ICCJ. Decizia nr. 5745/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5745/2011
Dosar nr. 815/2/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantei
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.M.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de control ulterior din 25 martie 2008 şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare din 25 martie 2008, astfel cum a fost modificată prin decizia din 26 mai 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma controlului ulterior efectuat la punctul de lucru al societăţii, organul de control a stabilit că produsele importate în perioada 4 aprilie 2003-25 noiembrie 2004 sub denumirea generică de „cacao granule, cu adaos de zahăr şi vitamine ARO" au fost încadrate în mod eronat la codul tarifar AA, codul tarifar pretins corect fiind BB.
Reclamanta a invocat prescripţia dreptului pârâtei de a modifica încadrarea tarifară, întrucât art. 221 din C. vam. comunitar instituie un termen de prescripţie de 3 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală şi susţine că pârâta a asimilat în mod greşit produsul importat cu un altul care poartă denumirea B., fără a analiza conţinutul acestor două produse, încălcând regulile generale de interpretare a Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr. 98/1996.
2. Soluţia instanţei de fond
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat decizia pentru regularizarea situaţiei din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F. şi procesul-verbal de control din 25 martie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia pentru regularizarea situaţiei din 25 martie 2008, emisă în baza procesului-verbal de control din 25 martie 2008, organele vamale au recalculat drepturile vamale, stabilind în sarcina reclamantei următoarele obligaţii de plată:
- 39.556 RON reprezentând taxe vamale;
- 7.516 RON reprezentând TVA;
- 53.305 RON reprezentând accesorii aferente taxelor vamale;
- 10.129 RON reprezentând accesorii aferente TVA.
Reclamanta a contestat decizia de regularizare, iar prin decizia din 26 mai 2008 emisa de A.N.A.F.-Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma totală de 70.687 RON (39.556 RON taxe vamale, 7.516 RON TVA, 13.486 RON accesorii aferente taxelor vamale şi 10.129 RON accesorii aferente TVA) şi a admis-o pentru suma de 39.819 RON reprezentând accesorii aferente taxelor vamale.
Curtea a respins susţinerile pârâtei A.N.A.F. cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, reţinând că reclamanta a urmat procedura administrativ-fiscală.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că, potrivit înscrisului din Dosarul nr. 3742/2/2008, produsul „cacao granule cu adaos de zahăr şi vitamine-ARO" are în compoziţie zahăr, glucoza, vitamine, calciu, sare, aromă, lecitină şi poate fi folosit pentru decorarea de prăjituri, îngheţate, budinci, adaos la cappucino şi alte deserturi, precum şi pentru utilizare în lapte, după dizolvare, astfel că are destinaţii multiple, de la decorarea deserturilor, prepararea deserturilor, până la utilizarea în lapte, după dizolvare.
Potrivit regulii nr. 3a de interpretare a nomenclaturii combinate, atunci când mărfurile ar putea fi clasificate în două sau mai multe poziţii, poziţia cea mai specifică are prioritate faţă de poziţiile cu un conţinut mai general.
Aplicând regula de interpretare enunţată, instanţa a reţinut că încadrarea tarifară cea mai specifică este cea folosită de reclamantă, respectiv AA.
II. Instanţa de recurs
1. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.A.F.
Recurentele au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemenicie, susţinând că sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, nu a analizat apărările formulate de autorităţile vamale, în drept invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.
Recurentele au învederat că produsul importat de reclamantă cu denumirea „cacao granule cu adaos de zahăr şi vitamine B.” a fost corect încadrat de aceasta la poziţia 18.6 „ciocolată şi alte preparate alimentare care conţin cacao”, însă în mod greşit a fost încadrat la subpoziţia 1806.10 (Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori) cod tarifar AA, cod tarifar BB aşa cum au constatat organele vamale prin procesul-verbal din 31 ianuarie 2008 şi decizia pentru regularizarea situaţiei 31 ianuarie 2008.
Au susţinut recurentele că la încadrarea tarifară corectă a mărfurilor importate trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. al României, regula generală nr. 1 pentru interpretarea sistemului armoniza, din Anexa 1 la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, reclamanta procedând greşit la extrapolarea regulii nr. 3 la subpoziţiile tarifare,deşi aceasta vizează numai prioritatea poziţiilor cu conţinut specific în raport cu cele cu conţinut general.
Au concluzionat recurentele că în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina intimatei drepturi vamale în sumă de 39.556 RON şi TVA în sumă de 7.516 RON, accesoriile fiind calculate conform art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, invocându-se ca practică judiciară decizia nr. 333 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Recurenta A.N.A.F. a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu capătul de cerere subsidiar din acţiunea introductivă a reclamantei, privind reducerea sumelor stabilite în sarcina sa cu 2364 lei, ca urmare a unei presupuse erori de calcul, deoarece această solicitare nu a formulat obiectul contestaţiei administrative.
2.Apărările intimatei
Intimata–reclamantă SC T.M.R. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) din C. proc. civ. şi prin reprezentantul său în instanţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
La termenul de judecată din 21 noiembrie 2011, din oficiu instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza în fond şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia de regularizare din 25 martie 2008 şi procesul–verbal de control din 25 martie 2008 întocmit de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, prin care s-a stabilit că intimata-reclamantă SC T.M.R. SRL datorează suma de 47.071 RON reprezentând taxe vamale în valoare de 39.556 RON şi 7.516 RON TVA, la care se adaugă accesorii , ca urmare a încadrării tarifare pretins greşite efectuată de reclamantă pentru produsul importat în perioada 4 aprilie 2003–25 noiembrie 2004, denumit generic „cacao granule cu adaos de zahăr şi vitamine ARO”.
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală din C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze cauza, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin . 1 din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse în acest ultim text, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează.
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
În cauză fiind vorba de un litigiu, având ca obiect o creanţă bugetară certă în valoare de 47.071 RON, din care 39.556 RON reprezintă taxe vamale şi 7.516 RON TVA, precum şi accesorii aferente, ţinând cont şi de rangul de autoritate locală a emitentului actului contestat Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Înalta Curte constată că era competent Tribunalul să soluţioneze în fond acţiunea reclamantei, respectiv Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sediul reclamantei situându-se în raza de jurisdicţie a acestei instanţe.
Astfel fiind, în temeiul art. 304 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pârâtelor, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre soluţionare în fond instanţei competente.
Prin această soluţie nu se încalcă dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea limitează soluţia trimiterii spre rejudecare, care nu poate fi dispusă decât o singură dată, către instanţa care nu a judecat fondul litigiului, ceea ce în speţă s-a realizat prin decizia nr. 4687 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că nu era prescrisă datoria vamală a reclamantei, cum greşit se stabilise prin sentinţa nr. 3239 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, prin prezenta decizie cauza se trimite instanţei competente pentru judecare pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5744/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5748/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
