ICCJ. Decizia nr. 5946/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 187 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității de reprezentant și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârât, ca neîntemeiate; a admis acțiunea formulată de reclamanții T. (A.) O., A.E. și A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să stabilească o zi în care reclamanții să depună cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, a constatat că acțiunea a fost formulată personal de reclamanți, iar susținerile pârâtului privitoare la inexistența unei similitudini între semnăturile de pe cererea de chemare în judecată și cele de pe cererea administrativă adresată Ambasadei României la Chișinău nu au relevanță sub aspectul excepției lipsei calității de reprezentant, așa cum a fost invocată de pârât, în condițiile în care pârâtul nu a formulat cerere de înscriere în fals, potrivit art. 180 - 185 C. proc. civ., astfel că, prezentarea reclamanților în instanță pentru a confirma/infirma semnăturile lor de pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut că sesizarea instanței a avut loc la data de 21 septembrie 2009, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care curge de la expirarea termenului legal de soluționare a cererii, respectiv de la data de 24 iulie 2009, întrucât pârâtul nu a comunicat niciun răspuns la cererile reclamanților formulate în august 2006, reiterate la data de 24 iunie 2009.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 21 nu prevăd un termen în care autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetățeniei române, iar în lipsa unei dispoziții legale exprese, omisiunea legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă consfințită de art. 6 din Convenție.
în speța dedusă judecății, instanța de fond a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - august 2006 - și data sesizării instanței (21 septembrie 2009), raportat la cerința impusă de legiuitor nu poate fi considerat un termen rezonabil.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Astfel, se susține că la dosar nu există nicio dovadă a faptului că reclamanta și-a asumat acest litigiu și că în lipsa unui mandat de reprezentare nu are garanția că se judecă cu o parte care își asumă actul de voință al promovării acțiunii.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.
S-a mai susținut că, în nici un caz nu poate fi pus semnul echivalenței între factorul volitiv definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv a imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanța de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Referitor la critica potrivit căreia nu ar exista nicio dovadă că reclamanții și-au asumat acest litigiu, se constată că este nefondată, deoarece așa cum corect a reținut și instanța de fond, atâta vreme cât pârâtul nu a formulat cerere de înscriere în fals potrivit art. 180-185 C. proc. civ., prezentarea în instanță a reclamantei pentru a confirma sau infirma semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.
De altfel, recurentul-pârât nu a formulat nici în fond și nici în recurs cerere de înscriere în fals împotriva înscrisurilor în privința cărora a susținut că ar conține semnături falsificate.
Pe fond, în privința constatării refuzului nejustificat de soluționare a cererii adresată autorității pârâte în luna august 2006, în vederea programării pentru depunerea actelor privind redobândirea cetățeniei române, soluția primei instanțe este corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar, nu este unul rezonabil.
Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de Statul Român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului.
în speță, în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamanților și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea "principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.
Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimaților - reclamanți de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5936/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5945/2011. contencios → |
|---|
