ICCJ. Decizia nr. 5847/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5847/2011
Dosar nr. 5257/1/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare
Prin decizia nr. 3323 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 29 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta B.I.C. ca neîntemeiată faţă de pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de ceilalţi pârâţi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii astfel că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece actul administrativ a cărui anulare s-a cerut a fost emis de către Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Referitor la recursul formulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, instanţa de control judiciar a constatat că acesta este fondat, întrucât deşi susţinerile intimatei – reclamante în ceea ce priveşte nelegalitatea Ordinului nr. 178/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt corecte, în sensul că dispoziţiile legale ce au stat la baza emiterii acestui ordin, respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituţionale, astfel că s-ar impune anularea actului atacat, instanţa de fond a stabilit în mod eronat că acţiunea reclamantei, ce vizează restabilirea situaţiei anterioare emiterii acelui ordin, este întemeiată, având în vedere actele juridice intervenite după emiterea ordinului şi a căror anulare nu s-a solicitat.
Referitor la actele juridice intervenite după emiterea ordinului, instanţa de recurs a reţinut că la data de 25 mai 2009, reclamanta a optat pentru numirea în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Managementul Pieţii Muncii din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, numire ce a avut loc în baza Ordinului Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1041/2009 şi a încetat prin Ordinul nr. 483 din 07 iulie 2010 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin care s-a constatat încetarea exercitării funcţiei de director coordonator adjunct ca efect al încetării de drept a Ordinului nr. 1041/2009 precum şi a contractului de management.
2. Motivele contestaţiei în anulare
B.I.C. a formulat, în temeiul art. 318 din C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3323 din 8 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a observat că numirea sa în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Managementul Pieţii Muncii din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău realizată în baza Ordinului Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1041/2009 care a încetat prin Ordinul nr. 483/2010 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu a fost o opţiune manifestată liber şi din iniţiativa contestatoarei, ci a fost determinată de intervenţia O.U.G. nr. 37/2009, declarată ulterior neconstituţională, în exprimarea acordului privind încadrarea pe noul post fiind constrânsă de comunicarea situaţiei privitoare la eliberarea din funcţie.
A arătat contestatoarea că urmare a acestei situaţii, Ordinul nr. 178/2009 din 24 aprilie 2009 (prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009) a rămas lipsit de fundament juridic, cu consecinţa firească a repunerii sale în situaţia anterioară, neputându-i-se imputa faptul că, după eliberarea din funcţie s-a prezentat şi a câştigat concursul pentru postul de director coordonator adjunct, fiind inechitabilă sancţionarea sa pentru o conduită în concordanţă cu actele normative aplicabile la momentul respectiv.
Contestatoarea a învederat că Înalta Curte nu a observat că reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/2010 şi a H.G. nr. 662/2010 este mult ulterioară emiterii ordinului contestat, Ordinul nr. 178/2009, aceste acte normative nefiind avute în vedere şi neconstituind temei al eliberării sale din funcţia publică.
A concluzionat contestatoarea că stabilirea repercursiunilor acestor acte normative asupra raporturilor de serviciu era necesar a se face ulterior reintegrării sale în funcţia deţinută anterior, fie în sensul menţinerii pe postul de director adjunct, vacant la data judecării fondului, fie eventual, al oferirii unui alt post.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., dezlegarea pricinii de către instanţa de recurs fiind rezultatul unor erori materiale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317-318 din C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I din C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestatoare, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale…”.
În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greşelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, pe calea contestaţiei în anulare nefiind posibilă remedierea unor greşeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatoarei nu reprezintă o “greşeală materială” în sensul textului invocat, pe calea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare neputându-se cenzura eventuale greşeli de judecată, deoarece nu se reia cercetarea judecătorească asupra fondului cauzei.
Prin urmare, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza I din C. proc. civ., iar pe de altă parte aceste aspecte au fost deja supuse cercetării judecătoreşti în calea ordinară de atac a recursului, nemaiputând forma obiectul unei judecăţi care ar semnifica practic un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.I.C. împotriva deciziei nr. 3323 din 8 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5829/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5855/2011. Contencios → |
|---|
