ICCJ. Decizia nr. 5748/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5748/2011
Dosar nr. 605/36/2009
Şedinţa de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 mai 2009, reclamanta SC F.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F. solicitând anularea deciziei nr. 360 din 31 octombrie 2008 şi parţial a deciziei de impunere nr. 322 din 4 august 2008 întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 4 august 2008, prin diminuarea obligaţiei stabilite suplimentar la fondul „taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii”, de la 636.816 RON la 562.064,67 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organul fiscal nu a ţinut cont şi de plăţile efectuate în valoare de 74.751,33 RON.
Prin cererea depusă la 1 iulie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând desfiinţarea în totalitate a celor două acte administrative şi exonerarea sa de plata taxei de 636.816 RON şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 733.141 RON, cu motivarea că taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii nu este datorată, fiind inclusă în accize.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 1 iulie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea ca nelegală a deciziei din 31 octombrie 2008 a A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, reclamanta nu avea obligaţia de a constitui şi vira taxa asupra activităţii dăunătoare sănătăţii, aceasta fiind inclusă în accize, astfel încât societatea nu este ţinută a plăti debitul principal şi accesoriile calculate de organul fiscal.
Aceeaşi instanţă a pronunţat în cauză şi sentinţa civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010 prin care a respins ca nefondată cererea reclamantei de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 232 din 1 iulie 2010, cu motivarea că prin acţiune s-a formulat o singură solicitare, respectiv anularea deciziei din 31 octombrie 2008 şi că de altfel, decizia de impunere din 4 august 2008 nu mai poate fi pusă în executare silită, din moment ce s-a dispus anularea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei.
Împotriva sentinţei nr. 232 din 1 iulie 2010 a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând aplicarea greşită a legii.
Astfel, pârâta a arătat că societatea datorează taxa stabilită ca debit, potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, modificată şi completată prin Legea nr. 467/2002 text în baza căruia taxa asupra activităţii dăunătoare sănătăţii se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri din producţia de produse din tutun, de ţigări şi de băuturi alcoolice, în cotă de 2% din veniturile obţinute după deducerea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată.
Pârâta a învederat astfel că, în perioada supusă reverificării, 1 august 2002-21 decembrie 2005, reclamanta a obţinut venituri din producţia de băuturi alcoolice, vinuri liniştite, datorând taxa stabilită cu ocazia controlului, cu majorările de întârziere aferente.
În cauză a declarat recurs şi reclamanta SC F.M. SA, criticând sentinţa civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010, în sensul că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de anulare a deciziei de impunere din 4 august 2008, petit separat în acţiune, precum şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.514 RON, reprezentând taxa de timbru şi onorariul de expertiză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Curtea va constat că ambele recursuri sunt fondate, urmând a fi admise şi a se dispune casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
O.G. nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii a fost în vigoare până la 1 mai 2006 când a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Plata de către persoanele juridice a taxei asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii a fost introdusă prin Legea nr. 467/2002 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 22/1992, lege publicată în M. Of. nr. 524/18.07.2002.
Prin acelaşi act normativ, Legea nr. 467/2002, s-a introdus art. 31 care prevede la lit. b) că taxa susmenţionată se suportă de către persoanele juridice care realizează venituri din producţia de produse din tutun, de ţigări şi de băuturi alcoolice, în cotă de 2% din veniturile obţinute după deducerea accizei şi a TVA.
La litera c a textului art. 31 se menţionează că prevederile de la lit. b) nu se aplică persoanelor juridice care realizează venituri din vânzările produselor din bere.
Prin O.U.G. nr. 57/2003 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor, precum şi a unor alte acte normative, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, după alin. (1) al art. 31 din O.G. nr. 22/1992, cu modificările şi completările ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (2) cu următorul cuprins:
„Persoanele juridice care produc vinuri precum şi persoanele juridice care produc produse din tutun şi ţigarete nu datorează taxa prevăzută la alin. (1) lit. b), aceasta fiind inclusă în accize”.
Din succesiunea modificărilor legislative susmenţionate rezultă aşadar că reclamanta datorează taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii doar pentru perioada 1 august 2002-1 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus reverificării fiscale 1 iulie 2003–21 decembrie 2005, societatea fiind exceptată de la plata taxei.
În anexa nr. 23 a raportului de inspecţie fiscală sunt prevăzute pentru fiecare lună şi an controlate din punctul de vedere al taxei asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, veniturile obţinute de societate, valoarea obligaţiei de plată şi suma achitată de societate, nerezultând însă, în raport de data scadenţei, care ar fi accesoriile aferente debitului.
Întrucât nici raportul de expertiză contabilă nu stabileşte diferenţiat taxa în discuţie, concluzionând doar că nu este datorată, fiind inclusă în accize, se constată necesitatea suplimentării probelor pentru calcularea taxei şi a accesoriilor pe perioada 1 august 2002–1 iulie 2003, pentru care reclamanta avea obligaţia de plată.
Totodată, urmează a se verifica şi apărarea reclamantei în sensul că majorările de întârziere pentru acelaşi interval de timp nu ar fi datorate, întrucât societatea este în procedură de reorganizare judiciară, iar accesoriile nu s-ar mai calcula pentru creanţele înscrise la masa credală.
Curtea reţine că sunt întemeiate şi criticile formulate de reclamantă împotriva sentinţei nr. 374 din 4 noiembrie 2010, instanţa de fond, deşi sesizată cu judecarea petitului privind anularea deciziei de impunere din 4 august 2008 nepronunţându-se asupra acestei cereri.
Totodată, instanţa a omis a se pronunţa şi asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, constând în taxa de timbru şi onorariul de expertiză.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite cele două recursuri, va casa sentinţele atacate şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 232 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de SC F.M. SA împotriva sentinţei civile nr. 374/CA din 4 noiembrie 2010 a aceleiaşi instanţe, în aceeaşi cauză.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5745/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5749/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
