ICCJ. Decizia nr. 5949/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7460/2/2010, reclamanții A.I. și I.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâtei să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să-i comunice, ulterior analizării cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediu ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândirea a cetățeniei române și obligarea pârâtei să plătească în solidar suma de 100 RON/zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data introducerii acțiunii și până la data primirii Ordinului de redobândire a cetățeniei române.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că au formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei române în anul 2010, cerere care nu a fost soluționată nici până în prezent.
La termenul de judecată din data de 25 februarie 2011, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 1434 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității ca nefondată și a admis în parte acțiunea reclamanților. A obligat pârâta să soluționeze cererea, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere și să comunice soluția la sediul ales și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, analizând incidența prevederilor art. 13-21 din Legea nr. 21/1991, a ajuns la concluzia că, în speță, tăcerea administrației după expirarea termenelor legale impune obligarea acesteia la soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamanți.
Cu privire la penalitățile de 100 RON/zi de întârziere, Curtea a apreciat că nu se pot acorda de la data introducerii acțiunii așa cum au solicitat reclamanții, pentru că pârâta nu fusese obligată să soluționeze cererea, dar se pot acorda de la data expirării termenului legal, conform art. 24 alin. (1) și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, Curtea a obligat pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C. proc. civ.
3. Recursul formulat de pârâtă
împotriva sentinței nr. 1434 din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, casarea hotărârii atacate și, urmare rejudecării cauzei, respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, precum și respingerea capătului accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A învederat recurenta pârâtă, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.), în speță, judecătorul fondului nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile.
Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, din moment ce nu a observat că reclamantul A.I. nu a completat dosarul de cetățenie până la termenul din 31 ianuarie 2011, fixat de Comisie pentru analizarea cererii sale, după ce în prealabil, cererea sa fusese analizată în ședința din 21 octombrie 2010, când s-a constatat lipsa unor acte, ce i-au fost solicitate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin adresa din 09 decembrie 2010.
Așadar, nu se poate reține în sarcina recurentei vreo culpă privind nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei formulată de reclamantul A.I., în ședința din 31 ianuarie 2011, în condițiile în care, acesta nu s-a conformat și nu a transmis actele solicitate până la termenul stabilit.
Pe de altă parte, Comisia nu a aplicat sancțiunea prevăzută de 16 alin. (2) lit. b) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, de respingere a acțiunii ca nesusținută în cazul necompletării dosarului în termen de 2 luni de la data solicitării, tocmai pentru a-l ajuta pe reclamant în demersul său de redobândire a cetățeniei.
în opinia recurentei, culpa aparține exclusiv reclamantului, astfel că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Soluția dată prin dispozitivul sentinței recurate capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată apare ca fiind netemeinică și nelegală cu atât mai mult cu cât în considerente nu se regăsește argumentarea culpei procesuale a recurentei, iar doctrina și jurisprudența în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Cum în litigiul pendinte nu se poate întrevedea care a fost culpa procesuală a Autorității Naționale pentru Cetățenie care a condus în final la obligarea achitării cheltuielilor de judecată, este evident că motivarea acestei soluții este inexistentă.
Or, obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ea fiind de natură a convinge părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea deciziei date, respectiv de interpretarea și aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ., ale Legii cetățeniei române nr. 21/1991 republicată, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, era imperios necesar a se fi ținut cont și de faptul că onorariul avocațial a fost perceput pentru reprezentarea în fața a două instanțe diferite - fond și recurs, ceea ce conduce la presupunerea rezonabilă că avocatul a fost mandatat și plătit pentru toate serviciile juridice ce urmau a fi prestate pentru clientul său (inclusiv pentru toate actele administrative) până la obținerea cetățeniei române.
Nu în ultimul rând, recurenta a subliniat că dovada onorariului de avocat a fost depusă după ce ambele părți au pus concluzii pe fondul cauzei, astfel încât pârâta de la fond a fost în imposibilitate de a cunoaște valoarea onorariului și care au fost serviciile juridice ce urmau a fi prestate.
3. Apărările intimaților-reclamanți
Intimații- reclamanți nu au depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar prin intermediul notelor scrise au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că instanța de fond nu a făcut decât să verifice dacă s-a respectat termenul imperativ de 5 luni, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 republicată.
Cu privire la cheltuielile de judecată intimatul a apreciat că în mod întemeiat judecătorul fondului a dispus obligarea recurentei pârâte la plata acestora raportat la culpa procesuală care rezultă indubitabil din depășirea termenului legal de analizare a cererii de 5 luni de zile, precum și din faptul că la data pronunțării sentinței ordinul de redobândire a cetățeniei române nu era emis și comunicat.
Solicită să se aibă în vedere că onorariul de avocat de 2.500 RON este stabilit pentru două persoane, fiind interzis fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, în conformitate cu art. 133 din Statutul profesiei de avocat.
La termenul de judecată din 8 decembrie 2011, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, recurenta-pârâtă a depus la dosar cele două ordine prin care au fost aprobate cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române, respectiv Ordinul nr. 299 din 20 mai 2011 și nr. 302 din 26 mai 2011, în copie.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților, ca rămasă fără obiect și a obligării pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond stabilite prin apreciere, în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
într-adevăr, în cazul cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit art. 11, textul art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, cu modificările și completările ulterioare, prevede că președintele Comisiei pentru cetățenie dispune, prin rezoluție, fixarea termenului în care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române, și că acest termen nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.
Legea nr. 21/1991 nu stabilește, în mod expres, termenul în care președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie este ținut de îndeplinirea obligației prevăzute de art. 19 alin. (1) din actul normativ menționat, aceea de emitere - ulterior constatării întrunirii condițiilor legale și întocmirii raportului motivat în acest sens al Comisiei pentru cetățenie - a ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, fiind incidente, în consecință, dispozițiile cu caracter general ale art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd termenul de 30 de zile pentru soluționarea oricărei cereri.
Din probele administrate, înalta Curte reține că intimații-reclamanți au depus cererile de redobândire a cetățeniei române la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 30 iunie 2010, iar la data de 20 mai 2011, Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul nr. 299/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei române unui număr de 434 persoane, intimatul-reclamant A.I. figurând în anexa nr. 1 (persoane care solicită redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate), la poziția 11 și respectiv Ordinul nr. 302/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei române unui număr de 403 persoane, intimatul-reclamant I.A. figurând în anexa nr. 1 la poziția 13, ordine ce au fost comunicate intimaților, la domiciliul din străinătate.
Față de această împrejurare - intervenită după pronunțarea hotărârii recurate și până la soluționarea prezentei căi extraordinare de atac - se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în parte, în sensul respingerii acțiunii ca rămas fără obiect.
Este întemeiat, în parte, și motivul de recurs referitor la greșita obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând în principal onorariu de avocat, fiind incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ.
Autoritatea recurenta se află în culpă procesuală, atâta vreme cât nu și-a îndeplinit în termen legal obligația de emitere în favoarea reclamanților a ordinului referitor la redobândirea cetățeniei române, astfel că se va aprecia că reclamanții sunt îndreptățiți, prin raportare la soluția adoptată în cauză, la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.
în raport de cele mai sus arătate, constatând că au fost în mare parte întemeiate motivele de recurs invocate în cauză s-a dispus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților și a obligării pârâtei la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond, stabilite prin apreciere.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6079/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5947/2011. Contencios → |
|---|
