ICCJ. Decizia nr. 6005/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6005/2011
Dosar nr.661/46/2008
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta N.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "CCSD"), anularea Deciziei nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, stabilirea preţului real al terenului cu acordarea despăgubirilor în funcţie de valoarea acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia contestată, pârâta a emis în favoarea sa titlu de despăgubire în cuantum de 2.940 RON, pentru imobilul situat în oraşul Curtea de Argeş, valoarea respectivă fiind foarte mică în comparaţie cu valoarea reală a terenului. Susţine reclamanta că terenul evaluat este situat în zona centrală a municipiului Curtea de Argeş şi că preţul real al acestuia este mult mai mare decât suma acordată cu titlu de despăgubire.
Reclamanta a mai arătat că a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, care a fost respinsă de CCSD.
Pârâta CCSD a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, arătând că reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care a fost evaluat terenul.
La data de 2 februarie 2009, pârâta CCSD a formulat cerere de chemare în garanţie a lui M.I., expertul care a întocmit raportul de evaluare nr. 4768/R din 17 martie 2008, solicitând ca, în cazul în care va fi admisă contestaţia, chematul în garanţie să fie obligat la plata sumelor căzute în pretenţii. În acest sens, pârâta a arătat că Decizia contestată a fost întemeiată pe raportul de expertiză întocmit de chematul în garanţie şi că acest raport a fost întocmit în baza relaţiilor contractuale între CCSD şi expert şi că, în consecinţă, dacă intimata va fi obligată să plătească o sumă mai mare decât cea din raportul de expertiză sau daune ori dobânzi, acestea s-ar datora culpei expertului.
Prin încheierea din 29 octombrie 2008, instanţa a admis cererea de efectuare a raportului de expertiză, prin care să se stabilească valoarea reală a terenului la data la care a fost făcută evaluarea de către expertul desemnat de ANRP.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de CCSD, a admis contestaţia formulată de N.G. şi a obligat Statul Român - prin CCSD să emită decizie în completarea Deciziei nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008, pentru suma de 36.351 RON, reprezentând titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 262/2007 a Judecătoriei Curtea de Argeş a fost validat dreptul de proprietate al lui N.G. pentru suprafaţa de 580 m.p., prin acordarea de despăgubiri. În temeiul acestei hotărâri, a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi, prin Decizia nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 a CCSD, a fost emis titlul de despăgubiri în favoarea lui N.G. în cuantum de 2.940 RON, conform raportului de evaluare nr. 4768/R din 17 martie 2008. Contestaţia formulată de reclamantă a fost respinsă prin adresa ANRP nr. 8102/FF din 16 iulie 2008, cu motivarea că petenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare.
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă a fost stabilită valoarea reală a terenului, prin metoda comparaţiei directe, fiind estimată la suma de 39.291 RON, respectiv 18 euro/mp. Expertul a concluzionat că evaluatorul desemnat de ANRP a respectat întocmai uzanţele, însă a folosit o bază de date care nu respectă realitatea zonei şi anume intravilanul municipiului Curtea de Argeş, utilizând informaţii despre oferte de vânzare a terenurilor agricole din alte localităţi, precum şi faptul că a luat în calcul valoarea terenului din ianuarie 2008 şi a încadrat terenul în categoria terenuri agricole.
Instanţa a admis obiecţiunile formulate de CCSD la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns prin adresa depusă la 25 martie 2009 la instanţă.
A reţinut instanţa că obiectul contestaţiei îl constituie doar valoarea reală a terenului în litigiu, fiind corectă evaluarea făcută de expertul judiciar din care rezultă că terenul în litigiu este inclus în PUG al municipiului Curtea de Argeş, fiind încadrat în categoria curţii-construcţii, având acces la o cale principală a municipiului şi beneficiind de toate dotărilor necesare pentru ridicarea unei construcţii. Acestea sunt elementele luate în calcul de un eventual cumpărător care s-ar decide să achiziţioneze terenul în litigiu.
Totodată, Curtea a respins apărarea CCSD referitoare la inadmisibilitatea acţiunii pe motiv că petenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de ANRP, întrucât o astfel de regulă nu este prevăzută de lege, iar faptul că a fost prevăzută într-un act emis de organele administraţiei publice, respectiv prin normele de aplicare a legii, aprobate prin hotărâre de Guvern, această regulă nu poate fi decât de recomandare şi în niciun caz nu poate antrena sancţiunea decăderii contestatoarei din dreptul de a formula contestaţie, căci organele administraţiei publice nu pot reglementa drepturile subiective stabilite prin lege, ci doar să organizeze aplicarea acestora.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, Curtea a constatat că nu există niciun temei juridic pentru ca expertul, un profesionist desemnat a face un serviciu, să poată fi ţinut a răspunde în locul statului sau alături de stat pentru aprecierea făcută asupra valorii imobilului expertizat, putând fi eventual angajată răspunderea sa în temeiul regulilor răspunderii contractuale. Obligaţia expertului este una de mijloace şi, în consecinţă, cel care ridică pretenţii, în speţă statul, trebuie să dovedească culpa expertului.
3. Recursul declarat de pârâta CCSD
Împotriva Sentinţei civile nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta CCSD.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 5261 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta CCSD împotriva Sentinţei nr. 72/F-C din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte cererea formulată de autoritatea recurentă pentru chemarea în garanţie a expertului evaluator, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., soluţia instanţei de fond este legală, din moment ce în cauză nu au fost cerute dobânzi la suma pretinsă cu titlu de despăgubiri şi nici cheltuieli de judecată, singura situaţie în care s-ar fi putut pune problema culpei acestuia.
Instanţa de fond, dispunând efectuarea unei expertize judiciare care a stabilit o valoare mai mare de cca. 10 ori faţă de valoarea stabilită de expertul evaluator, era datoare, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie prin orice mijloc legal pentru a preveni o greşeală în aflarea adevărului şi să-l invite pentru a-i cere opinia în legătură cu rezultate celor două expertize, înainte de a înlătura evaluarea făcută de evaluatorul desemnat de ANRP.
În ceea ce priveşte expertiza însuşită de instanţa de fond, aceasta a reţinut fără temei că terenul în litigiu, aflat în raza localităţii Curtea de Argeş, ar fi apt pentru construcţii, deşi acesta se află la 150 m de calea de acces, ieşirea fiindu-i obturată de o altă proprietate al cărei front stradal de numai 12 - 15 m nu permite constituirea unei servituţi de trecere separată.
Dar, din conţinutul expertizei judiciare rezultă şi faptul că expertul, în cadrul evaluării efectuate, nu a avut în vedere Standardele Internaţionale de Evaluare, aşa cum în mod corect se arată în recursul formulat.
Mai mult, rezultă că expertul judiciar a luat în calcul rezultate obţinute din consultarea ofertelor de vânzare a unor terenuri, publicate în diverse ziare, reviste, etc., deşi era dator să-şi formuleze concluziile pe baza unor documente care să includă preţuri reale, cum ar fi actele notariale.
Astfel fiind, instanţa de recurs a apreciat că este necesară efectuarea unei noi expertize în sensul considerentelor arătate.
5. Hotărârea instanţei de rejudecare
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 202/FC din 9 martie 2011, a admis contestaţia formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 2403/FF din 29 aprilie 2008 emisă de pârâta CCSD, a obligat pârâta să emită decizie pentru titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 34.420,68 RON, conform raportului de expertiză şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtă împotriva expertului M.I..
Faţă de limitele investirii instanţei în rejudecare, în lumina considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi faţă de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză cu obiectivul de a evalua terenul în discuţie, ţinând seama de standardele internaţionale de evaluare şi de preţurile reale ale unor terenuri similare, rezultate din evidenţa notarială, fiind indicat expertului considerentul instanţei supreme relativ la greşita raportare la rezultatele obţinute din consultarea ofertelor de vânzare a unor terenuri publicate în reviste şi ziare.
La data de 18 februarie 2011, reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar în vederea scutirii a plata taxei de expert, cerere care a fost admisă de instanţă prin încheierea din 4 martie 2011.
La 28 februarie 2011, a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit de V.C., în care s-a arătat că valoarea estimată a suprafeţei de teren, ce formează obiectul cererii de restituire, este de 34.420,68 RON, stabilită în raport cu următoarele elemente: standardele internaţionale de evaluare; valoarea reală de tranzacţionare pe piaţa liberă, având în vedere că terenul este dezmembrat din trupul iniţial, fiindu-i diminuat accesul la utilităţi; gradul localităţii; amplasamentul terenului; posibilitatea racordării la utilităţi; frontul la calea publică; restricţii de folosire conform planului urbanistic; aspectul urbanistic; ponderea suprafeţei terenului construibil; gradul seismic; starea terenului; coeficientul de respingere şi cel de utilizare; principalele abordări ale evaluării ţinând de valoarea patrimonială, de randamentul venitului, precum şi de analiza comparativă a valorilor de tranzacţionare similare, cea mai credibilă fiind valoarea de piaţă. Estimarea valorii terenului a fost efectuată la trupul întreg, iar nu pe porţiuni, terenul în cauză făcând parte din suprafaţa aferentă canalului de fugă a H. Curtea de Argeş, însă nu este evaluat ca teren fără acces la drumul public şi utilităţi, deoarece făcea parte dintr-un trup care dispunea de asemenea acces.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, formulată de către pârâtă împotriva expertului desemnat să realizeze evaluarea terenului, Curtea de apel a reţinut că instanţa supremă a statuat în Decizia de casare că instanţa de fond (Sentinţa nr. 72 din 15 aprilie 2009) a pronunţat o soluţie legală, potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce în cauză nu au fost solicitate dobânzi la suma pretinsă cu titlu de despăgubiri sau cheltuieli de judecată, situaţie în care s-ar fi putut pune problema culpei acestuia.
6. Recursul declarat de pârâta CCSD
Împotriva Sentinţei civile nr. 202/FC din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta CCSD, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată este nelegală, a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi egalităţii armelor în procesul civil şi a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât nu i-a fost adus la cunoştinţă raportul de expertiză tehnică întocmit de evaluatorul V.C. fiind lipsită astfel de posibilitatea de a formula obiecţiuni la raport.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că, prin Sentinţa civilă nr. 262/2007, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că suprafaţa de teren cu privire la care au fost stabilite despăgubirile prin Decizia contestată se află în intravilanul localităţii şi face parte din categoria de folosinţă agricolă, iar evaluatorul desemnat în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a respectat dispozitivul acestei hotărâri la momentul întocmirii raportului, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea "IVS".
Conform dispoziţiilor art. 16.13 şi 16.14 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, reclamanta avea atât posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de evaluare care i-a fost comunicat, cât şi posibilitatea de a angaja un evaluator pentru efectuarea unei noi expertize, ambele rapoarte putând fi transmise Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România pentru realizarea unei medieri.
Recurenta-pârâtă susţine că, prin admiterea cererii de chemare în garanţie a evaluatorului M.I., această persoană devenea parte în proces şi avea posibilitatea de formula propriile apărări pentru susţinerea raportului său de evaluare.
Totodată, recurenta-pârâtă susţine că evaluatorul M.I. a întocmit raportul de evaluare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, Ediţia a 8-a, 2007, iar stabilirea valorii de piaţă a imobilului este în sarcina evaluatorului. Astfel fiind, Decizia emisă de CCSD şi care formează obiectul cauzei este legală şi temeinică, fiind emisă în temeiul raportului de evaluare, cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (art. 13 alin. (7)), iar întocmirea de către evaluator a unui raport de evaluare necorespunzător nu reprezintă o culpă a CCSD.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă CCSD şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
În actualul ciclu procesual, instanţa de control judiciar are de analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de rejudecare, ca urmare a Deciziei de casare nr. 5261 din 25 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectând îndrumările instanţei de recurs, Curtea de apel, în rejudecarea cauzei, a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză cu obiectivul de a evalua terenul în discuţie, ţinând seama de standardele internaţionale de evaluare şi de preţurile reale ale unor terenuri similare, rezultate din evidenţa notarială, fiind indicat expertului considerentul instanţei supreme relativ la greşita raportare la rezultatele obţinute din consultarea ofertelor de vânzare a unor terenuri publicate în reviste şi ziare, fiind desemnat expert tehnic V.C..
În cauză, a fost efectuat Raportul de expertiză tehnică, conform căruia valoarea estimată a suprafeţei de teren, ce formează obiectul titlului de despăgubire, este de 34.420,68 RON, valoare stabilită în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, pe baza criteriilor de evaluare menţionate în cuprinsul expertizei şi evidenţiate de instanţa de fond.
Instanţa de recurs constată că recurenta-pârâtă nu critică modalitatea de evaluare a imobilului conform Raportului de expertiză tehnică, ci se rezumă la formularea unor critici referitoare, pe de o parte, la necomunicarea raportului de expertiză, iar, pe de altă parte, la susţinerea corectitudinii raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Criticile din recurs întemeiate pe susţinerile recurentei-pârâte referitoare la necomunicarea raportului de expertiză tehnică sunt neîntemeiate, întrucât, se află dovada confirmării de primire a raportului de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, potrivit art. 2 lit. i) din HG nr. 361/2005, asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului CCSD, fiind prezumată, astfel, cunoaşterea de către recurenta-pârâtă a raportului.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte referitoare la corectitudinea raportului de evaluare întocmit de evaluatorul M.I., desemnat în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte constată că instanţa de rejudecare, pronunţând hotărârea a cărei legalitate şi temeinicie este verificată în cadrul prezentului recurs, s-a conformat dispoziţiilor instanţei de recurs şi a dispus efectuarea în cauză a unui nou raport de expertiză, în sensul celor dispuse de instanţa de casare, astfel că soluţia pronunţată nu este fundamentată pe raportul de evaluare iniţial întocmit de evaluatorul M.I.. Astfel fiind, aprecierea raportului de evaluare întocmit de evaluatorul M.I. excede controlului exercitat de instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a evaluatorului M.I., Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost soluţionată de prima instanţă de recurs, prin Decizia nr. 5261 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea dată era obligatorie pentru instanţa de rejudecare.
Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că în cauză nu există motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 202/FC din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6001/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6007/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
