ICCJ. Decizia nr. 5980/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5980/2011
Dosar nr. 30024/3/2011
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii şi procedura derulată în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 aprilie 2011, reclamanţii Primarul Sectorului 2 şi Primăria Sectorului 2 au chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi Bucureşti, solicitând suspendarea punctului 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 14 din Legea 554/2004, reclamanţii au arătat că în urma acţiunii de audit financiar efectuată în cursul anului 2009, la Primăria Sectorului 2, de către auditorii publici din cadrul Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti, s-a constat efectuarea de plăti necuvenite în sumă totală de 1.747.300 lei reprezentând indemnizaţii pentru cumpărarea ţinutei de serviciu acordate personalului instituţiei.
Prin Decizia nr. 94/2010, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina instituţiei reclamante măsura recuperării sumelor acordate necuvenit personalului, reprezentând indemnizaţiile pentru cumpărarea ţinutei de serviciu şi regularizarea contribuţiilor aferente acestor drepturi salariale cu bugetele şi fondurile la care s-au făcut viramente, potrivit legii.
Pentru realizarea acestor măsuri Curtea de Conturi a stabilit ca termen de realizare, data de 15 februarie 2011.
Reclamanţii au susţinut că, pentru recuperarea presupusului prejudiciu, vor trebui să dispună luarea unor măsuri şi să urmărească recuperarea acestuia de la persoanele care au beneficiat de indemnizaţia presupus necuvenită, măsuri care ar putea conduce la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării instituţiei ca urmare a apariţiei unei stări conflictuale între angajaţi şi a aplicării dispoziţiilor art. 64 din Legea 94/1992. Eventualitatea tragerii la răspundere a persoanelor fizice care au săvârşit fapta penală prevăzută de art. 64 din Legea nr. 94/1992, efectuată de către organele de cercetare penală competente, poate genera, atât prejudicii persoanelor cercetate, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării instituţiei reclamante, cât şi îngreunarea recuperării efective a prejudiciului din motive obiective ceea ce constituie, în opinia sa, un caz care justifică suspendarea executării punctului 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi Bucureşti.
Prejudiciul iminent pe care Primarul sectorului 2 şi Primăria Sectorului 2 ar trebui să-l suporte imediat este suma de 1.747.300 lei, sumă care excede bugetului local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 şi care va fi recuperată de la funcţionari publici şi personalul contractant ce au beneficiat la nivelul anului 2009 de sume cuprinse între 300 - 3600 lei.
Cu privire la împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei contestate, au menţionat şi faptul că, la data de 25 noiembrie 2005, Consiliul Local al Sectorului 2 a adoptat Hotărârea nr. 147 privind aprobarea strategiei de stimulare a personalului din administraţia publică a sectorului 2 al municipiului Bucureşti, respectiv Hotărârea nr. 148 privind unele măsuri de stimulare a personalului din administraţia publică a Sectorului 2 al municipiului Bucureşti.
Mai mult, la nivelul Primăriei Sector 2 a fost încheiat contractul colectiv de muncă/acordul privind raporturile de serviciu în temeiul art. 12 alin (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prin care s-au avut în vedere şi dispoziţiile H.C.L.S. 2 nr. 147/2005, respectiv nr. 148/2005.
Arată că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 prevede că aceste contracte se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, nefăcând distincţie între salariaţii - funcţionari publici şi salariaţii - personal contractual.
Prin sentinţa civilă nr. 1797 din 3 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 4488 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanţii Primarul Sectorului 2 şi Primăria Sectorului 2, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, a fost efectuată la Primăria sector 2 Bucureşti acţiunea de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2009 în urma căreia s-a încheiat procesul verbal de constatare înregistrat la Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti sub nr. 108 din 26 octombrie 2010, în care s-a reţinut că în anul 2009 angajaţii Primăriei sector 2, indiferent de statutul acestora ( funcţionari publici şi personal contractual) au beneficiat de decontarea cheltuielilor făcute pentru procurarea ţinutei, în limita sumei de 300 lei/lunar, sume care au fost achitate trimestrial, ca avans spre decontare, ulterior, în termen de 4 zile lucrătoare de la achitarea avansului fiind depuse şi deconturile justificative (facturi fiscale, bonuri fiscale).
Dreptul de decontare a ţinutei angajaţilor a fost prevăzut în Acordul colectiv de muncă (pentru funcţionarii publici) şi Contractul colectiv de muncă (pentru personalul contractual), documente întocmite împreună cu sindicatele salariaţilor şi aprobate de primarul sectorului 2, iar hotărârea Consiliului Local sector 2 nr. 175 din 14 decembrie 2009 a aprobat acordarea, din bugetul general al sectorului 2, a sumei de maximum 3.600 lei/angajat, reprezentând indemnizaţia pentru achiziţionarea ţinutei de serviciu pentru anul 2009, astfel încât în anul 2009, s-au achitat salariaţilor 1.347.300 lei pentru procurarea ţinutei, sumă care se regăseşte în contul de execuţie bugetară evidenţiată la Titlul II „Bunuri şi servicii”- art. 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”.
Cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ, dar din înscrisurile depuse la dosar nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli, în condiţiile în care actele normative care reglementează drepturile salariale ale angajaţilor nu conţin dispoziţii cu privire la decontarea unor sume pentru procurarea ţinutei angajaţilor.
Susţinerea reclamanţilor, în sensul că reprezintă un caz bine justificat eventualitatea tragerii la răspundere a persoanelor fizice care au săvârşit fapta penală prevăzută de art. 64 din Legea 94/1992, a fost considerată neîntemeiată, neputându-se reţine că o situaţie ipotetică, o presupunere a reclamanţilor care, în mod evident, este lipsită de suport probator, poate contura un caz bine justificat, în lipsa formulării de către Curtea de Conturi a unei sesizări a organelor de urmărire penală cu privire la neaducerea la îndeplinire a măsurii prevăzută la pct. 7 din decizia contestată.
Curtea de apel, a apreciat că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia privind paguba iminentă definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Astfel, reclamanţii au arătat că prejudiciul iminent pe care ar trebui sa-l suporte imediat este suma menţionată la pct. 7 în decizie, care excede bugetului local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local sector 2, dar sumele pentru procurarea ţinutei, acordate nelegal salariaţilor şi funcţionarilor publici din Primăria sector 2, urmează a fi recuperate de la aceste persoane în conformitate cu dispoziţiile art. 253-259 C. muncii în cazul salariaţilor şi, respectiv, dispoziţiile art. 84-85 din Legea 188/1999 în cazul funcţionarilor publici.
3. Recursul reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Primarul Sectorului 2 Bucureşti şi Primăria Sectorului 2, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.
După o expunere a temeiurilor de fapt şi de drept invocate şi în faţa primei instanţe, recurenţii – pârâţi au arătat, în esenţă, că ambele condiţii prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speţă, şi au adăugat că prin derularea procedurii de recuperare a sumelor reţinute în decizia contestată s-ar realiza nu numai cheltuieli inutile, ci şi efecte negative în plan social, pentru că salariaţii şi funcţionarii publici ar fi afectaţi şi s-ar crea o stare conflictuală, care ar reduce capacitatea de realizare a activităţii la standardele calitative propuse.
Printr-o completare a motivelor de recurs, depusă la dosarul Înaltei Curţi, la data de 7 decembrie 2011, recurenţii – reclamanţi au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, în soluţionarea cererii de suspendare a executării, arătând că în dosarul nr. 30290/3/2011, având ca obiect anularea pct. 7 din Decizia nr. 94/2010, s-a ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Recurenţii – pârâţi au formulat o serie de precizări şi cu privire la condiţiile suspendării executării deciziei, arătând că paguba iminentă ar avea un cuantum de 400.000 lei, rezultat din diferenţele de sume reţinute în Decizia nr. 94/2010 şi în încheierea nr. VI/100 din 25 martie 2010 la care s-ar putea adăuga cheltuielile efectuate pentru recuperarea sumelor de la personalul care a beneficiat de ele, iar în ceea ce priveşte cazul bine justificat, au invocat prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Aceste din urmă susţineri nu reprezintă critici noi, ci argumente suplimentare, în dezvoltarea motivelor de recurs deja formulate.
4. Apărările intimatei – pârâte.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării pct. 7 din decizia nr. 94/24 decembrie 2010 nu îndeplineşte nici condiţiile de admisibilitate, nici condiţiile de fond impuse de lege pentru aplicarea măsurii provizorii a suspendării actului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţii – reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Cu privire la competenţa materială a primei instanţe.
Având în vedere legea aplicabilă în raport cu data învestirii instanţei de fond, care este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, şi modul în care s-a derulat procedura în primă instanţă în prezenta cauză, Înalta Curte, constată că motivul privind necompetenţa materială a curţii de apel nu mai poate fi invocat în faza procesuală a recursului.
În acest sens, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, după înregistrarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, urmare a declinării de competenţă dispuse de Tribunalul Bucureşti, reclamanţii nu au invocat excepţia de necompetenţă în condiţiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, cum excepţia de necompetenţă nu a fost „invocată în condiţiile legii”, aşa cum prevede art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificat, acest motiv nu poate fi pus în discuţie în recurs.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor legale menţionate, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Cazul bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, constă în împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Prin urmare, poate fi reţinut un caz bine justificat atunci când examinarea sumară a aparenţei dreptului duce la identificarea unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate care constituie fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ, în procedura suspendării executării actului administrativ nefiind permisă prejudecarea fondului cauzei.
În speţă, prima instanţă a reţinut corect inexistenţa unui caz bine justificat, pentru că, la nivelul aparenţei dreptului, actele normative privind salarizarea personalului instituţiilor bugetare – personal contractual sau funcţionari publici nu conţin prevederi privind decontarea unor cheltuieli cu procurarea ţinutei, iar cercetarea incidenţei unor prevederi ale legislaţiei muncii ori ale contractelor colective de muncă ar prejudeca fondul cauzei. Simpla constatare că reclamanţii au contestat decizia nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate, iar inadvertenţele de sume pot fi calificate drept erori materiale, aşa cum a făcut-o curtea de apel.
Prima instanţă a reţinut corect şi neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, pentru că, prin decizia contestată, în sarcina recurenţilor – reclamanţi s-au stabilit numai unele măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate, măsuri care nu sunt apte să producă, prin ele însele, un prejudiciu material viitor şi previzibil, ale cărui consecinţe să fie greu sau imposibil de recuperat în eventualitatea în care actul ar fi anulat ulterior.
Examinarea cauzei prin prisma principiului proporţionalităţii, care implică asigurarea unui echilibru rezonabil între interesul public al executării unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, fără a fi afectat de neregularităţi vădite, şi interesele legitime ale destinatarilor actului administrativ, care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii şi nu sunt supuşi unui risc iminent de vătămare, conduce, de asemenea la concluzia că în speţă nu există temeiuri pentru acordarea măsurii provizorii solicitate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Primarul Sectorului 2 Bucureşti şi Primăria Sectorului 2, împotriva sentinţei civile nr. 4488 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5971/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5998/2011. Contencios → |
|---|
