ICCJ. Decizia nr. 5784/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5784/2011
Dosar nr. 384/64/2011
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I:Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
La data de 19 aprilie 2011 reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Codlea prin Primar, Primarul Municipiului Codlea, Consiliul Local al Municipiului Codlea prin consilierii locali şi Spitalul Municipal Codlea au formulat acţiune chemând în judecată pe calea contenciosului pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov şi Comisia de Selecţie a Unităţilor Sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii, acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 384/64/2011 al Curţii de Apel Braşov, în care s-a solicitat anularea actelor administrative emise de pârâţi.
În această acţiune reclamanţii au formulat, în cadrul cererii de chemare în judecată şi cerere de suspendare a executării actelor administrative emise de pârâţi.
Instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2011, filele 371-376 din dosarul nr. 384/64/2011, volum I, în sensul respingerii ca prematură a formulării cererii de suspendare.
Prin încheierea de şedinţă din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Braşov a dispus conexarea dosarului nr. 552/64/2011 la dosarul nr. 384/64/2011 nesoluţionat pe fond, dosare care au acelaşi obiect, respectiv anularea aceloraşi acte administrative ca şi cele menţionate în acţiunea din dosarul 384/64/2011 şi în care s-a solicitat, în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată, pe lângă anularea actelor administrative şi suspendarea executării H.G. nr. 212 din 9 martie 2011 privind aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice";, anexa 1 şi anexa 2 - poz. 19 cu privire la Consiliul Local Codlea şi Spitalul Municipal Codlea şi a H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 - privind aprobarea pentru anul 2011 a raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, anexa nr. 1 şi anexa nr. 2 - poz. 20, cu privire la reclamantul Spitalul Municipal Codlea, acte emise de pârâtul Guvernul României, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond, având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Obiectul cererii de suspendare îl reprezintă, faţă de acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi la filele 122-132, suspendarea executării H.G. 212 din 9 martie 2011 anexa 1 şi anexa 2 poziţia 19 cu privire la Consiliul Local Codlea şi Spitalul municipal Codlea şi H.G. 345 din 20 martie 2011 anexa 1 şi anexa 2 - poziţia 20, cu privire la reclamantul Spitalul municipal Codlea, ambele hotărâri emise de Guvernul României.
Faţă de acţiunea reclamanţilor pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la fila 162-168 dosar nr. 552/64/2011 prin care a recunoscut primirea plângerii prealabile formulată de reclamanţi la data de 21 aprilie 2011, însă nu a depus răspuns la acestea, motivând că s-a format acţiune la instanţă.
Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerea atât a cererii de suspendare, cât şi a acţiunii de anularea actelor administrative menţionate de reclamanţi în acţiune, susţinând legalitatea acestora şi invocând nelegalitatea şi netemeinicia cererii de suspendare cu precizarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Referitor la cererea de suspendare, pârâtul a arătat că aceasta este neîntemeiată şi nelegală, că reclamanţii nu au făcut dovada impusă de prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind condiţia cazului bine justificat şi condiţia pagubei iminente şi că cele două hotărâri de guvern, inclusiv anexele 1 şi 2 sunt legale şi temeinice.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia lipsei plângerii prealabile.
2. Hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 2 august 2011 a admis cererea de suspendare formulată de reclamanţii: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Codlea prin Primar, Primarul Municipiului Codlea, Consiliul Local al Municipiului Codlea prin consilierii locali, şi Spitalul Municipal în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi în consecinţă:
În baza art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată a dispus suspendarea executării H.G. nr. 212 din 9 martie 2011 - privind aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice";, anexa 1 şi anexa 2 - poz. 19 cu privire la Consiliul Local Codlea şi Spitalul Municipal Codlea şi a H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 - privind aprobarea pentru anul 2011 a raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, anexa nr. 1 şi anexa nr. 2 - poz. 20 cu privire la reclamantul Spitalul Municipal Codlea, acte emise de pârâtul Guvernul României până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond, având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii formulată de reclamanţi, fată de actele de la dosar, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată şi nelegală deoarece în dosarul nr. 552/64/2011, reclamanţii au formulat acţiunea la data de 10 iunie 2011, plângerea prealabilă a fost formulată la data de 19 aprilie 2011, iar prin întâmpinare Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii recunosc primirea acestei plângeri prealabile ca fiind înregistrată la aceste instituţii la data de 21 aprilie 2011, fapt dovedit cu tichetul şi recipisa depuse în copie la dosar la termenul din 26 iulie 2011.
Din actele dosarului s-a constatat că reclamanţii au respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr.554/2004 în sensul că au formulat plângere prealabilă către toţi pârâţii, inclusiv către Guvernul României fila 28-37 dosarul 552/64/2011.
În ce priveşte cererea de suspendare Curtea a reţinut următoarele:
La data de 9 martie 2011 Guvernul României a adoptat H.G. nr. 212 din 9 martie 2011 privind aprobarea programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice"; .
La data de 31 martie 2011 Guvernul României a adoptat H.G. nr. 345 din 30 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casa de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, iar la anexa 1 şi 2 poz. 20 este trecut Spitalul Municipiului Codlea.
În nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 212/2011 se prevede că faţă de situaţia actuală din România şi ţinând cont de art. 23 din Carta Socială Europeană, protecţia socială pentru ansamblul populaţiei care priveşte şi persoanele vârstnice, dreptul la protecţia sănătăţii se preconizează schimbări, „având în vedere faptul că unele spitale nu asigură continuitatea asistenţei medicale lăsând dintr-o anumită zonă geografică fără asistenţă medicală care se acordă de către spitale prin gardă, se propune ca acestea să fie reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, asigurând astfel şi creşterea numărului de centre sociale, rezidenţiale necesare pentru a răspunde nevoilor de îngrijire a persoanelor de vârsta a treia aflate în situaţie de dependenţă";.
La adoptarea hotărârilor de guvern s-a mai avut în vedere şi faptul că în România există un număr foarte mic de cămine pentru persoane vârstnice şi care ar avea nevoie de servicii sociale, socio-medicale şi asigurate prin cămine şi faptul că lipsesc finanţările pentru construcţia de noi cămine pentru persoane vârstnice. Pentru aceste considerente s-a aprobat programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoane vârstnice"; adoptată prin H.G. nr. 212/2011.
Instanţa a apreciat că în fapt şi în drept, comisia de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casa de asigurări de sănătate trebuia ca la dată 9 martie 2011 să aibă un raport întocmit la faţa locului - la Spitalul Municipal Codlea, prin care să se consemneze cele constatate, poziţia reprezentanţilor din conducerea Spitalului Municipal Codlea şi poziţia Comisiei de selecţie.
Ori, din actele dosarului nu rezultă existenţa unui asemenea raport la data de 9 martie 2011.
Curtea a apreciat că în lipsa acestui raport Guvernul României nu a avut la bază un raport de verificare a spitalului la data emiterii primei H.G. nr. 212/2011 din data de 9 martie 2011.
Dimpotrivă, a constatat instanţa, din actele dosarului rezultă că, de fapt, Comisia de selecţie a întocmit Raportul la data de 31 martie 2011, în aceeaşi zi cu data adoptării H.G. nr. 345/2011.
Totodată Curtea a mai reţinut că la o verificare sumară a conţinutului celor două hotărâri de guvern şi fără a analiza pe fond legalitatea acestora, prin modul în care a procedat, de a emite cele două hotărâri, Guvernul României a răsturnat ordinea firească şi legală a lucrurilor şi că nu a avut la bază actul Comisiei de selecţie la data emiterii Hotărârii prin care să figureze Spitalul Municipiului Codlea pentru desfiinţare, fapt ce conduce la o serioasă îndoială a legalităţii emiterii celor două Hotărâri de Guvern a căror suspendare se solicită în cauză.
Tot cu referire la cazul justificat instanţa a reţinut că, susţinerile reclamanţilor sunt dovedite cu actele depuse la dosar, şi anume: dovada proprietăţii Spitalului, dovada numărului de personal ce a funcţionat până la data de 31 martie 2011 şi a personalului care funcţionează în continuare, nefiind redistribuiţi 3/4 din aceştia, dovada numărului mare de consultaţii efectuate de personalul medical, numărul de cetăţeni arondaţi 60.000, distanţa mare de la Codlea - Făgăraş, unde ar trebui să se prezinte pacienţii pentru consultaţii şi pentru tratamente medicale, aparatură medicală achiziţionată, probe depuse la filele 839-860 volum III dosar 384/64/2011, dovada cofinanţării Spitalului de către Consiliul Local Codlea, dovada serviciilor copiată, dovada urgenţelor rezolvate de personalul medical în condiţiile de închidere a Spitalului, munca depusă de medici şi de cetăţeni pentru a asigura funcţionarea în continuare a Spitalului în folosul cetăţenilor pentru rezolvarea problemelor urgente de sănătate.
Tot în sensul dubiului de legalitate a hotărârilor atacate Curtea a constatat că din actele dosarului rezultă că, însăşi autorităţile locale şi Prefectul judeţului Braşov şi-au manifestat dezacordul faţă de desfiinţarea Spitalului Codlea, la fel şi Consiliul Local Codlea conform HCL-urilor depuse la dosar şi menţionate în acţiune cu privire la H.G. nr. 212, programul şi Nota de fundamentare publicată la 13 aprilie 2011, avizul Comisiei legislative, HCL nr. 19 din 14 martie 2011, de neaprobare a transformării Spitalului municipal Codlea, în reţea de cămin pentru persoane vârstnice.
Un alt argument privind îndoiala asupra legalităţii H.G nr. 345 din 31 martie 2011 în sensul că la Anexa 1 din această hotărâre se prevede Raportul comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, raport care în cauză nu a fost depus de pârât, deşi în nota de fundamentare de la dosar se vorbeşte de necesitatea aprobării acestor măsuri şi aprobarea Comisiei de selecţie, raport care nu a fost prezentat la întâmpinarea depusă la dosar de către Guvernul României.
Referitor la cea de-a doua condiţie, cea a pagubei iminente instanţa a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, prin însăşi lipsirea cetăţenilor de realizarea serviciilor medicale care prin Lege se realizează în folosul comunităţii.
O altă dovadă a pagubei iminente este cea care rezultă din pierderile ce se vor suferi prin neutilizarea aparaturii medicale, a personalului medical specializat, a urgenţei serviciilor şi la o distanţă mică de cetăţenii arondaţi acestui spital şi de faptul că transformarea lui în cămin de bătrâni nu poate suplini pierderile suferite prin acest transfer şi valorile materiale şi umane în care s-a învestit în scopul bunei funcţionări a acestui Spital.
Mai mult, din actele dosarului rezultă că s-a făcut de către reclamanţi dovada cu înscrisuri a plăţii datoriilor la utilităţi de către Spital, dovada servirii complete, a alocării fondurilor pentru cofinanţare de către Consiliul Local - or, toate aceste aspecte conduc la ideea că aceste eforturi ale reclamantei vor acumula într-un prejudiciu major pentru colectivitate, pentru reclamanţi şi în mod direct pentru Spital, vătămând drepturile acestuia, prevăzut de Legea nr. 95/2006 nemodificată la data emiterii celor 2 H.G. atacate.
Curtea a mai reţinut ca reprezentând iminenţa unui prejudiciu şi împrejurarea că Municipiul Codlea (în calitate de proprietar al imobilului construcţie în care a funcţionat Spitalul Municipiului Codlea, potrivit prevederilor H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Braşov anexa 3 si H.G. nr. 866/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al municipiilor, oraşelor şi comunelor şi în administrarea consiliilor locale respective - Anexa Judeţul Braşov poziţia 4) a fost nevoit să instituie paza acestui imobil, să asigure utilităţile (curent, apa, gaz, canalizare) şi după data de 01 aprilie 2011, deşi nu mai funcţiona la capacitatea sa normala.
S-au avut în vedere, totodată, şi prejudiciile aduse personalului spitalului care în parte lucrează în continuare benevol fără a mai fi plătiţi, prestând astfel servicii medicale comunităţii, iar personalul distribuit la alte spitale nu a fost transferat, ci s-au încheiat contracte de munca pe durata determinate de 3 luni, după cele 3 luni situaţia acestor persoane fiind incertă (probabil vor fi disponibilizaţi). Actele normative H.G. atacate au aşadar un impact social major, nu doar la nivelul comunităţii locale, populaţia fiind lipsita de asistenţa medicală şi de dreptul la sănătate garantat de Constituţie art. 34 cât şi de legislaţia în vigoare, ci şi asupra personalului spitalului.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că, în cauza de fată, nu au fost îndeplinite cele două condiţii necesare, cumulative, pentru suspendarea executării H.G. nr. 345/2011, respectiv a H.G. nr. 212/2011.
a). Referitor la suspendarea executării H.G. nr. 345/2011 a susţinut că hotărârea este temeinică şi legală fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 245 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Sănătăţii.
La elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare";.
Proiectul actului administrativ contestat a fost aprobat favorabil de Consiliul Legislativ prin Avizul nr. 380 din 31 martie 2011.
A mai susţinut recurentul că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
A mai arătat că suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate. Având caracterul unei măsuri procesuale facultative şi nu obligatorii pentru instanţă, suspendarea poate fi dispusă numai după verificarea condiţiilor impuse de art. 14 şi dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Măsura suspendării actului administrativ se justifică dacă actul administrativ conţine dispoziţii care, dacă ar fi aduse la îndeplinire mai înainte de exercitarea de către instanţă a controlului de legalitate, ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.
A precizat totodată că H.G. nr. 345/2011 a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor legale ale O.U.G. nr. 32/2011 respectiv ";ope legis";, cu consecinţa neparcurgerii procedurii transparenţei decizionale în termenele şi condiţiile Legii nr. 52/2003.
In ceea ce priveşte cea de a doua condiţie cumulativă, privind existenţa „pagube iminente11, a susţinut că, în ceea ce priveşte H.G. nr. 345/2011 reclamanţii nu au făcut dovada în fapt şi în drept a pagubei iminente, astfel că nu se poate constata „de facto"; că există o pagubă iminentă şi, cu atât mai mult, nu există o pagubă ce nu ar putea fi îndreptată în urma soluţionării cererii în anularea actului administrativ atacat.
b). Referitor la suspendarea executării H.G. nr. 212/2011, s-a arătat că această hotărâre a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 50 lit. b) şi f) din O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
La elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art.20 alin. (7) din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare";.
Recurentul a invocat prezumţia de legalitate a actului administrativ şi Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, care dispune că măsura suspendării poate fi acordată în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.
In raport cu această recomandare, aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiţii trebuie să se facă în concordanţă cu caracterul de măsură de protecţie provizorie pe care-1 are suspendarea executării actului administrativ, iar în această situaţie, nu se face o analiză separată a condiţiei cazului temeinic justificat fără să aibă în vedere şi eventualul prejudiciu cauzat reclamantelor prin emiterea actului contestat.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat acesta nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmaţii ale reclamantului sau prin argumentele juridice prezentate şi sumar probate, astfel încât, în speţă, lipsa motivării cu privire la cazul bine justificat nu poate fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce priveşte actul contestat.
Măsura suspendării actului administrativ se justifică dacă actul administrativ conţine dispoziţii care, dacă ar fi aduse la îndeplinire mai înainte de exercitarea de către instanţă a controlului de legalitate, ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.
In ceea ce priveşte cea de a doua condiţie cumulativă, privind existenţa „pagube iminente";, a învederat că nu s-a făcut dovada în fapt şi în drept a pagubei iminente, astfel că nu se poate constata „de facto"; că există o pagubă iminentă şi, cu atât mai mult, nu există o pagubă ce nu ar putea fi îndreptată în urma soluţionării cererii în anularea_actului administrativ atacat.
Mai mult decât atât, a susţinut recurentul potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011 (a cărui suspendare a executării o solicită reclamantul), programul se adresează doar autorităţilor locale care decid prin hotărâre de consiliu local înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor instituţii sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea intimatului-reclamant s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Lega nr. 554/2004 care prevăd că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Măsura provizorie solicitată de intimatul-reclamant se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiţii rezultă, în cauză, din încălcarea cerinţelor de previzibilitate şi de accesibilitate ale proiectelor de acte normative care au fost postate pe site-ul propriu al Ministerului Sănătăţii fără ca în prealabil acestea să fie supuse unui proces de consultare cu organele cu atribuţii vizând punerea în executare a acestora, cu persoanele şi asociaţiile legal constituite interesate în cauză, precum şi în lipsa unei evaluări a impactului acestor acte administrative asupra populaţiei, din punct de vedere social şi financiar.
Sub acest aspect se mai reţine că prin modul în care a procedat, de a emite cele două hotărâri, Guvernul României a răsturnat ordinea firească şi legală a lucrurilor în sensul că nu a avut la bază actul Comisiei de selecţie la data emiterii Hotărârii prin care să figureze Spitalul Municipiului Codlea pentru desfiinţare, fapt ce conduce la o serioasă îndoială a legalităţii emiterii celor două Hotărâri de Guvern a căror suspendare se solicită în cauză.
Intimatul-reclamant a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul propriu rezultă cu evidenţă din însăşi prevederile actului administrativ a cărui executare s-a solicitat prin desfiinţarea acestei unităţi sanitare publice cu personalitate juridică.
Paguba iminentă rezultă din pierderile ce se vor suferi prin neutilizarea aparaturii medicale, a personalului medical specializat, a urgenţei serviciilor şi la o distanţă mică de cetăţenii arondaţi acestui spital şi de faptul că transformarea lui în cămin de bătrâni nu poate suplini pierderile suferite prin acest transfer şi valorile materiale şi umane în care s-a învestit în scopul bunei funcţionări a acestui Spital.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-1 priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
In acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază că soluţia menţinerii suspendării executării H.G. 212 din 9 martie 2011 anexa 1 şi anexa 2 poziţia 19 cu privire la Consiliul Local Codlea şi Spitalul municipal Codlea şi H.G. 345 din 20 martie 2011 anexa 1 şi anexa 2 - poziţia 20, cu privire la reclamantul Spitalul municipal Codlea, ambele hotărâri emise de Guvernul României se impune şi în raport cu conduita pârâtului Ministerul Sănătăţii de a emite, la data de 4 octombrie 2011 Autorizaţia Sanitară de Funcţionare nr. 0046EV iar la data de 31 octombrie 2011 Ordinul nr. 1507 privind clasificarea provizorie a Spitalului municipiului Codlea.
Tot în acest sens este de menţionat şi Decizia de evaluare întocmită de Comisia de Evaluare a Spitalelor CASJ Braşov, valabilă până la data de 10 octombrie 2013.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 2 august 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 384/64/2011, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5783/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5798/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
