ICCJ. Decizia nr. 6035/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6035/2011
Dosar nr.512/36/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiuni.
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 mai 2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. III/8 din 20 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, în urma contestaţiei la raportul de audit financiar, întocmit de Camera de Conturi Constanţa cu ocazia misiunii de audit financiar desfăşurată în perioada 10 ianuarie 2011 - 11 februarie 2011.
Prin contestaţie, reclamantul solicită a se constata faptul că a aplicat în mod corect prevederile legale în vigoare referitoare la calculul şi plata drepturilor în valută acordate pe perioada deplasării în străinătate, în misiuni cu caracter temporar.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Curtea de Apel Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 197/CA din 20 iunie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că, deşi se contestă încheierea emisă de Curtea de Conturi a României, litigiul priveşte Decizia nr. 10/11.III.2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa, acesta fiind actul administrativ supus cenzurii instanţei, prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Astfel, conform art. 3 pct. 1 C.proC. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.
A mai reţinut instanţa că dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu este în măsură să determine o altă competenţă decât cea stabilită prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1853 din 21 octombrie 2011, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este Încheierea nr. III/8 din 20 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi Bucureşti, care este o autoritate publică centrală, astfel că, potrivit pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa revine Curţii de Apel Constanţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia formulată de reclamant împotriva Încheierii nr. III/8 din 20 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi Bucureşti, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV împotriva Deciziei nr. 10 din 11 martie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa, ca urmare a acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2010.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13 .12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este Decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzând, la art. 227, că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile menţionate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte stabileşte că, întrucât actul administrativ care produce efecte juridice şi a cărui legalitate este supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, este emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Independent de aspectele reţinute, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a Românei, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6016/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6036/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
