ICCJ. Decizia nr. 5825/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5825/2011
Dosar nr. 840/45/2010
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.I. şi C.C. au chemat în judecată pârâta Primăria Bârlad şi Consiliul Local Bârlad, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre să ţină loc de act autentic de schimb, constatându-se că sunt proprietari a două imobile – 400 m.p. şi 840 m.p. (real 863,3 mp) situate oraş Bârlad, şi suma de 25 milioane lei sultă, conform înţelegerii consemnate în convenţia din 20 ianuarie 1998 de modificare a convenţiei 8561 din 19 iunie 1997.
Prin sentinţa civilă 1539 din 22 mai 2009 Judecătoria Bârlad, a respins cererea de intervenţie formulată de F.A. în contradictoriu cu C.I., Primăria Bârlad şi Consiliul Local Bârlad pentru constatarea nulităţii absolute a convenţiei nr. 1198 din 20 ianuarie 1998, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de intervenţie formulată de SC C.S. SA, pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 25 din 02 decembrie 1997 a Consiliului Judeţean Vaslui şi a convenţiei nr. 20329 din 28 noiembrie 1997 în favoarea Tribunalului Vaslui.
Prin sentinţa civilă nr. 342/ CA din 8 noiembrie 2010, Tribunalul Vaslui, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii formulată de către reclamanta SC C.S. SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria mun. Bârlad, şi C.I. şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
În faţa Curţii de Apel Iaşi, pârâtul Consiliul Judeţean Vaslui a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât hotărârea nr. 25/1997 a fost emisă de Comisia constituită conform Legii 33/1994 privind exproprierea pentru utilitatea publică, iar convenţia 20239 din 28 noiembrie 1997 a fost emisă de Primăria Bârlad.
Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Bârlad a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât intervenienta nu a formulat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, precum şi lipsa de interes a cererii.
Prin Sentinţa nr. 86 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea de intervenţie formulată de SC C.S. SA Bârlad, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bârlad, Consiliul Judeţean Vaslui şi C.M., în nume propriu şi în calitate de procurist pentru fiul său, C.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată este fondată, având în vedere că în cauză, nici una condiţiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ. nu este îndeplinită, întrucât acţiunea civilă promovată de reclamanţi avea ca obiect constatarea unui drept de proprietate decurgând dintr-o convenţie din 20 ianuarie 1998, de modificare a convenţiei 8561 din 19 iunie 1997, la judecarea căreia aceştia au renunţat anterior prin sentinţa civilă 1539 din 22 mai 2009 a Judecătoriei Bârlad.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că obiectul iniţial al cererii de intervenţie formulat la 11 decembrie 2007 priveşte alte convenţii decât cele invocate în cuprinsul acţiunii principale de reclamanţi, respectiv convenţia 20329 din 28 noiembrie 1997 şi Hotărârea 25 din 2 decembrie 1997, ce a fost emisă de un terţ faţă de litigiul în care intervenea, respectiv de Comisia instituită conform Legii 33/1994 în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, de unde rezultă că această cerere de intervenţie se caracterizează ca o cerere absolut distinctă şi independentă de acţiunea civilă a reclamanţilor C.I. şi M.
Curtea de apel, a mai reţinut că prin sentinţa civilă 342/CA/2010, cât şi prin sentinţa civilă 359/CA/2010 conexate în prezentul dosar, Tribunalul Vaslui, a procedat la stabilirea competenţei materiale a Curţii de Apel, doar în considerarea dispoziţiilor art. 20 din Legea 33/1994, considerându-se investită cu o cerere de intervenţie doar privitoare la Convenţia 20329/1997 încheiată în procedura exproprierii şi a Hotărârii 25/1997, celelalte solicitări intrând în competenţa instanţelor de drept comun.
Totodată, prima instanţă a reţinut că necompetenţa Judecătoriei Bârlad în soluţionarea cererii de intervenţie formulată de SC C.S. SA Bârlad, este urmarea tocmai a neîndeplinirii de intervenientă a condiţiei de admisibilitate a acestei cereri, prin prisma conexităţii ce ar fi trebuit să existe între acţiunea civilă în constatare promovată de reclamanţi, şi obiectul intervenţiei, ce se constituie în constatarea nulităţii absolute a unor acte administrative străine de obiectul acţiunii reclamanţilor.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că şi dacă s-ar trece peste aceste aspecte, de natură a conduce la inadmisibilitatea cererii de intervenţie în interes propriu în cauză, în ipoteza în care această cerere ar fi tratată ca având caracter de sine stătător, atunci intervenienta ar fi trebuit să procedeze la sesizarea organelor administrative pârâte – Primăria Bârlad şi Consiliul judeţean Bârlad, - cu o procedură prealabilă anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, conform art. 7 din Legea 554/2004, iar în cauză SC C.S. SA nu a făcut dovada respectării acestei condiţii de admisibilitate a cererii sale.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs SC C.S. SA Bârlad, susţinând în esenţă următoarele critici:
Prin D.C. 86 din 28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul 8401/45/2010, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu de instanţă cu privire la cererea de intervenţie formulată de SC C.S. SA Bârlad, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Judeţean Vaslui şi Primăria Bârlad, cerere care a fost respinsă ca o consecinţă a admiterii excepţiei de inadmisibilitate.
Împotriva acestei hotărâri, intervenienta SC C.S. SA a declarat recurs deoarece o consideră neîntemeiată şi nelegală.
Astfel, în cuprinsul hotărârii se menţionează caracterul incidental al cererii de intervenţie, concluzionându-se că această cerere nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii, aceasta a fost admisă în principiu de Judecătoria Bârlad, şi pe această bază cererea a ajuns spre soluţionare la Curtea de Apel Iaşi.
Mai mult de atât, odată admisă în principiu se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenţie care era în strânsă legătură cu acţiunea principală formulată de C.I. în contradictoriu cu C.M.
Nulitatea actelor invocate de noi prin cererea de intervenţie, respectiv convenţia 20329 din 28 noiembrie 1997 şi Hotărârea 25 din 02 decembrie 1997, au legătură directă cu Titlul de proprietate pe care urma să-l obţină în urma obţinerii unei hotărâri favorabile în cererea principală.
Se reţine în mod eronat că, prin precizările formulate la cererea de intervenţie s-a solicitat „anularea unor documentaţii contabile”, deşi, s-a solicitat ca, în urma constatării nulităţii celor două convenţii - acte emise de Consiliul Judeţean Vaslui, sa se dispună şi anularea tuturor actelor subsecvente inclusiv a documentaţiilor cadastrale, care au stat la baza transferului de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza documentelor obţinute în mod fraudulos.
Se mai susţine că nu s-a făcut dovada proprietăţii asupra terenului în litigiu, invocându-se inexistenţa S.C. 4128/1994 pronunţată în dosarul 4187/1994, hotărâre care oricum nu vizează fondul cauzei şi terenul în litigiu.
Motivele de recurs invocate se circumscriu textelor de lege prevăzute în art. 304 Pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, inadmisibilitatea cererii de intervenţie în cadrul unui proces, trebuie analizată prin prisma normelor care reglementează condiţiile în care se poate formula o cerere incidentală, condiţii care sunt îndeplinite în acord cu dispoziţiile legale.
În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, nefiind limitată doar la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., însă Înalta Curte, constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta susţine că criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu dezvoltă argumente care să se circumscrie acestor prevederi legale. În recurs, se insistă că se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenţie, în condiţiile în care aceasta fusese admisă, în principiu, de Judecătoria Bârlad. Pe de altă parte, recurenta susţine că, din punctul său de vedere, condiţiile de admisibilitate a unei cereri incidentale sunt întrunite în speţă, astfel că se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenţie principală.
Înalta Curte, observă că, în raport de prevederile art. 49 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea de intervenţie în nume propriu, se urmăreşte valorificarea unui drept propriu al celui care formulează o astfel de cerere.
Din moment ce, în speţă, cererea a fost dată în competenţa instanţei de contencios administrativ, aceasta trebuie examinată prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, respectiv dacă intervenienţii vizează desfiinţarea/reformarea unor acte administrative de autoritate, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;”. De aceea, Curtea de apel, ca instanţă de contencios administrativ, învestită cu cererea de intervenţie, este îndrituită să verifice admisibilitatea unei astfel de cereri din perspectiva Legii contenciosului administrativ. Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanţă că instanţa de drept comun a admis, în principiu, intervenţia. Odată ce Curtea de apel, are spre soluţionare cererea în discuţie, învestită în baza Legii nr. 554/2004, logic că este obligată, în virtutea actului normativ precizat, să verifice condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, fiind, astfel, singura în măsură să facă acest lucru, indiferent de opinia instanţei de drept comun asupra chestiunii respective.
Or, după cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de intervenţie din prezenta cauză, se urmăreşte anularea unor acte juridice, unele dintre acestea, este adevărat, acte administrative, altele, însă, acte guvernate de dreptul civil, care pot fi toate contestate pe cale judecătorească, însă după proceduri diferite, în faţa unor instanţe diferite, dotate cu competenţe specifice. Deloc lipsit de semnificaţie este faptul că parte din actele contestate nu sunt nici măcar identificate în cererea de intervenţie. Oricum, formularea de tipul „anularea tuturor convenţiilor, contractelor de vânzare cumpărare, autorizaţii, certificate de urbanism, documentaţii cadastrale, intabulări.” nu satisface exigenţele legale a unei cereri de intervenţie în interes propriu, cu atât mai puţin în materia contenciosului administrativ cu cât doar unele sunt acte administrative de autoritate supuse cenzurii unor instanţe diferite de contencios administrativ, iar altele, în mod evident, acte juridice civile, care, indiscutabil, atrag competenţa instanţelor civile. O altă observaţie corectă a curţii de apel a fost în sensul că, în mod obligatoriu, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii principale trebuie să posede competenţa de a se pronunţa şi asupra intervenţiei principale, dat fiind caracterul incidental al acestei din urmă cereri. Or, în speţă, cererea principală este de compentanţa instanţei de drept comun, însă, Judecătoria Bârlad, este necompetentă material să judece cererea de intervenţie principală. Astfel, între cele două cereri nu există conexitatea cerută de lege, exigenţă legală ce se degajă, fără echivoc, din prevederile art. 55 C. proc. civ., cum bine a sesizat instanţa de fond, din moment ce, prin cererea intervenienţilor, se urmăreşte anularea unor acte juridice străine de obiectul acţiunii principale aflată în competenţa Judecătoriei Bârlad.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, apreciază că în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, astfel încât, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.S. SA Bârlad împotriva sentinţei (denumită Decizie) nr. 86 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5820/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5829/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
