ICCJ. Decizia nr. 584/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 584/2011
Dosar nr. 161/35/2010
Şedinţa publică de Ia 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 144/ CA din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârât şi a fost respinsă, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, la data de 7 decembrie 2009, dosar nr. 4940/83/2009 şi precizată ulterior, reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. S.II/4108/24 august 2007 prin care a fost trecut din categoria A - corpul ofiţerilor de poliţie, în categoria B - corpul agenţilor de poliţie, cu gradul profesional de agent şef de poliţie; reîncadrarea în categoria A - corpul ofiţerilor de poliţie, în funcţia şi gradul profesional avute anterior aplicării Ordinului M.I.R.A. nr. S 11/4097/24 august 2007; acordarea drepturilor cuvenite şi neacordate, de la data aplicării ordinului mai sus menţionat şi până la reîncadrarea în categoria A - corpul ofiţerilor de poliţie, actualizate.
Instanţa a reţinut că reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cadrul poliţiei din data de 01 septembrie 1988 şi este absolvent al Şcolii Militare de Agenţi activi ai M.A.I., arma poliţie, promoţia 1988, obţinând gradul de ofiţer, promoţia 1994.
In luna iulie 2007 M.I.R.A. a înaintat către I.G.P. o adresă prin care, în baza dispoziţiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, a solicitat să dispună, ca ofiţerii de poliţie care au absolvit numai studii liceale să fie trecuţi în categoria B - corpul agenţilor de poliţie şi să li se acorde gradul de agent şef de poliţie.
În anul 2009 reclamantul a absolvit Facultatea de Management Financiar Bancar din cadrul F.A.C. din Satu Mare, specializarea management, iar la data de 22 decembrie 2008 a înaintat către I.P.J. Satu Mare o cerere, prin care a solicitat să i se comunice: motivul pentru care i s-a micşorat salariul; motivul pentru care i s-a schimbat încadrarea din categoria „A" a ofiţerilor de poliţie în categoria „B" a agenţilor de poliţie; actul normativ şi ordinul ministrului internelor şi reformei administrative în baza căruia s-au efectuat cele de mai sus.
La această cerere I.P.J. Satu Mare a răspuns prin adresa nr. 18434 din 20 ianuarie 2009, comunicându-i-se faptul că modificările privind gradul profesional, respectiv funcţia şi implicit modificările salariale s-au realizat în baza Ordinului M.I.R.A. nr. S 11/4097/2007 emis în conformitate cu prevederile art. 14 şi 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat recurs graţios, iar prin adresa nr. 216233 din 05 august 2009, M.A.I. i-a comunicat şi răspunsul la acesta, în sensul respingerii cererii de revocare a ordinului atacat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.A.I. a arătat că Ordinul M.I.R.A. nr. S/II/4097/2007, împotriva căruia a fost introdusă acţiunea, se referă la un alt poliţist şi a fost anulat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 65 din 06 noiembrie 2008, irevocabilă.
Pârâtul a invocat excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a formula acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 10/ CA din 13 ianuarie 2010, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a acţiunii.
Curtea de Apel Oradea, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, a reţinut că excepţia invocată este întemeiată.
Astfel, instanţa a constatat că, prin acţiunea precizată, introdusă la instanţă, la data de 7 decembrie 2009, reclamantul a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. SJI/4108 emis la data de 24 august 2007, reţinându-se că au trecut mai bine de 2 ani de la emiterea actului, până la introducerea prezentei acţiuni.
Instanţa a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care prevăd „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".
Instanţa a constatat că dispoziţiile art. 11 alin. (5) prevăd că termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) este un termen de decădere.
În cauză, instanţa a reţinut că, din cuprinsul acţiunii formulate de reclamant rezultă faptul că acesta a avut cunoştinţă, la momentul emiterii actului administrativ în litigiu, de conţinutul acestuia, respectiv de măsura dispusă prin acest ordin, întrucât reclamantul a afirmat că a fost de acord să îşi continue activitatea în poliţie, dar nu a fost de acord cu măsura luată, situaţie în care instanţa a constatat că acţiunea este introdusă peste termenul de un an prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile în materie şi a fost respinsă ca tardivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a precizat că acţiunea introductivă a fost depusă în termenul prevăzut de lege, iar instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a actelor depuse la dosar, întrucât ordinul atacat în cauza de faţă i-a fost adus la cunoştinţă prin adresa I.P.J. Satu-Mare nr. 18434 din 20 ianuarie 2009, iar acţiunea a fost depusă la instanţă la data de 7 decembrie 2009.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că, susţinerea recurentului este neîntemeiată, întrucât, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată, reclamantul C.R. a luat cunoştinţă de măsura luată încă din anul 2007, fiind de acord să-şi continue activitatea ca agent de poliţie.
În cauza de faţă, Ordinul M.I.R.A. nr. S /TI/4108/2007 a fost emis la data de 24 august 2007, iar acţiunea a fost promovată la data de 07 decembrie 2009, reclamantul depăşind termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, văzând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantului a fost introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Potrivit alin. (2) din acelaşi articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (l), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Înalta Curte a constatat că în mod corect instanţa de fond a analizat excepţia invocată, întrucât reclamantul a avut cunoştinţă de actul emis de autoritatea pârâtă, acesta fiind momentul declanşator al vătămării, dar reclamantul nu a înţeles să iasă din starea de pasivitate în care s-a aflat la acea dată.
Nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că nu a fost comunicat actul administrativ atacat, întrucât reclamantul a avut cunoştinţă de conţinutul acestuia, respectiv de măsura dispusă prin acest ordin, deoarece reclamantul a afirmat că a fost de acord să îşi continue activitatea în poliţie, dar nu a fost de acord cu măsura luată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.R. împotriva sentinţei nr. l44/ CA din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 586/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
