ICCJ. Decizia nr. 6001/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6001/2011
Dosar nr.7392/2/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.N. "A.B." S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Control Financiar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- revocarea/anularea măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 şi prin dispoziţia obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menţinute prin Decizia de soluţionare nr. 102 din 30 iunie 2011;
- suspendarea executării măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, 28 dispuse prin procesul-verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 şi prin dispoziţia obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menţinute prin Decizia de soluţionare nr. 102 din 30 iunie 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului.
Cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea pronunţată la data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată de reclamanta C. N. "A. B." S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cererea de suspendare a executării deciziei emise în soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva procesului-verbal de control financiar nu este supusă obligaţiei de plată a cauţiunii, întrucât, în această materie, sunt aplicabile dispoziţiile legale cu caracter special, adoptate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar, coroborate cu dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ca reglementări cu caracter special faţă de dreptul comun în materia actelor administrative, respectiv Legea nr. 554/2004, totodată, a reţinut instanţa că dispoziţiile art. 215 C. proCod Fiscal se referă în mod exclusiv la suspendarea actului administrativ fiscal şi nu pot fi aplicate prin analogie unei alte categorii de acte administrative - cum sunt cele de control financiar.
Curtea de apel a constatat că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, deşi cererea de suspendare vizează formal un alt act administrativ, respectiv Decizia de soluţionare a contestaţiei şi nu procesul-verbal de control financiar şi dispoziţia de măsuri, măsura suspendării se raportează de fapt la măsurile dispuse prin actele de control financiar şi dispoziţia de măsuri ce au făcut obiectul plângerii prealabile.
A reţinut instanţa că reclamanta nu solicită suspendarea dispoziţiilor luate prin Decizia nr. 102/2011, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în ce priveşte măsurile nr. 17, 23, 24, 25, 26 şi 28, respectiv respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile în ce priveşte măsurile de la pct. 11, 13, 15 şi 16 şi că, deşi prin acţiune face referire în mod expres şi neechivoc la suspendarea măsurilor dispuse cu ocazia controlului financiar, reclamanta invocă, în susţinerea cazului bine justificat, motive de nelegalitate referitoare la Decizia nr. 102/2011, precum neanalizarea tuturor argumentelor, interpretarea eronată a dispoziţiilor legale şi a celor contractuale, neargumentarea soluţiei.
Astfel, Curtea a apreciat că soluţia de respingere a plângerii prealabile ca neîntemeiată nu este susceptibilă de executare, iar cea de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative nu poate fi suspendată, deoarece aceasta ar echivala cu anularea sa.
Instanţa a mai reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 4341 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare a măsurilor stabilite la controlul financiar şi dispuse prin Dispoziţia obligatorie nr. 853.859/2011, având în vedere aceleaşi motive invocate de reclamantă drept cazuri justificate ce atrag necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel că aceste motive nu pot face obiectul analizei instanţei în prezenta cauză.
Curtea de apel a concluzionat în sensul că cererea de suspendare a Deciziei nr. 102/2011 este inadmisibilă, pe de o parte, deoarece prin acest act administrativ nu a fost dispusă decât o măsură susceptibilă de executare, şi anume suspendarea soluţionării plângerii prealabile, măsură care nu poate fi suspendată deoarece ar echivala cu anularea sa (suspendarea ar avea drept consecinţă reluarea procesului de soluţionare a plângerii), iar, pe de altă parte, deoarece se tinde, conform petitului cererii, la suspendarea măsurilor dispuse prin actul de control financiar, în condiţiile în care, cu privire la suspendarea acestor măsuri, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul 5054/2/2011, analizând împrejurările de fapt şi de drept invocate de reclamantă ce susţineau pe larg netemeinicia şi nelegalitatea procesului-verbal, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta C.N. A.B. S.A.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu s-a solicitat suspendarea dispoziţiilor luate prin Decizia nr. 102/2011 deşi a reţinut ulterior că reclamanta a precizat că solicită suspendarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Totodată, recurenta reclamantă a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea acesteia de suspendare a executării măsurilor dispuse, întrucât ANAF a suspendat soluţionarea cauzei şi nu suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal şi dispoziţia obligatorie.
Consideră recurenta că instanţa de fond a apreciat eronat că este inadmisibilă cererea formulată în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 întrucât cererea formulată anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 5054/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 din aceiaşi lege, vizând suspendarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control financiar nr. 11 mai 2011 şi dispoziţia obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011, până la soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva acestor acte administrative.
Astfel, apreciază recurenta reclamantă că suspendarea a fost solicitată raportată la două acte administrative diferite şi pentru perioade diferite.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând încheierea atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Pentru a putea fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să fie urmărită printr-un astfel de demers judiciar.
Prin urmare, nu poate fi suspendată executarea unui act administrativ ale cărui efecte s-au epuizat înainte de pronunţarea instanţei, fie chiar şi după sesizarea acesteia, deoarece măsura dispusă de instanţă se raportează la momentul pronunţării, fiind executorie de drept de la această dată; iar pe de altă parte, nu poate fi dispusă suspendarea unui act administrativ nesusceptibil de executare.
În speţă, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că soluţia de respingere ca neîntemeiată a plângerii prealabile nu este susceptibilă de executare iar ceea de suspendare a suspendării soluţionării contestaţiei administrative ar fi echivalentă cu anularea acesteia şi în consecinţă a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de suspendare formulată de recurenta reclamantă cu privire la Decizia nr. 102/2011 prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva procesului-verbal de control financiar şi dispoziţia de măsuri emisă în baza acestuia.
Criticile recurentei -reclamante cu privire la faptul că prin cererea formulată a solicitat în fapt suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal şi dispoziţia obligatorie sunt nefondate întrucât instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Cum în cauză s-a dovedit că anterior prezentei cereri de suspendare, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării aceloraşi măsuri dispuse prin actul de control şi dispoziţia obligatorie, cerere formulată în temeiul aceloraşi motive invocate, drept cauze justificate ce atrag necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, soluţionată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 4341 din 21 iunie 2011, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că aceste motive nu pot face obiectul analizei instanţei în cadrul prezentei cauze.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei - reclamante potrivit cărora cele două cereri de suspendare au fost formulate pe temeiuri diferite, respectiv prima în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi cea de-a doua în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât dispoziţiile art. 14 alin. (6) care prevăd interdicţia legală de a formula mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive sunt incidente atât în cazul solicitării suspendării executării actului administrativ reglementată de dispoziţiile art. 14 cât şi în cazul solicitării suspendării în condiţiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din lege, potrivit cărora dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică corespunzător.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.N. A.B. S.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5994/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6005/2011. Contencios → |
|---|
