ICCJ. Decizia nr. 5752/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5752/2011
Dosar nr.4179/2/2009
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să îi primească cererea de redobândire a cetăţeniei române .
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 14 septembrie 2006 şi-a manifestat intenţia de a depune cerere pentru redobândirea cetăţeniei române, revenind cu o astfel de cerere la data de 30 martie 2009, însă intimatul nu i-a primit cererea şi nu l-a programat în vederea primirii actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescrierii acţiunii în ceea ce priveşte cererea formulată în septembrie 2006, iar, pe fond, a arătat că există foarte multe persoane (peste 360.000) care doresc să depună o astfel de cerere, iar Ambasada României la Chişinău nu are posibilitatea să proceseze aceste cereri, precum şi faptul că faţă de cererea din anul 2009 nu s-a depăşit termenul rezonabil.
Reclamantul a depus la dosar, la ultimul termen de judecată, dovada că la data de 01 octombrie 2009 i s-a comunicat o invitaţie pentru data de 30 noiembrie 2009, arătând că astfel acţiunea a rămas fără obiect.
Prin Sentinţa civilă nr. 559 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei; a respins acţiunea formulată de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca rămasă fără obiect şi a obligat intimatul la 150 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei este neîntemeiată, că în speţă nu este vorba despre refuzul de soluţionare a unei cereri, ci despre refuzul de primire a unei cereri, aducându-se atingere însuşi dreptului constituţional de petiţionare şi că acest drept nu este unul prescriptibil, o persoană nepierzând dreptul de a depune o cerere la o autoritate publică după trecerea unui anumit interval de timp.
Pe fond instanţa a constatat că acţiunea a rămas fără obiect, reclamantul primind invitaţie pentru data de 30 noiembrie 2009.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a admis cererea de plată a cheltuielilor de judecată, constatând că îndeplinirea obligaţiei s-a făcut după data formulării acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că instanţa de fond a acordat cheltuieli de judecată în condiţiile în care pârâtul a executat obligaţia pe care a învederat-o reclamantul ca şi obiect al acţiunii până la prima zi de înfăţişare.
Arată recurentul că momentul procedural al primei zi de înfăţişare s-a consumat la data de 2 februarie 2010. Or, la data de 01 octombrie 2009 pârâtul a îndeplinit obligaţia administrativă de a primi cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, fără a fi pus în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Se mai arată că, pe de o parte, adresa primită în data de 30 martie 2009 nu are o astfel de valoare procedurală, deoarece nu a fost înaintată prin executor judecătoresc, iar, pe de altă parte, Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen administrativ pentru primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea parţială a hotărârii atacate şi respingerea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Este adevărat că cererea reclamantului a fost soluţionată favorabil, dar, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei civile nr. 559 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5747/2011. Contencios. Luare măsură... | ICCJ. Decizia nr. 5756/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
