ICCJ. Decizia nr. 5741/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5741/2011

Dosar nr. 313/32/2011

Şedinţa de la 29 noiembrie 2011

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 8 din 12 ianuarie 2011, pronunţată în Dosar nr. 8111/110/2010 de Tribunalul Bacău, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei. S-a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi în temeiul art. 158 C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

S-a reţinut din motivarea hotărârii tribunalului că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 8111/110/2010, reclamanta Asociaţia Composesorală C. - Harghita a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Harghita, constatarea dreptului la plata sumelor reprezentând sprijin financiar, în baza prevederilor O.U.G. nr. 125/2006 şi obligarea pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău la plata sumelor ce i se cuvin, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, în principal, pentru întreaga suprafaţă de 548,6 ha şi, în subsidiar, pentru suprafaţa de 347,87 RON.

În motivarea cererii, s-a arătat de către reclamantă că, în anul 2009, a depus cerere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Teritorial Harghita, pentru plata sumelor cuvenite conform O.U.G. nr. 125/2006, ca şi în anii precedenţi (2007 şi 2008).

S-a mai arătat că, pentru clarificarea situaţiei, reclamanta s-a prezentat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău, căruia i-a prezentat documentele justificative, însă nu s-a rezolvat situaţia conflictuală cu Asociaţia Crescătorilor de animale C.-S., pentru blocurile fizice nr. A, B, C, D, E, F, G şi H.

Pentru a pronunţa sentinţa nr. 8 din 12 ianuarie 2011, Tribunalul Bacău a reţinut următoarele:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele autorităţilor publice locale şi judeţene se soluţionează, în fond, de tribunalele (secţiile) administrativ teritoriale, iar litigiile privind actele autorităţilor publice centrale de către secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Conform art. 1 din Legea nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică.

Potrivit art. 2 din aceeaşi lege, Agenţia este instituţia publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin, destinată agriculturii, finanţate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 4 alin. (3), directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reprezintă agenţia în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie.

Deşi centrele teritoriale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au personalitate juridică, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, acestea nu au atribuţii de a reprezenta agenţia în justiţie, atribuţiile lor fiind stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin decizie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 1/2004.

Conform art. 3 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 1/2004, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia care autorizează plăţile şi execută plăţile autorizate la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, a concluzionat Tribunalul că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fiind organ central al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze revine, în primă instanţă, Curţii de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău care la prima zi de înfăţişare a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.

În motivarea soluţiei anterior menţionate, s-au reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia are în subordine 42 de centre judeţene, cu personalitate juridică.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., centrele judeţene sunt conduse de directori executivi, numiţi prin decizie a directorului general, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar conform alin. (3), directorii executivi ai centrelor judeţene au calitatea de ordonatori terţiari de credite, pentru fondurile de la bugetul de stat, cu excepţia cheltuielilor prefnanţate şi cofinanţate prin scliemele de plată FEGA şi scliemele de plată FEADR.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică. Potrivit art. 2 din aceeaşi lege, Agenţia este instituţia publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin, destinată agriculturii, finanţate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 4 alin. (3), directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reprezintă agenţia în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie, aşa cum a reţinut tribunalul, însă în prezentul litigiu nu este vorba despre un refuz de rezolvare a cererii reclamantei de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ci de către Centrul Judeţean Bacău şi Centrul Judeţean Harghita, care în temeiul art. 41 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, au personalitate juridică, directorii acestor centre conform dispoziţiilor aceluiaşi articol, fiind ordonatori terţiari de credite pentru fondul de la bugetul de stat.

Din conţinutul prevederilor legale menţionate, precum şi raportat la faptul că în anul 2009, reclamanta a depus cerere, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Teritorial Harghita, pentru plata sumelor cuvenite conform O.U.G. nr. 125/2006, ca şi în anii precedenţi (2007 şi 2008) a rezultat faptul că cererea reclamantei se impunea a fi soluţionată de Centrul teritorial şi nu de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Chiar dacă aşa cum a reţinut tribunalul, conform art. 3 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 1/2004, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia care autorizează plăţile şi execută plăţile autorizate la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege, analizarea cererilor se face de centrele teritoriale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură doar autorizând şi executând plăţile.

Având în vedere considerentele reţinute, instanţa a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

Constatându-se conflict de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

Sesizată, în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina este Tribunalul Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat instanţei să emită o hotărâre împotriva Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău, hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sprijinului financiar pentru anumite suprafeţe solicitate prin cererea de plată, cu actualizarea acestora până la plata efectivă.

Prin adresa din data de 01 octombrie 2010, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău, căruia reclamanta i-a prezentat documentele justificative, şi-a exprimat refuzul acordării sprijinului financiar stabilit prin O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia este instituţia publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin, destinată agriculturii, finanţate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 4 alin. (3), directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reprezintă agenţia în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie, aşa cum a reţinut tribunalul, însă în prezentul litigiu nu este vorba despre un refuz de rezolvare a cererii reclamantei de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ci de către Centrul Judeţean Bacău şi Centrul Judeţean Harghita, care în temeiul art. 41 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, au personalitate juridică, directorii acestor centre conform dispoziţiilor aceluiaşi articol, fiind ordonatori terţiari de credite pentru fondul de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, în interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Întrucât litigiul de faţă nu priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.

În cauză, fiind vorba de un act administrativ emis de Centrul Judeţean Bacău, care nu este o autoritate publică de rang central, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe reclamanta Asociaţia Composesorală C. şi pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Harghita în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5741/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond