ICCJ. Decizia nr. 5746/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5746/2011
Dosar nr. 4198/2/2010
Şedinţa de la 29 noiembrie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 4198/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul P.I. şi, în consecinţă, a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâtul a avut calitate de colaborator al Securităţii, în raport de prevederile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum rezultă din documentele ce alcătuiesc dosarul de reţea nr. R254811, întrucât a înlesnit culegerea de informaţii de la reţeaua informativă prin punerea la dispoziţia organelor de Securitate a locuinţei sale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul P.I., arătând, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii atunci când a constatat faptul că P.I. întruneşte cerinţele legale pentru a fi calificat drept „colaborator”. Contrar celor reţinute de instanţă, pârâtul nu a pus niciodată locuinţa sa la dispoziţia Securităţii, refuzând să predea cheia acesteia, aşa cum de altfel a fost consemnat de către ofiţerul de Securitate în documentele pe care aceste le-a întocmit către superiorii săi. În întreaga perioadă cât a locuit în imobilul despre care se susţine că ar fi fost o casă conspirativă, în calitate de chiriaş, locuinţa nu a fost niciodată pusă, în mod efectiv, la dispoziţia organelor de Securitate iar imobilul nu a avut niciodată denumirea de C., ci acela de D., nume care a fost dat cu mult după ce pârâtul nu mai locuia acolo, primit probabil după numele unui alt colaborator căreia i s-a spus conspirativ D., aspect care, însă, a rămas nelămurit. Nu numai că nu există nici o dovadă a folosirii locuinţei de către Securitate, dar de asemenea nu s-a probat nici că pârâtul ar fi fost implicat în vreo acţiune a fostei poliţii politice din timpul regimului comunist.
Orice calitate stabilită în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să se întemeieze pe aceea că faptele reţinute în sarcina unei anume persoane să fi fost săvârşite în scopul sau cu rezultatul vătămării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, interpretare obligatorie în raport de Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale. Or, în prezenta cauză, nimeni nu a fost vătămat în drepturile şi libertăţile sale fundamentale şi nici nu s-a intenţionat aceasta.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Având ca reper textul legal precizat, formulat în termeni imperativi, acesta impune în mod obligatoriu instanţei de judecată ca, în hotărârea pe care o pronunţă, să procedeze la o analiză în cadrul căreia să răspundă argumentelor părţilor litigante într-o asemenea manieră încât să le formeze acestora convingerea că cererile lor au fost ascultate, să indice motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea să pronunţe hotărârea.
Înalta Curte constată că hotărârea recurată în prezenta cauză nu satisface exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu este motivată în sensul celor mai sus arătate. Practic, hotărârea recurată este o preluare filologică a susţinerilor din cerea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În fapt, s-a utilizat metoda „copy- paste”, decupându-se, aşadar, pasaje întregi din cererea de chemare în judecată (a se vedea, în special, pagina 3 a acţiunii), şi care au fost păstrate fără nici o modificare în cuprinsul sentinţei.
Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare a acesteia atrage casarea ei, astfel că, faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza şi apărările formulate de pârât în cadrul prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.I. împotriva Sentinţei civile nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5544/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5780/2011. Contencios → |
|---|
