cazul domnului judecător S.L.R., aceasta fiind Hotărârea nr. 15/J/2008 a Secţiei pentru judecători.
Referitor la susţinerea domnului judecător, în sensul că hotărârea a cărei revocare se solicită nu cuprinde menţiuni privind cvorumul, prezenţa membrilor secţiei şi semnăturile membrilor acesteia, Plenul a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât dispoziţiile legale în materie nu instituie obligativitatea semnării hotărârilor de către toţi membrii secţiei, iar hotărârea atacată cuprinde menţiuni în sensul că a fost adoptată cu unanimitatea membrilor prezenţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.L.R.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rep. introdus prin OUG nr. 50/2006 în raport de Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre faţă de care a fost emisă hotărârea contestată respectiv Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 207 din 5 februarie 2009.
În motivele de recurs se arată următoarele.
În fapt prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 s-a aplicat recurentului sancţiunea excluderii din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004. Recursul declarat de recurent nu a fost soluţionat.
Prin Hotărârea nr. 563 din 23 martie 2008 s-a dispus suspendarea recurentului din funcţia de judecător până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 15/J/2008 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a făcut aplicarea art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Prin hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de recurent împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008, contestaţie formulată conform art. 36 (2) din Legea nr. 317/2004.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul a invocat mai multe critici care vizează mai multe aspecte de fond şi de formă.
Primul vizează încălcarea dreptului de proprietate în interpretarea dată de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, în sensul privării de „un bun" respectiv de indemnizaţia cuvenită pentru exercitarea funcţiei de judecător.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte încălcarea de către autoritatea emitentă prin hotărârile contestate a prezumţiei de nevinovăţie.
Argumentele de fond invocate de recurent priveşte faptul că în cauza sa nu erau aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 deoarece se apreciază că hotărârea secţiei în materie disciplinară prin care s-a aplicat sancţiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare din funcţie.
În motivele de recurs recurentul invocă şi aspecte ce privesc neconstituţionalitate a OUG nr. 50/2006 prin care s-a introdus cazul de suspendare din funcţie a magistraţilor prevăzute de art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi aspecte de formă privind aspecte de nulitate ale şedinţei din 23 decembrie 2008 inclusiv ale procesului-verbal de şedinţă a Secţiei de judecători în cadrul căreia a fost emisă Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008.
În motivele de recurs recurentul invocă discriminarea sa în raport de dispoziţiile OG nr. 137/2000 rep. pe motiv că suspendarea din funcţie nu a fost dispusă şi de alţi magistraţi sancţionaţi disciplinar.
La dosar intimatul a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 207 din 5 februarie 2009, Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, procesul-verbal al şedinţei din 23 decembrie 2008 şi nota nr. 37879/1154/DRVO/2008.
La dosar recurentul a formulat cerere prin care solicită să se constate suspendarea de drept a Hotărârii nr. 207/2009 şi a Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie.
Prin încheierea motivată din 8 decembrie 2009 Curtea a respins cererea privind constatarea suspendării de drept formulată de recurent.
Prin încheierea motivată din 9 martie 2010 Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent respectiv neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi s-a dispus suspendarea cauzei până la primirea deciziei Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie2011 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 651 din Legea nr. 303/2004.
Cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecării recursului.
După repunerea pe rol a cauzei, în scris, recurentul a invocat din nou excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 apreciind că în cauză Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.
La dosar recurentul a depus o cerere de înscriere în fals împotriva Hotărârii nr. 653 din 23 decembrie 2008 şi împotriva procesului-verbal al şedinţei Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 23 decembrie 2008.
Motivat, Curtea, în şedinţa publică din 15 noiembrie 2011, a respins cererea recurentului de înscriere în fals, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 177 C. proc. civ.
Pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reiterată de recurent la dosar, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea o va respinge pentru următoarele motive.
În Decizia Curţii Constituţionale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de recurent, în prezenta cauză şi cu care a fost investită conform încheierii din 9 martie 2010.
Recurentul a reiterat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate pe motiv că în cauză Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra aspectelor de neconstituţionalitate invocate în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la textul criticat cu excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Aceasta deoarece, în cauză, Curtea Constituţională ca autoritate competentă a decis asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 din Legea nr. 303/2004 prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie 2011 respingând ca neîntemeiată excepţia invocată.
Faptul că recurentul opinează ca motivarea Curţii Constituţionale nu este completă deoarece nu se face referire la dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie nu poate determina îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Aceasta deoarece Curtea investită cu soluţionarea recursului nu poate cenzura hotărârea Curţii Constituţionale sub aspectul motivării.
De altfel, OUG nr. 50/2006 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 77/2009, dobândind pe deplin forţa juridică a legii, iar motivul invocat de recurent vizează condiţiile de adoptare a ordonanţei de urgenţă.
În prezenta cauză Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 din Legea nr. 303/2004 reiterată de recurent este inadmisibilă şi în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pe recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefundat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârile contestate fiind date cu aplicarea corectă a legii.
Din actele depuse şi din susţinerile părţilor Curtea reţine în fapt următoarele:
Recurentul R.S.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, a investit instanţa, cu recursul declarat în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care solicită anularea Hotărârii nr. 207 pronunţată la data de 5 februarie 2009 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cale de consecinţă, anularea Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Ca motive de recurs recurentul invocă încălcări de drepturi de proprietate ale prezumţiei de nevinovăţie, ale principiului nediscriminării în raport de alţi magistraţi, drepturi ocrotite de dispoziţiile CEDO şi de legile menţionate respectiv de Constituţia României.
Se invocă în motivele de recurs aspecte de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost introdus prin OUG nr. 50/2006, făcându-se referire la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României.
Ca aspect de nelegalitate invocat cu privire la hotărârile contestate recurentul invocă greşita aplicare ca temei juridic a dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cale de consecinţă nelegală respingere a contestaţiei formulate de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009.
În esenţă recurentul arată că dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu sunt aplicabile hotărârilor Secţiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care este aplicată sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură ci doar hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie.
Aceasta deoarece apreciază recurentul, hotărârea secţiei în materie disciplinară, prin care s-a aplicat sancţiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare din funcţie.
Curtea nu reţine ca fondate nici una din criticile de nelegalitate formulate, iar aspectele de neconstituţionalitate nu vor fi reţinute deoarece acestea au fost analizate de Curtea Constituţională care prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie2011 a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte motivul privind încălcarea dreptului de proprietate în sensul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO constând în sumele de bani reprezentând indemnizaţia de care este lipsit pe perioada suspendării din funcţie, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută deoarece suspendarea are caracter temporar, fiind limitată până la soluţionarea căii de atac.
Iar în raport de Decizia pronunţată în recursul declarat în materie disciplinară, recurentul este repus în situaţia anterioară inclusiv plata despăgubirilor băneşti.
În ceea ce priveşte încălcarea prezumţiei de nevinovăţie acesta operează în domeniul răspunderii penale, iar nu în cazul răspunderii disciplinare care are ca obiect o contestaţie de natură civilă asupra unor drepturi sau obligaţii.
Aspectele ce privesc discriminarea invocată cu privire la situaţia altor magistraţi sancţionaţi disciplinar nu pot fi reţinute deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 şi 3 din OG nr. 137/2000 neexistând situaţii identice sau similare şi pe cale de consecinţă, neputându-se reţine faptul că recurentul a fost discriminat în raport de alţi magistraţi.
Prin Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcţie a recurentului, judecător la Curtea de Apel Cluj, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de sancţionare şi comunicarea acestei hotărâri Direcţiei resurse umane şi organizare, în vederea punerii în aplicare, conform legii.
La baza emiterii acestei hotărâri a stat faptul că, prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu excluderea din magistratură.
Recurentul, prevalându-se de dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a promovat contestaţie la Plen, împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a respins contestaţia formulată, ca neîntemeiată.
Prin dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, introduse prin OUG nr. 50/2006, s-a reglementat un nou caz de suspendare din funcţie al magistraţilor „suspendare ope legis" care se aplică în cazul îndeplinirii condiţiilor legale. Iar în cazul recurentului aceste dispoziţii sunt incidente fiind îndeplinite condiţiile legale. Astfel prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 pronunţată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură a recurentului pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, iar împotriva acestei hotărâri recurentul a format recurs la data de 22 decembrie 2008 recurs nesoluţionat până la data pronunţării în prezenta cauză.
În aceste condiţii în mod corect şi legal s-a făcut de pârât aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care dispus în sensul „în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă".
Curtea apreciază că această instituţie a suspendării de drept a fost corect aplicată, hotărârea prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare nr. 15/J din 18 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 11/J/2007 fiind o hotărâre nedefinitivă de eliberare din funcţie în raport de dispoziţiile art. 65 (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Pe cale de consecinţă, în baza art. 62 (2) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 Secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a recurentului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de sancţionare. Fiind corect aplicate dispoziţiile art. 651 (2) din Legea nr. 303/2004, Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 prin care s-a respins contestaţia recurentului este legală.
Motivele de nelegalitate privind aspectele de formă ale Hotărârii nr. 563/2008 nu pot fi reţinute, prezenţa membrilor secţiei pentru judecători şi cvorumul fiind atestate de procesul-verbal de şedinţă din data de 23 decembrie 2008.
În ceea ce priveşte aspectul de nulitate privind nerespectarea termenului în care se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii ordinea de zi a lucrărilor Plenului şi secţiilor acesta nu este probat de recurent, iar pe de altă parte nerespectarea termenelor nu atrage nulitatea hotărârilor contestate, nefiind necesară prezenţa recurentului pentru emiterea legală a Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 şi a Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 emisă de autoritatea intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Respinge recursul declarat de R.S.L. împotriva Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 5738/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5747/2011. Contencios. Luare măsură... → |
|---|
