ICCJ. Decizia nr. 5947/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 4947 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 4,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în ședința din 28 mai 2010, iar la data de 30 august 2010 a fost emis și Ordinul de redobândire a cetățeniei române din 30 august 2010, împrejurare față de care, a apreciat ca neîntemeiate capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței și la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române.
Pe de altă parte însă, Curtea a apreciat că refuzul nejustificat al pârâților Ministerul Justiției și Autoritatea Națională pentru Cetățenie de a soluționa cererea reclamantului după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens, face să subziste, în plan procesual civil, culpa procesuală a pârâtei.
în ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere faptul că refuzul administrativ al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantului este imputabil și acestui pârât, întrucât cererea reclamantului a fost depusă în anul 2004, dată la care această pârâtă avea competența legală de soluționare a acestei cereri.
Capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune interese pentru întârziere a fost respins ca neîntemeiat având în vedere că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora în etapa executării hotărârii irevocabile prin care autoritatea pârâtă este obligată să soluționeze efectiv negativ sau pozitiv cererea adresată acesteia de către reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, care prevăd o procedură specială, sumară și urgentă care determină pârâta autoritate publică să soluționeze urmare a aplicării unor amenzi conducătorului acesteia, respectiv a unor daune pentru întârziere să soluționeze cererea reclamantului.
Reținând culpa procesuală a pârâților, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., obligându-i la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă judicară de timbru și timbru judiciar.
2. Recursul exercitat de pârât
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea căii de atac, recurentul a criticat soluția instanței de fond privind dezlegarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive.
în opinia sa, ministerul pârât nu are obligația de a examina și aviza cererile de redobândire a cetățeniei române, atribuție care cade în sarcina Autorității Naționale pentru Cetățenie, potrivit dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 5/2010, care modifică Legea cetățeniei nr. 21/1991.
Recurentul-pârât a mai arătat că în mod eronat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține culpa sa procesuală, câtă vreme obiectul pretențiilor a fost realizat înainte de primul termen de judecată, cererea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
în speță, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2004 în temeiul art. 12 din Legea nr. 21/1991 și pentru că nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 17 mai 2010.
Prima instanță a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că la data de 28 mai 2010, cererea de redobândire a cetățeniei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie, ulterior, la 30 august 2010, fiind emis și ordinul de redobândire a cetățeniei române, în favoarea reclamantului.
Cu toate acestea, judecătorul fondului a obligat Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a acestuia, soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.
în ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, înalta Curte constată că legitimarea procesuală a acestui pârât se justifică, așa cum bine a reținut și judecătorul fondului, raportat la primul petit al cererii ce vizează refuzul nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant în anul 2004, dată la care acest pârât avea competența legală de soluționare a acestei cereri.
înalta Curte va examina în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, greșita aplicarea a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Potrivit textului, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenții".
Cât privește culpa procesuală a recurentului Ministerul Justiției, înalta Curte reține că această parte nu a căzut în pretenții, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente a fost admis recursul Ministerului Justiției și a fost modificată partea din hotărâre referitoare la cheltuielile de judecată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5949/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5936/2011. Contencios → |
|---|
