ICCJ. Decizia nr. 5976/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5976/2011
Dosar nr. 2575/54/2010
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi precizată la 27 octombrie 2010, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară, Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, reintegrarea în postul deţinut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Olt şi plata tuturor drepturilor salariale, începând cu data emiterii ordinului şi până la reintegrare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de director executiv adjunct din cadrul A.N.S.V.S.A.- D.S.V.S.A. Olt, fără a se specifica motivele pentru care s-a luat această măsură, cu atât mai mult cu cât în art. l din ordin se specifică faptul că eliberarea din funcţia publică s-a dispus din motive care nu-i sunt imputabile.
La data de 27 octombrie 2010, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul reintegrării sale în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului contestat şi obligării pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între momentul eliberării din funcţie şi cel al reintegrării efective.
Prin Sentinţa nr. 42 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A.M., a anulat Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009, emis de A.N.S.V.S.A., a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior eliberării sale din funcţie şi a obligat pârâta la plata sumelor, reprezentând diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia de conducere din care a fost eliberată şi salariul obţinut în funcţia exercitată ulterior până la reintegrare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
S-a mai reţinut că efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng, pe de o parte, direct şi nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) şi art. 4 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi în alte cauze.
Astfel, Curtea a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009, fiind emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ( ANSVSA) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă, aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate, care se subsumează motivului de recurs invocat:
- funcţia publică deţinută de reclamantă a fost desfiinţată prin art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, aceasta producându-se „ope legis";
- instituţia publică pârâtă nu a avut un drept de opţiune în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;
- legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii sale, respectiv dispoziţiile legale imperative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment.
- Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009 a fost motivat atât în fapt cât şi în drept, astfel că în mod eronat prima instanţă a reţinut că acesta nu este motivat.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că Ordinul nr. 69575 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către preşedintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. III alin. (1) şi (3) a stabilit că: „(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (l) din prezenta ordonanţă de urgenţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează".
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (..) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(..)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. I47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 69549 din 23 aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut, în esenţă, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ şi nu în funcţie de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituţionalităţii sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parţial adevărat.
Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza şi în limitele legii, rezultă că instanţa trebuie să-şi limiteze verificarea conformităţii actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.
Art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, au instituit o soluţie juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă, iar după pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de faţă.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituţională antamând situaţia creată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 a menţionat în mod expres că: „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)".
În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond, privind anularea Ordinului nr. 69575 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca fiind nefondat.
Văzând şi cererea intimatei -reclamante referitoare la plata cheltuielilor de judecată, constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi o va admite ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 42 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1200 RON către intimata-reclamantă A.M., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5931/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6116/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
