ICCJ. Decizia nr. 5944/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5944/2011
Dosar nr. 817/39/2011
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 275 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, investită cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi Judecătoria Suceava, privind cererea având ca obiect, „obligaţie de a face” formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava.
Pentru a pronunţa regulatorul de competenţă, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut următoarele:
Reclamantul N.I. a atacat cu recurs sentinţa nr. 275 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, investită cu soluţionarea regulatorului de competenţă.
A declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea de declinare a competenţei către instanţa de drept comun a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, fiind schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ala acestuia.
În acest sens, recurentul–reclamant a arătat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ obligă instituţiile publice să răspundă la cererea oricărui cetăţean, conform competenţei instituţiei respective.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea de apel, a reţinut în mod greşit că obiectul cererii vizează o obligaţie de a face, ceea ce ar atrage competenţa materială a judecătoriei, câtă vreme acţiunea de faţă vizează pasivitatea la intervenţie din partea poliţiei. În opinia recurentului, când o instituţie refuză îndeplinirea obligaţiilor, devin incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, respectiv competenţa tribunalului pentru a dispune obligarea autorităţii la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a arătat, în esenţă, că acţiunea reclamantului are ca obiect obligaţia de a face iar cuantumul daunelor morale nu depăşeşte limita maximă prevăzută de art. 2 lit. b) din C. proc. civ., astfel încât soluţia de declinare a competenţei către judecătorie este legală şi temeinică.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs formulate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate.
Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să investigheze şi să întocmească procesul verbal de constatare la faţa locului a evenimentelor petrecute la domiciliul său, în zilele de 1 - 11 iulie 2010 şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru prejudiciul suferit.
Nicăieri în cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.
Nici răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât în recurs, nu cuprinde precizări ori calificări ale obiectului acţiunii potrivit celor arătate mai sus, argumentul reclamantului fiind acela că pârâtul nu şi-a îndeplinit atribuţiile constituţionale, aspect ce atrage competenţa materială a instanţei de contencios administrativ a tribunalului.
Este adevărat că instanţa nu este legată de sensul literal al termenilor folosiţi de reclamant, dar rolul activ nu poate fi exercitat astfel încât să creeze un dezechilibru între părţi în folosirea drepturilor procedurale. Judecătorul nu se poate substitui părţii în stabilirea cadrului procesual.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.I. împotriva sentinţei nr. 275 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5935/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5971/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
