ICCJ. Decizia nr. 5783/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5783/2011
Dosar nr. 639/54/2011
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin încheierea de şedinţa din data de 24 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3201/54/2006, a sesizat Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996, emis de Ministerul Turismului. Instanţa investită cu judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 102 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, a reţinut că excepţia de nelegalitate invocată este o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului, actul administrativ ce face obiectul excepţiei având relevantă în soluţionarea cauzei.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 363 din 1 iulie 2011 a respins excepţia de nelegalitate.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că excepţia de nelegalitate invocată vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de Ministerul Turismului, care este un act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât nu conţine reglementări generale şi impersonale, ci se adresează unei persoane juridice determinate.
Curtea a reţinut că deşi prin Decizia nr. 702/2008, publicată în M.Of. al României, Partea I nr. 528 din 14 iulie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 sunt conforme cu disp. art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii legii civile şi cu exigenţele impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la justiţie, cu referire la disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, precum şi la disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară, în conformitate cu disp. art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.
În considerarea reglementărilor comunitare, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, instanţa a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reţinând că acestea contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi în practica C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie. Curtea de Justiţiei de la Luxemburg a reţinut că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al acţiunii respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Având în vedere înlăturarea dispoziţiilor menţionate din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a reţinut admiterea excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi pe cale de consecinţă respingerea excepţiei de nelegalitate.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.A.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că Ministerul Turismului nu avea dreptul să atribuie SC T. Dr.-Tr.Severin o suprafaţă mai mare decât cea trecută în decretul de expropriere, afectând în acest fel atât Primăria cât şi pe reclamantă.
A apreciat, totodată că motivarea instanţei este contrară spiritului legislaţiei referitoare la dreptul de proprietate care nu poate fi dobândit decât pe căile legale, limitativ prevăzute de lege cumpărare, donaţie, moştenire şi pe calea exproprierii.
A mai arătat recurenta că este evident că în urma comparării decretului de expropriere cu Certificatul de atestare în discuţie, forţa probanta juridica şi legala nu poate avea decât actul de expropriere.
Dacă s-ar considera altfel ar însemna sa se treacă peste prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate indiferent de titular, fie el stat, persoana juridica sau persoana fizica.
II Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de Ministerul Turismului..
Acest act administrativ a fost emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392 NN din 15 octombrie 1998.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (...).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor"; (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Mai mult decât atât, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
In speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, şi nu veritabile critici de nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.A.C. SRL împotriva sentinţei nr. 363 din 01 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5758/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5784/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
