ICCJ. Decizia nr. 5786/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5786/2011
Dosar nr. 640/45/2010
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Iaşi, reclamanta R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, anularea parţială a procesului verbal nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 950,41 lei, precum şi a deciziei nr. 105 din 31 august 2010, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva actului administrativ anterior menţionat, pe motiv că deplasările au fost efectuate în interes de serviciu şi că au fost îndeplinite condiţiile legale cerute pentru acordarea diurnei, apreciind că organul de control „trebuia să ţină cont şi de timpul în care trebuia să ajung până la instituţia respectivă, din Iaşi, dar şi de timpul ce era necesar să ajung şi la domiciliu (aşteptat autobuze, microbuze, etc.), că nu puteam sa zbor ca gândul pe traseul Sireţel-Iaşi şi retur”.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, pe motiv că în mod justificat s-a constatat că, în perioada 2007-2009, s-a plătit diurnă, fără ca să fie îndeplinite condiţiile cerute prin H.G. nr. 1860/2006, deplasările făcându-se în cadrul unor delegări de o singură zi, având o durată mai mică de 12 ore/zi.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 94 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea în anulare ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta îndeplineşte funcţia de asistent social la Primăria comunei Şireţel, judeţul Iaşi şi că, în urma controlului efectuat pentru perioada 2006-2009 reclamanta datorează suma de 950,41 lei, din care 684 lei „diurna” şi 266,41 lei majorări aferente pentru plata nejustificată a acestor sume.
Instanţa de fond, după examinarea a cca.50 de ordine de deplasare, a constatat că ordinele au fost emise de Primăria Şireţel în perioada august 2008 – decembrie 2009, din dispoziţia Primarului comunei Şireţel.
Ordinele de deplasare emise în anul 2008 nu poartă niciun număr de evidenţă a unităţii emitente, dar s-a reţinut şi faptul că nu s-a indicat numărul de înregistrare şi data depunerii decontului la Primăria Şireţel iar sosirea la instituţiile publice a fost trecută, invariabil, ora 800 iar plecarea la ora 1600, deşi scopul deplasării viza doar depunerea unor situaţii specifice sau a unor dosare pentru acordarea de alocaţii pentru cei asistaţi.
Pe cca. 25 de ordine de deplasare nu s-a aplicat sigiliul instituţiei publice ci doar ştampila dreptunghiulară iar pentru un ordin este aplicată ştampila unei societăţi comerciale.
S-a constatat că rubricile „sosit” şi „plecat” sunt completate de aceeaşi persoană şi de aceea, în raport de aceste constatări, s-a apreciat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de regularitate prevăzute de H.G. nr. 1860/2006.
Instanţa de fond nu a putut accepta afirmaţia reclamantei că i-au fost necesare, în toate cele 50 de cazuri, nu mai puţin de 8 ore pentru a depune dosarele sau situaţiile legate de activitatea de asistenţă socială, deşi deplasarea s-a făcut uneori la 2 zile şi a considerat că plata diurnei de deplasare s-a făcut contrar dispoziţiilor H.G. nr. 1860/2006 care la art. 11, stabileşte că indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.D.
În motivele de recurs se arată că a încasat sumele imputate în baza art. 9 şi 11 din H.G. nr. 1860/2006 pentru că deplasările le-a efectuat în interesul serviciului, fiind semnată de ordonatorul principal de credite, suma de plată a fost aprobată de acesta, mai mult, fiind aplicată şi viza de control financiar preventiv pentru efectuarea plăţii.
Referitor la motivarea respingerii acţiunii şi a contestaţiei pentru că deplasarea nu ar fi durat 12 ore conform legii, se precizează că municipiul Iaşi este situat la peste 100 km de localitatea unde lucrează recurenta şi deplasările se fac numai cu mijloace de transport în comun, respectiv la ora 600 este plecarea din doamna Şireţel şi de la Paşcani la ora 7:00, iar sosirea la Iaşi era la ora 8:00.
La instituţiile unde trebuia să ajungă, se impune prezentarea la mai multe ghişee, iar alteori participă la şedinţe de lucru.
Ştampila societăţii comerciale este aplicată pe ordinul de deplasare deoarece acolo au fost cazaţi participanţii la perfecţionarea pe linie de asistenţă socială.
S-a solicitat admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 105 din 31 august 2010 prin care i s-a respins contestaţia cu privire la suma de 950,41 lei, din care 684 lei cheltuieli diurnă, aferente deplasărilor în interes de serviciu în perioada 2007-2009, iar suma de 266,41 lei majorări de întârziere.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare nr. 153391 din 23 iulie 2010 întocmit de D.G.F.P. Iaşi, în baza prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare, s-a stabilit că în perioada 2007-2009 reclamanta-recurentă R.D. a încasat venituri diurnă în sumă de 684 lei, iar majorările de întârziere sunt de 266,41 lei.
Acest proces-verbal a fost contestat de recurentă, iar prin Decizia nr. 105 din 31 august 2010 a D.G.F.P. Iaşi a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore pentru a se putea beneficia de diurnă.
Şi instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei dar susţinerile instanţei de fond sunt nefondate.
Art. 9 din H.G. nr. 1860/2006 prevede că „Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea”, iar în art. 11 din acelaşi act normativ, se prevede că „Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore”.
Organele de control intern au respins contestaţia pentru că nu s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore, motivare preluată şi de instanţa de fond.
Însă, pe ordinele de deplasare depuse la dosar, apare menţiunea că sosirea la o instituţie publică şi plecarea s-a făcut la o anumită oră, menţiuni care sunt certificate printr-o semnătură şi prin aplicarea ştampilei.
Nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fond, ca de altfel şi ale organelor de control, că pe o parte din aceste ordine de deplasare s-ar fi aplicat o ştampilă dreptunghiulară şi o semnătură oarecare.
Din analiza acestor ordine pe care au fost aplicare ştampilele dreptunghiulare rezultă că şi acestea aparţin instituţiilor publice unde recurenta s-a deplasat şi dacă se aprecia că numai acestea ar fi nelegal întocmite, calculul trebuia efectuat numai în raport cu acestea şi nu şi cu cele care poartă sigiliul instituţiilor publice.
Faptul că rubrica „sosit” şi „plecat” este completată de aceeaşi persoană nu duce la nerespectarea H.G. nr. 1860/2006, în condiţiile în care persoanele însărcinate cu aplicarea ştampilelor şi a semnăturilor din cadrul instituţiilor publice nu au contestat veridicitatea orelor înscrise în ordinele de deplasare. Nimic nu împiedica acele persoane, dacă orele erau indicate greşit, să procedeze la corectarea lor, dar niciunul din ordine nu conţine vreo corectură.
Referitor la durata deplasării care a fost apreciată de instanţa de fond mai mică de 12 ore cât prevede legea pentru acordarea diurnei, se constată că s-a avut în vedere numai data şi ora sosirii şi data şi ora plecării de la instituţiile publice, or, pentru stabilirea duratei deplasării trebuie avut în vedere şi faptul că deplasarea s-a făcut dintr-o comună aflată la o distanţă de 100 km. depărtare de municipiul Iaşi unde se află majoritatea instituţiilor unde s-a făcut deplasarea.
În aceste condiţii, mai ales că recurenta a folosit mijloace de transport în comun şi nu maşina, durata deplasării a fost de 12 ore, mai ales că transportul nu se desfăşura direct ci cu oprire la Paşcani.
Pe ordinele de deplasare apare înscris pe verso ziua şi ora plecării şi ziua şi ora sosirii, iar din calcule rezultă că durata totală a deplasării a fost de 12 ore şi se putea beneficia de diurnă de către recurentă.
În legătură cu durata de 8 ore înscrisă la rubricile „sosit” şi „plecat” nu se poate stabili că aceasta nu a fost respectată de către recurentă în condiţiile în care deplasările nu s-au făcut cu un singur scop ci pentru depunerea unor documentaţii care presupuneau deplasarea la servicii diferite ale aceleiaşi autorităţi publice şi, oricum, aşa cum am arătat, durata a fost confirmată de reprezentanţii instituţiilor publice unde a fost efectuată deplasarea.
Mai mult, trebuie observat faptul că toate ordinele de deplasare ce o vizează pe recurentă au fost semnate de conducătorul unităţii atunci când a fost întocmit, dar şi în cazul în care s-a aprobat plata cheltuielilor de transport şi a diurnei şi a fost şi avizat de controlul financiar preventiv.
Toate acestea dovedesc respectarea prevederilor H.G. nr. 1860/2006 şi, de aceea, se constată că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recurs, va fi modificată sentinţa atacată şi anulată Decizia nr. D.G.C.I. 105 din 31 august 2010 emisă de D.G.F.P. Iaşi şi procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, în ceea ce o priveşte pe reclamanta R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.D. împotriva Sentinţei nr. 94 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantei R.D.
Anulează Decizia nr. D.G.C.I. 105 din 31 august 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, în ceea ce o priveşte pe reclamata R.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5778/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5794/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
