ICCJ. Decizia nr. 5744/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5744/2011
Dosar nr. 545/44/2011
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor suspendarea executării Ordinului nr. 11/2500 din 21 aprilie 2011 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, Direcţia Generală Management Resurse Umane, prin I.P.J. Brăila, Serviciul de Resurse Umane.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus sancţionarea sa în sensul retrogradării şi eliberarea sa din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, urmând a fi numit într-o altă funcţie potrivit competenţei, motivat de faptul că, urmare a cercetării disciplinare întreprinse, acesta ar fi săvârşit abaterea disciplinară definită în art. 57 lit. b) din Statutul Poliţistului, respectiv neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
Prin sentinţa nr. 132 din 12 mai 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a suspendat executarea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/2599 din 21 aprilie 2011 până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea respectivului ordin.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că eliberarea din funcţie a reclamantului este de natură să îi creeze acestuia o pagubă iminentă şi evidentă, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, reclamantul urmând a fi lipsit de veniturile sale salariale aferente funcţiei de conducere deţinute până la data emiterii ordinului şi totodată, eliberarea sa din funcţie este aptă să producă oarecare perturbări în funcţionarea autorităţii publice în cadrul căreia a deţinut funcţie de conducere.
Referitor la condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a constatat că, având în vedere caracterul disproporţionat al sancţiunii aplicate în raport de pretinsele abateri săvârşite de reclamant, precum şi imposibilitatea momentană de trecere a reclamantului într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, în cauză există îndoială puternică în privinţa legalităţii actului administrativ.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că, în cauză, motivele de nelegalitate invocate de reclamant, la o primă analiză sumară, sunt apte să conducă la reţinerea îndeplinirii atât a condiţiei existenţei cazului bine justificat, cât şi a prevenirii unei pagube iminente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, apreciind în mod eronat existenţa unui caz bine justificat cât şi a pagubei iminente, astfel cum sunt acestea definite în conţinutul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Apreciază recurentul că instanţa de fond s-a ante pronunţat asupra legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat apreciind ca fiind disproporţionată, dispoziţia de sancţionare aplicată în raport cu pretinsele abateri săvârşite de intimatul-reclamant.
Totodată, recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia pagubei iminente, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă iminentă imposibil sau greu de reparat în viitor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 din C. proc. civ.
Atât recurentul-pârât cât şi intimatul-reclamant au formulat concluzii scrise, care au fost depuse la dosarul cauzei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele arătate în continuare:
Suspendarea executării actului administrativ este o întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu de reparat sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
În soluţionarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condiţiile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei puternice îndoieli asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii şi pentru executarea acesteia.
Instanţa de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea unei cereri d suspendare a executării trebuie să „pipăie” fondul, evitând a se pronunţa asupra acestuia pentru a putea constata dacă într-adevăr, cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, în executarea imediată a acestuia, ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situaţia reclamantului.
Simpla existenţă a unei îndoieli asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, cu atât mai mult cu cât verificarea susţinerilor reclamantului, presupune administrarea unui probatoriu complex, în cadrul unei eventuale acţiuni în anulare.
Instanţa de control judiciar constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, apreciind că simpla formulare a plângerii împotriva actului ar fi de natură a semnala o îndoială puternică în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.
Cu privire la cea de-a doua condiţie legală prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată, ca fiind îndeplinită, prin lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere exercitate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Ori în speţă, această condiţie nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanţa constată nelegalitatea actului administrativ, având posibilitatea de a se dispune acordarea drepturilor băneşti de care acesta a fost lipsit, după eliberarea din funcţie.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea formulată de reclamantul C.C., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 132 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului C.C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5741/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5745/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
