ICCJ. Decizia nr. 669/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 669/2011
Dosar nr.640/64/2009
Şedinţa publică de Ia 4 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 51/ F din 16 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.M., în contradictoriu cu pârâta C.M.P. şi a obligat-o pe acesta din urmă la plata către reclamant a sumei de 6.619,19 lei, reprezentând echivalentul diferenţelor salariale corespunzătoare unui salariu de bază mai mare cu 10 % faţă de cel avut în perioada 01 ianuarie 2007 - 12 noiembrie 2007, şi a sumei de 19.000 lei cu titlu de daune morale. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P. şi respinsă, ca atare, acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă. De asemenea, instanţa de judecată a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.M.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire excepţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (l) din OUG nr. 56/2004 cât şi ale art. 42 alin. (2) din OUG nr. 92/2008, aceste acte normative se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, care, la rândul lor, conform art. 117, se completează cu prevederile legislaţiei muncii şi celei civile, astfel că, pentru egalitate de tratament juridic, şi în privinţa funcţionarilor publici, în vederea obţinerii drepturilor salariale nu este necesară plângerea prealabilă iar solicitarea acestora se poate realiza în interiorul termenului general de prescripţie, excepţia tardivităţii formulării acţiunii nefiind întemeiată.
Cele două decizii, emise de C.M.P. cu privire la aprobarea rezultatelor finale ale evaluării performanţelor profesionale individuale pentru al doilea an de activitate (2006) în funcţia de manager public a reclamantului, au fost emise la datele de 23 iulie 2008 şi 11 august 2008.
OUG nr. 92/2008 a intrat în vigoare, potrivit art. 42, la data publicării în M. Of., respectiv la 30 iunie 2008, cu excepţia art. 36 şi 37 care au intrat în vigoare la 31 august 2008, dată până la care au rămas în vigoare dispoziţiile art. ll alin. (l) şi (2), art. 14 alin. (2) şi (4) şi art. 19 din OUG nr. 56/2004. Ca urmare, reţine instanţa de fond, atribuţiile cu privire la evaluarea managerilor publici aparţineau, la data emiterii celor două decizii, raportat şi la dispoziţiile art. 38 alin. (l) lit. a) din OUG nr. 92/2008, C.M.P., organism independent şi de interes general, cu atribuţii privind urmărirea şi asigurarea aplicării prevederilor referitoare la modalităţile de acces la funcţia de manager public şi la mecanismele de promovare rapidă.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, această activitate a comisiei există şi în prezent, întrucât dispoziţiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 ale OUG nr. 56/2004 se abrogă doar la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârilor judecătoreşti date în litigiile aflate pe rol la data intrării în vigoare a OUG nr. 92/2008. Împrejurarea că această Comisie încheiase, prin efectul art. 39 din acest din urmă act normativ, activitatea de finalizare a procedurilor de evaluare a managerilor publici, la momentul formulării acţiunii, nu poate avea drept consecinţă lipsirea acesteia de capacitate procesuală întrucât, cum s-a arătat, dispoziţiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 din OUG nr. 56/2004 sunt încă în vigoare, cele ale art. 38 alin. (3) din OUG nr. 92/2008 prevăd răspunderea membrilor Comisiei pentru nerespectarea obligaţiilor privind finalizarea procedurilor de evaluare şi nu a fost identificat nici un text de lege care să desemneze un succesor în drepturi şi obligaţii al Comisiei cu privire la activitatea acesteia de până la 15 august 2008.
Aşa fiind, reţine prima instanţă, se constatată că în persoana pârâtei C.M.P. sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 554/2004, excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi calităţii procesuale ale pârâtei C.M.P. nefiind întemeiate.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei recurate, întrucât în textele legale prezentate şi, de altfel, în întregul ansamblu al actelor normative ce constituie cadrul legal aplicabil prezentei cauze, nu a fost identificată vreo normă care să atragă în sarcina pârâtei A.N.F.P. vreo obligaţie legată de evaluarea performanţelor profesionale individuale ale managerilor publici, cu consecinţa promovării în grad profesional, reconfirmării treptei profesionale şi reconfirmării statutului de manager public deţinut, se apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte este întemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu această autoritate fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei.
Prin Decizia nr. 26 din 23 iulie 2008, C.M.P. a aprobat rezultatele finale ale evaluării performanţelor profesionale individuale, pentru al doilea an de activitate (2006) în funcţia de manager public, ale reclamantului M.A., manager public în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor – O.P.C.P., după cum urmează: evaluare superior ierarhic-calificativ foarte bine, evaluare performanţe manageriale-corespunzător. De asemenea, s-a dispus promovarea managerului public în grad profesional de la „special" la „principal", prevăzut de art. ll alin. (2) lit. c) din OUG nr. 56/2004, reconfirmarea treptei profesionale pe care era încadrat, respectiv treapta 2 - promovare rapidă, prevăzută de art. ll alin. (l) lit. b) din OUG nr. 56/2004, şi reconfirmarea statutului de manager public deţinut.
Prin Decizia nr. 27 din 11 august 2008, acelaşi organism, pe baza aceloraşi documente şi dispoziţii legale, a aprobat din nou rezultatele mai sus menţionate, dispunând, în plus faţă de Decizia anterioară, promovarea managerului public în grad profesional de la „principal" la „superior", prevăzut de art. l 1 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 56/2004.
În urma modificării art. 19 din OUG nr. 65/2004, prin dispoziţiile OUG nr. 6/2005, formă rămasă în vigoare până la apariţia OUG nr. 92/2008, managerii publici aveau dreptul la un salariu egal funcţiei publice de conducere din minister, echivalentă gradului de manager public, la care se adăuga un spor de manager public, determinat în funcţie de treapta deţinută, prevăzută în anexa la OUG nr. 56/2004, beneficiind totodată de toate drepturile salariale suplimentare prevăzute de Legea nr. 188/1999.
Stabilirea salariului de bază se făcea potrivit reglementărilor legale pentru funcţionarii publici din aparatul propriu al ministerelor, prin însumarea salariului de bază corespunzător funcţiei de consilier, grad profesional superior, treapta I de salarizare, cu indemnizaţia de conducere aferentă funcţiei publice de conducere, echivalentă gradului profesional deţinut de managerul public respectiv. Sporul de manager public se determina, deci, prin aplicarea la salariul de bază al managerului public, a procentului determinat în funcţie de treapta profesională deţinută, prevăzut în primul tabel din anexa la ordonanţă.
Ca urmare, reţine prima instanţă, salariul managerului public se stabilea prin raportare la gradul profesional şi la treapta profesională deţinută, elemente ce se puteau obţine sau modifica, urmare evaluării C.M.P., conform art. l4 alin. (4) din OUG nr. 56/2004, care trebuia realizată în mod obligatoriu anual, în virtutea principiului promovării accelerate exprimat în preambulul actului normativ respectiv.
Se arată în considerentele sentinţei atacate, că, raportat la situaţia reclamantului, care, la data confirmării evaluării deţinea gradul profesional „special", al doilea în ierarhie, conform art. ll alin. (2) din OUG nr. 56/2004, se afla în treapta profesională 2 - promovare rapidă, prevăzută de art. l 1 alin. (l) lit. b), elemente profesionale deţinute încă de la începutul anului al doilea de activitate, respectiv 2006, aşa cum rezultă din cele două decizii aflate la dosar, acesta urmând a fi promovat automat, în cazul reconfirmării pe treapta profesională, în termen de 24 de luni, conform art. l4 alin. (6) lit. b) al aceluiaşi act normativ.
Însă, reţine instanţa de fond, dat fiind faptul că evaluarea trebuia să fie făcută anual iar Comisia, deşi avea doar facultatea de a reconfirma treapta profesională, potrivit art. 14 alin. (4), a dispus şi promovarea în grad profesional, dispoziţie care, dacă pârâta C.M.P. ar fi respectat dispoziţiile art. 14 alin. (7), ar fi condus la mărirea salariului managerului public.
Apreciază prima instanţă că, faţă de toate aceste aspecte, în contextul întregului ansamblu al atribuţiilor pe care Comisia era obligată să le îndeplinească încă din anul 2007, prevăzute de art. 7 din HG nr. 783/2005, întrucât pârâta nu a procedat la evaluarea reclamantului potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din OUG nr. 56/2004 iar la momentul evaluărilor efectuate cu întârziere a procedat la promovarea în grad profesional a reclamantului, drepturile salariale corespunzătoare, calculate conform art. 19 din acelaşi act normativ, i se cuvin acestuia începând cu anul următor celui în care pârâta avea obligaţia efectuării evaluării.
De asemenea, reţine instanţa de fond, având în vedere raţiunile pentru care a fost adoptată OUG nr. 56/2004, expuse în preambulul acesteia, rolul acordat managerilor publici şi asumat de aceştia, prin rezultate dovedite prin chiar deciziile de aprobare a evaluărilor în cazul reclamantului, şi ţinând seama de declaraţiile celor doi martori audiaţi în cauză, care au expus implicarea reclamantului în exercitarea funcţiei, fără însă a avea posibilitatea unei promovări rapide asigurată doar de lege, se apreciază ca fiind justificată suma solicitată cu titlu de daune morale, drept echivalent al suferinţelor de ordin moral cauzate prin activitatea pârâtei Comisia pentru Manageri Publici, care a procedat la realizarea cu întârziere a atribuţiilor sale, fără de care managerul public nu putea promova în condiţiile legii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantul M.A. şi pârâta C.M.P.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ., reclamantul critică sentinţa atacată exclusiv sub aspectul excepţieilipseicalităţii procesuale pasive a A.N.F.P., arătând că în mod greşit a fost admisă aceasta, în raport cu dispoziţiile art. 38 şi 42 din OUG 92/2008.
Pârâta C.M.P., întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arată, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că acest organism are capacitate procesuală şi calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile legale aplicabile în speţă. În subsidiar, recurenta invocă autoritatea de lucru judecat, în raport cu sentinţa nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, se va reţine că acesta este nefondat.
Astfel, recurentul-reclamant invocă, în sprijinul susţinerii privind calitatea procesuală pasivă, pe care ar avea-o în cauză A.N.F.P., dispoziţiile art. 38 şi 42 din OUG 92/2008, arătând că acestea au fost greşit interpretate de instanţa de fond, în raport cu prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
În speţă, însă, problema nu este de a determina capacitatea juridică a A.N.F.P. ori data dobândirii de către aceasta a personalităţii juridice şi, deci, a atribuţiilor conferite prin actul de înfiinţare, în raport cu prevederile Decretului nr. 31/1954, invocate de recurent, ci de a stabili dacă această autoritate are calitate procesuală în cauză.
Or, aşa cum corect se arată în considerentele sentinţei recurate, în întregul ansamblu al actelor normative ce constituie cadrul legal aplicabil în cauză, nu a fost identificată vreo normă care să atragă în sarcina pârâtei A.N.F.P. vreo obligaţie legată de evaluarea performanţelor profesionale individuale ale managerilor publici, cu consecinţa promovării în grad profesional, reconfirmării treptei profesionale şi reconfirmării statutului de manager public deţinut.
Mai mult decât atât, în contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia personalităţii juridice a autorităţii publice chemate în judecată, ci de capacitatea acesteia de a emite/adopta acte administrative.
În acest sens, sunt prevederile art. l alin. (l) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Aşadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Cum, în cauza de faţă, actele contestate sunt emise de C.M.P., tot acesteia revenindu-i şi obligaţia legală a exercitării atribuţiilor referitoare la evaluarea recurentului-reclamant, pentru perioada invocată, în mod corect a reţinut prima instanţă lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.F.P., recursul reclamantului urmând a fi respins, ca nefondat.
II. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta C.M.P., se va reţine că este neîntemeiată excepţia tardivităţii acestuia, invocată de intimata A.N.F.P., şi că recursul este fondat, sub aspectul existenţei, în cauză, a autorităţii de lucru judecat, în raport cu sentinţa nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la critica privind greşita reţinere de către instanţa de fond a capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, se va reţine că aceasta este neîntemeiată, pentru aceleaşi considerente pentru care a fost respins recursul reclamantului, prezentate la pct. I.
În ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului, se constată că este neîntemeiată, în raport cu împrejurarea că sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-pârâte prin afişare, contrar dispoziţiilor art. 92 C. proc. civ., dar şi în raport cu prevederile art. 310 din acelaşi cod, care prezumă ca fiind făcut în termen recursul a cărui depunere peste termen nu a fost dovedită la prima zi de înfăţişare sau a cărui formulare tardivă nu rezultă din dovezi aflate la dosar.
În ce priveşte autoritatea de lucru judecat.
Conform dispoziţiilor art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Rezultă, din prevederile legale citate, că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt: identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Pentru a ne afla în prezenţa primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic, existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.
De asemenea, este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, care se apreciază din punctul de vedere juridic, iar nu fizic, al participării în proces a părţilor, chiar dacă poziţia procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acţiuni şi chiar şi atunci când reclamantul, care a pierdut procesul, introduce, în cadrul celei de-a doua acţiuni, alături de pârâtul din prima acţiune, un al doilea pârât.
Or, din analiza acţiunii formulate de reclamant în prezenta cauză, în raport cu cea formulată de acelaşi reclamant în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 697/64/2007 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect şi de părţi, ambele cereri de chemare în judecată având ca finalitate obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând echivalentul diferenţelor salariale corespunzătoare unui salariu mai mare cu 10 % faţă de cel avut în perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie 2007 şi fiind formulate în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, respectiv C.M.P. Sub acest aspect, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, este lipsit de relevanţă faptul că, în cadrul celor două acţiuni, alături de C.M.P., au fost chemaţi în judecată şi alţi pârâţi.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea element al autorităţii de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că şi acesta este întrunit, atât prima acţiune, soluţionată prin sentinţa nr. 3/F/2008, cât şi cea de-a doua, ce face obiectul analizei în cauza de faţă, fiind justificate prin aceeaşi motivare în fapt şi în drept.
Or, prin sentinţa nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea reclamantului M.A. şi a fost obligată pârâta C.M.P. să efectueze evaluarea performanţelor manageriale ale acestuia pentru anul 2006 şi să-i plătească suma de 6598,3 lei, reprezentând echivalentul diferenţelor salariale pe perioada 1 aprilie -12 noiembrie 2007, corespunzător unui salariu de bază mai mare cu 10 % faţă de cel avut în perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie 2007.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii lucrului judecat se poate invoca chiar şi în recurs, constatându-se că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, urmează a fi admis recursul formulat de pârâtă şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii în contradictoriu cu pârâta C.M.P., pentru autoritate de lucru judecat, în privinţa acestui capăt de cerere.
În privinţa daunelor morale, se va reţine că în mod greşit acestea au fost acordate de instanţa de fond, în lipsa probării de către reclamant a întrunirii în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului moral suferit şi a legăturii de cauzalitate existente între prejudiciu şi fapta culpabilă a pârâtei, recursul urmând a fi admis şi sub acest aspect, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, ca neîntemeiată.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii formulării recursului declarat de pârâta C.M.P., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat reclamantul M.A. împotriva sentinţei nr. 51/ F din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul formulat de pârâta C.M.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta C.M.P., pentru autoritate de lucru judecat, în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale şi ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte daunele morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2011. Contencios. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 696/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
