ICCJ. Decizia nr. 5749/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5749/2011
Dosar nr. 800/45/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 noiembrie 2010, reclamanta SC A.T.F. SA Iaşi a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice să semneze actul adiţional la Ordinul comun nr. 769/2005 al Ministerului Agriculturii şi Pădurilor şi nr. 1847/2005 al Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în baza Legii nr. 190/2004 a fost emis Ordinul comun nr. 769/2005, prin care a beneficiat de înlesniri la plata unor obligaţii bugetare restante şi neachitate la data de 3 martie 2005, precum şi scutirea la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate până la data de 29 mai 2004.
Reclamanta a mai arătat că, deşi a respectat graficul de plată, achitând în avans la data de 14 aprilie 2009 obligaţiile de plată scadente la data de 15 decembrie 2010, nu poate beneficia în continuare de facilităţile prevăzute de lege, întrucât pârâţii au refuzat în mod nejustificat să semneze actul adiţional la ordinul comun, în baza documentaţiei transmise înainte de termenul limită care a fost 31 decembrie 2010.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 65 din 14 februarie 2011, prin care a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Instanţa de fond a apreciat că refuzul pârâţilor de a semna actul adiţional la Ordinul comun nr. 769/2005 al Ministerului Agriculturii şi Pădurilor şi nr. 1847/2005 al Ministerului Finanţelor Publice este justificat şi nu este rezultatul unui exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind respectate obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Astfel, s-a avut în vedere că, potrivit anexei 5, capitolul 2, pct. B din acest tratat, schemele de ajutoare şi ajutoare individuale acordate activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor, puse în aplicare înainte de data aderării se pot aplica şi după aceasta, dacă sunt calificate ajutoare existente doar până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării.
În consecinţă, s-a reţinut că toate actele administrative de aplicare a Legii nr. 190/2004, respectiv ordine comune şi acte adiţionale trebuia să fie semnate până la sfârşitul anului 2009 şi că orice act semnat după această dată nu mai este declarat eligibil.
Apărarea invocată de reclamantă privind dreptul său la acordarea ajutorului de stat prin semnarea actului adiţional a fost respinsă cu motivarea că nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 117/2006, în sensul că nu a fost obţinută autorizarea unui asemenea ajutor de stat de la Comisia Europeană şi nici nu a fost declanşată procedura prevăzută de lege în acest sens.
Din documentaţia transmisă de Ministerului Agriculturii şi Pădurilor s-a reţinut că potrivit Ordinului comun Ministerului Finanţelor Publice/ Ministerului Agriculturii şi Pădurilor nr. 1847/2005 şi nr. 769/2005, Comisia Europeană a fost notificată în privinţa ajutorului de stat acordat reclamantei pentru suma totală de 3.871.285 RON, din care suma de 187.273 RON a fost eşalonată la plată, iar suma de 3.684.012 RON a fost amânată la plată în vederea reducerii sau scutirii, fără a fi fost menţionată ulterior în rubrica sumelor scutite la plată.
În lipsa notificării Comisiei Europene şi pentru sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii în vederea scutirii la plată în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2004, s-a considerat că nu poate fi semnat actul adiţional solicitat de reclamantă, iar soluţia contrară ar nesocoti grav Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit prevederilor din secţiunea 5, subsecţiunea 2 din Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, s-a considerat că sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de statele membre şi acestea nu pot fi acordate decât dacă au fost autorizate de Comisia Europeană.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instanţa de fond a apreciat că, pentru a beneficia de scutirea la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii, reclamanta trebuie să solicite Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să demareze procedura de notificare a Comisiei Europene şi pentru suma de 331.577 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate în perioada 29 mai 2004–6 decembrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC A.T.F. SA Iaşi, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării autorităţilor publice pârâte la semnarea actului adiţional la Ordinul comun nr. 769/2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nr. 1847/2005 al Ministerului Finanţelor Publice pentru suma de 331.577 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind justificat refuzul ministerelor intimate de a încheia actul adiţional pentru scutirea de la plata obligaţiilor fiscale accesorii în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004.
Interpretarea dată de instanţa de fond acestor prevederi legale, precum şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006 şi cele cuprinse în anexa nr. 5, capitolul 3, pct. B din Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, a fost criticată de recurentă, arătându-se că aceasta nu are nici o culpă pentru lipsa autorizării ajutorului de stat de către Comisia Europeană, pentru că în calitatea sa de beneficiar al ajutorului de stat nu are posibilitatea legală să demareze procedura de notificare a Comisiei Europene.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice având nr. 768/2005 şi respectiv, nr. 1847/2005 s-au acordat recurentei SC A.T.F. SA Iaşi înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante stabilite prin certificatul de obligaţii bugetare din 3 martie 2005 eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi.
În art. 6 din acest ordin s-a prevăzut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 190/2004, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor pentru care s-au acordat înlesniri la plată calculate şi neachitate între data intrării în vigoare a legii respective, respectiv 29 mai 2004, până la semnarea ordinului comun, se scutesc la plată prin act adiţional.
Refuzul autorităţilor intimate de a încheia acest act adiţional se dovedeşte a fi nejustificat în raport cu reglementările interne şi comunitare referitoare la măsurile de sprijin financiar acordate recurentei în baza Legii nr. 190/2004 anterior aderării României la Uniunea Europeană.
Conform anexei V, pct. 3 lit. b) Agricultură din Tratatul privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a inclus pe lista ajutoarelor de stat existente şi posibil a fi acordate în perioada 2007-2013 şi măsura intitulată „Stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, măsură transmisă la Comisia Europeană conform Legii nr. 190/2004.
Legea nr. 190/2004 reprezintă o schemă de ajutor de stat şi nu un ajutor individual, astfel că nu sunt aplicabile în cauză prevederile O.U.G. nr. 117/2006, cum în mod greşit s-a reţinut în hotărârea instanţei de fond.
De altfel, în art. 1 alin. (2) din acest act normativ se prevede expres că dispoziţiile sale nu se aplică ajutorului de stat pentru agricultură, acordat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
De asemenea, se reţine că, potrivit anexei nr. 5, capitolul 3, pct. b din Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, schemele de ajutoare şi ajutoare individuale acordate activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor, puse în aplicare înainte de data aderării se pot aplica şi după aceasta, dacă sunt calificate cu ajutoare existente doar până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării.
În atare situaţie, dreptul societăţii recurente de a beneficia de scutirea de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prin act adiţional a fost recunoscut în baza Legii nr. 190/2004 prin Ordinul comun Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale/Ministerul Finanţelor Publice nr. 769/2005 şi nr. 1847/2005 sub condiţia respectării obligaţiilor stabilite prin acest ordin, ceea ce s-a realizat prin achitarea sumelor în avans faţă de graficul de eşalonare şi nume la data de 14 aprilie 2009, cu o anticipaţie de 600 de zile faţă de data scadentă.
Cu începere de la această dată, recurenta îndeplinea condiţiile legale pentru încheierea actului adiţional la ordinul comun, situaţie confirmată de intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin adresa din 9 mai 2011, depusă de act nou în recurs.
Tot ca act nou în recurs a fost depusă şi adresa din 14 aprilie 2011 prin care Consiliul Concurenţei a analizat cadrul legislativ în care au fost acordate înlesniri la plată societăţii recurente, învederând că dreptul acesteia la scutirea de la plata dobânzilor penalităţilor de întârziere prin act adiţional a fost instituit printr-un ordin comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi respectiv, al Ministerului Finanţelor Publice, iar în condiţiile în care toate cerinţele din acest ordin au fost respectate , neplata lor prin act adiţional ar constitui o afectare a securităţii raporturilor juridice stabilite între beneficiar, pe de o parte şi cele două ministere, pe de altă parte.
Împrejurarea că etapele parcurse ulterior datei de 14 aprilie 2009 în procedura administrativă nu au fost finalizate prin încheierea actului adiţional până la data de 31 decembrie 2009 este consecinţa refuzului autorităţilor intimate, exprimat prin corespondenţa purtată între direcţiile de specialitate ale acestora cu privire la proiectul actului solicitat de recurentă, fără a se reţine existenţa unei culpe a acesteia sau a unui impediment legal.
Situaţia de fapt expusă nu a fost contestată de nici una din părţi şi în consecinţă, este eronată şi concluzia instanţei de fond privind formularea cererii de semnare a actului adiţional după expirarea termenului legal la data de 31 decembrie 2009.
Pentru considerentele arătate, se constată că semnarea actului adiţional nu presupune acordarea unui nou ajutor de stat în favoarea societăţii recurente şi cum dreptul său la scutirea de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere a fost recunoscut prin ordinul comun al celor două ministere intimate, acordarea scutirii a fost nelegal respinsă de către furnizor pentru alte motive decât nerespectarea condiţiilor şi termenelor stabilite prin ordinul întocmit conform prevederilor Legii nr. 190/2004.
În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., va modifica hotărârea instanţei de fond, în sensul că, va admite acţiunea formulată de recurenta–reclamantă SC A.T.F. SA Iaşi şi constatând vătămarea adusă dreptului acesteia recunoscut de art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 190/2004, se va dispune obligarea intimaţilor–pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice la semnarea actului adiţional la Ordinul comun nr. 769/2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nr. 1847/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, conform art. 6 din ordinul comun pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor bugetare restante pentru care s-au acordat înlesnirile la plată, prevăzute în art. 1 din acelaşi ordin, calculate şi neachitate în perioada 29 mai 2004–6 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC A.T.F. SA Iaşi împotriva sentinţei nr. 65 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC A.T.F. SA şi obligă intimaţii–pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice la semnarea actului adiţional la Ordinul comun nr. 769/2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nr. 1847/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, conform art. 6 din ordinul comun pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor bugetare restante, pentru care s-au acordat înlesnirile la plată prevăzute de art. 1 din acelaşi ordin, calculate şi neachitate în perioada 29 mai 2004–6 decembrie 2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5748/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5750/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
