ICCJ. Decizia nr. 596/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 596/2011
Dosar nr. 3723/1/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 5546 din 3 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de Asociaţia A.B. şi P.M.G. împotriva sentinţei nr. 1702 din 45 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că prin acţiunea înregistrată, la data de 22 iunie 2007, reclamanta Asociaţia A.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. constatarea nulităţii hotărârii nr. 98 din 27 martie 2007 emisă de acesta, obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei pentru întârzierea în soluţionarea petiţiei sale, constatarea săvârşirii unei fapte de discriminare şi victimizare împotriva lui P.M.G. de către I.S., precum şi obligarea C.N.C.D. la emiterea unei noi hotărâri prin care să se constate săvârşirea contravenţiei şi să se dispună sancţionarea contravenţională pentru fapta de discriminare şi victimizare.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 16/2005 a C.N.C.D. s-au constatat acte de discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale conform art. 2 alin. (l) şi (3), art. 51 şi art. 19 din OG nr. 137/ 2000, modificată şi completată, săvârşite de către preotul l.S. împotriva dascălului (preot cântăreţ) P.M.G.
În urma hotărârii C.N.C.D., comportamentul preotului paroh S.l. a continuat să aibă caracter discriminatoriu la adresa lui P.M.G., precum şi caracter de victimizare, constând într-un şir de şicane care au culminat cu faptele din data de 6 august 2006.
La data de 27 martie 2007, C.N.C.D. a emis Hotărârea nr. 98/2007 prin care reţine, în lipsa unor dovezi în sensul celor afirmate de petentă, că faptele prezentate nu constituie fapte de hărţuire şi/ sau victimizare, respectiv nu sunt fapte de discriminare potrivit OG nr. 137/2000.
Prin sentinţa nr. 1702 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A.B., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că Hotărârea nr. 98/2007 a C.N.C.D. este legală şi temeinică, pârâtul analizând în mod corect probele administrate pentru soluţionarea petiţiei reclamantului, în sensul că nu s-a dovedit intenţia preotului paroh S.I. de a-l hărţui pe preotul cântăreţ P.M.G.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs Asociaţia A.B. şi P.M.G.
Examinând cauza prin prisma motivelor de nelegalitate aduse sentinţei Curţii de Apel Bucureşti de către recurenţi, Înalta Curte a reţinut că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinţei în discuţie.
Motivele de recurs formulate la 25 iunie 2009 şi apreciate de recurenţi ca fiind de ordine publică, nu pot fi calificate ca atare.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, într-adevăr, printre principiile care guvernează procesul civil se află principiul contradictorialităţii, cel al respectării dreptului la apărare (clar conturate de doctrina juridică) şi cel al rolului activ al judecătorului expres indicat de art. 129 C. proc. civ.
Deşi aceste principii nu pot fi asimilate motivelor de ordine publică la care fac trimitere dispoziţiile art. 306 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte a analizat susţinerea prezumtivei încălcări a acestor principii, în exercitarea atributului conferit şi în materia contenciosului administrativ de art. 3041 C. proc. civ., care obligă la examinarea cauzei sub toate aspecte atunci când hotărârea primei instanţe nu poate fi atacată cu apel.
În orice caz, nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut şi greşita interpretare a legii, nu constituie motive de ordine publică, ci motive de nelegalitate ce se încadrează în art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a reţinut că, judecătorul fondului s-a axat, în analiza cererii cu care a fost învestit, atât asupra nulităţii Hotărârii C.N.C.D. nr. 98/2007, cât şi asupra fondului care priveşte constatarea existenţei unei fapte de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
În privinţa soluţionării petiţiei adresate în temeiul actului normativ arătat de către autoritatea de stat cu atribuţii în domeniul discriminării, C.N.C.D., potrivit art. 20 alin. (4) din ordonanţă, măsurile specifice constatării existenţei discriminării se dispun cu citarea obligatorie a părţilor, iar citarea se poate face prin orice mijloc de probă care asigură confirmarea primirii, iar neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.
Din înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârii a cărei anulare s-a cerut, depusă de C.N.C.D. în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că autoritatea pârâtă a respectat această cerinţă a citării, sub forma prevăzută de OG nr. 137/2000, aspect evidenţiat chiar în hotărârea contestată în care se menţionează la pct. 1.3 („procedura de citare") că pe parcursul investigaţiilor făcute părţile au fost citate (petentul fiind şi audiat), indicându-se adresele prin care a fost realizată procedura de citare.
În acest context, Înalta Curte a înlăturat şi critica privind nulitatea actului pentru nerespectarea procedurii legale în materie.
În privinţa încălcării rolului activ ce revine instanţei, această critică nu a fost primită, rezultând cu evidenţă că judecătorul fondului a făcut toate demersurile, a administrat probatoriul necesar în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, fiind sesizat cu verificarea legalităţii unui act administrativ.
În mod corect prima instanţă a respins ca nerelevantă/ nepertinentă proba testimonială, procedând la verificarea susţinerilor tuturor părţilor din proces pe baza înscrisurilor depuse de acestea şi a probei cu interogatoriul C.N.C.D.
În nici un caz nu poate fi acceptată critica privind nemotivarea sentinţei aflată în control judiciar, însăşi hotărârea judecătorească fiind contra-argumentul acestei afirmaţii, din moment ce atât din punct de vedere al situaţiei de fapt cât şi al aplicării normelor legale, instanţa a procedat la o veritabilă analiză.
Astfel, pe fondul cauzei, fiecare „faptă" menţionată în petiţia adresată C.N.C.D. a fost evaluată din perspectiva definiţiei pe care legiuitorul a dat-o noţiunii de discriminare (art. 2 din OG nr. 137/2000), concluzionându-se că este corectă şi legală abordarea petiţiei nr. 4635 din 7 septembrie2006 a Asociaţiei A.B. de către C.N.C.D.
În speţă, niciunul din aspectele arătate în petiţie (îngrădirea exercitării atribuţiilor de serviciu ale preotului cântăreţ P.M.G., trimiterea unor plângeri cu privire la pretinse absenţe de la serviciu către Episcopie şi afirmaţiile referitoare la orientarea sexuală a acestuia) nu au fost dovedite, astfel că nu se pot reţine ca fapte de discriminare în accepţiunea dată de OG nr. 137/2000 modificată şi completată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire P.M.G., criticând soluţiile date de instanţa de judecată în dosarul dedus judecăţii.
Astfel, s-a susţinut că în cauză există declaraţii contradictorii ale martorilor şi că există anumite relaţii între membrii C.N.C.D. şi preotul împotriva căruia a făcut plângere pentru discriminare, întrucât numai aşa se explică soluţia dată plângerii sale.
Înalta Curte sesizată cu cererea de faţă şi procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 – art. 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. l C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă.
Înalta Curte a constatat că revizuentul nu a încadrat în drept temeiul juridic al cererii de revizuire formulată, iar Înalta Curte nu poate încadra motivul invocat de revizuent, în niciunul dintre motivele prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de P.M.G. împotriva deciziei nr. 5546 din 3 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 599/2011. Contencios. Contestaţie la... → |
|---|
