ICCJ. Decizia nr. 5738/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5738/2011
Dosar nr.107/2/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea reclamanţilor, a obligat pârâta la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere pentru fiecare membru component ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru intervalul cuprins între 29 martie 2010 şi până la îndeplinirea obligaţiei dispusă prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, a respins capetele de cerere privind acordarea de daune materiale şi penalităţi, ca neîntemeiate şi a admis în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată şi în consecinţă a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2.000.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale.
Prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.A.H., T.A.Z. şi T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să transmită, desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evacuare a imobilului cu privire la care au fost acordate reclamanţilor măsuri reparatorii, prin echivalent, prin Dispoziţia nr. 6444 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 1067 din 25 octombrie 2010, dosar nr. 2955/2/2009 a respins recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Soluţia a rămas irevocabilă.
Pentru a pronunţa această hotărârea, Curtea a reţinut că neexecutarea deciziei ÎCCJ - SCAF în termenul de 30 de zile instituit de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se datorează unor motive obiective explicate de către pârâtă în poziţiile sale procesuale din întâmpinare şi concluzii scrise şi pe care Curtea le-a socotit a fi rezonabile.
Aşa cum se desprinde din textul legal mai sus evocat cât şi din jurisprudenţa CEDO (în special cauza Ruianu împotriva României şi S.C. R.T. S.R.L. împotriva României) neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în general şi a celei pronunţate de instanţa de contencios administrativ în special trebuie să acorde dreptul la reparaţie dacă există culpa autorităţii.
Antrenarea răspunderii patrimoniale presupune, între altele, ca fapta să aibă caracter ilicit şi să fie săvârşită cu vinovăţie.
Astfel, justificările prezentate de pârâtă şi faţă pe care reclamanţii nu le-au combătut, deşi acesteia i s-a expediat un exemplar din întâmpinare, privind întârzierea executării s-au datorat în principal lipsei unor acte din dosar transmis spre analiză de către autoritatea administraţiei publice locale. S-a avut în vedere lipsa de la dosar a unor înscrisuri socotite a fi necesare în procedura de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Aşa fiind, Curtea nu a putut reţine că pârâta a refuzat nejustificat executarea deciziei instanţei de contencios administrativ câtă vreme s-a dovedit că dosarul ce cuprinde actele necesare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost incomplet.
De asemenea, Curtea a reţinut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri şi pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în executare şi a executării complete a titlului executoriu.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că cel de-al doilea petit nu a fost dovedit cu prisosinţă ceea ce a condus la concluzia că acţiunea promovată de reclamanţii sub acest aspect este neîntemeiată şi conform art. 24 rap. la art. 25 Curtea a respins-o ca atare.
3. Recursul exercitat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a combătut hotărârea Curţii de Apel sub următoarele aspecte:
1. Instanţa a aplicat conducătorului autorităţii pârâte, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 29 martie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 2493 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, deşi acesta nu a fost citat şi nu a fost parte în cauză.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelate cu cele ale art. 25 din acelaşi act normativ, sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În acest sens, a precizat faptul că în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond trebuia să pună în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a conducătorului autorităţii pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în nume personal.
2. Se arată în motivarea căii de atac că prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti recurentul a fost obligat la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare. Această obligaţie a fost îndeplinită la data de 23 martie 2010, când a avut loc Şedinţa Comisiei Centrale, înainte de rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei.
3. Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000.000 RON, se arată că această sumă este exagerat de mare, fiind vorba de o greşeală materială în cuprinsul acestei sentinţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte care au fost grupate în primul motiv de recurs, întrucât vizează încălcări ale normelor de procedură care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că sunt fondate.
Prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2955/2/2009 a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi obligată pârâta să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din Bucureşti, sector 2.
Reclamanţii au apreciat că instituţia pârâtă se află în culpă pentru nerespectarea obligaţiei de a pune în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, solicitând în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâţilor, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând din data de 29 martie 2010, până la executarea efectivă a sentinţei nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
În cauză, a avut calitatea de pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte.
Instanţa de fond a aplicat fiecărui membru component al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 29 martie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată:
"Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Alin. (2): în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus amendarea unor persoane care nu au avut calitatea de părţi în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea pentru fiecare membru component al autorităţii pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a-i nominaliza şi cita în cauză.
În aceste circumstanţe, persoanele amendate nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 161 din aceeaşi lege: " Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept".
Înalta Curte apreciază că se impunea ca în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
În situaţia în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o priveşte în mod direct, este lipsită de dreptul de a se apăra şi de a-şi susţine interesele legate de litigiul respectiv.
Instanţa de fond trebuia, în raport de obiectul pricinii, să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Soluţia decurge atât din prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, dar şi pentru asigurarea respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în vederea garantării unui proces echitabil.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătoreşti se întind numai inter partes, respectiv între părţile în litigiu, ori în situaţia în care conducătorul autorităţii nu a avut calitatea de parte, sentinţa nu este opozabilă acestuia.
Neprocedând în modul enunţat mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare, se va pune în discuţie introducerea în cauză a conducătorului autorităţii pârâte, prin nominalizarea sa.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2964 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 5736/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5743/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
