ICCJ. Decizia nr. 6036/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6036/2011
Dosar nr.392/59/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiuni.
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta Primăria Comunei Bara, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Timiş, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 70 din 02 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş în baza procesului-verbal de constatare înregistrat la Primăria Bara sub nr. 1270 din 30 octombrie 2010 şi la Camera de Conturi Timiş sub nr. 2113 din 30 noiembrie 2010, încheiat în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 2009.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin pct. 7 din Decizia contestată, s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, acordate angajaţilor autorităţii executive estimat la valoarea de 67.008 RON şi luarea măsurilor de recuperare a acestora.
Împotriva măsuri prevăzute la pct. 7 din Decizia nr. 70 din 02 decembrie 2010, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/67 din 01 martie 2011 a Curţii de Conturi a României.
Reclamanta susţine că este legală acordarea drepturilor speciale în raport cu clauzele cuprinse în Contractul colectiv de muncă şi Acordul colectiv de muncă înregistrate sub nr. 1094 din 19 octombrie 2011 la Primăria Comunei Bara şi sub nr. 779 din 19 octombrie 2006 la Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara şi din Serviciile Publice Aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, negociat şi semnat de către părţi şi înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Timiş cu nr. 509 din 27 octombrie 2006.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Curtea de Apel Timişoara, prin Sentinţa civilă nr. 174 din 18 aprilie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, reţinând, în esenţă, că actul administrativ care produce efecte juridice este Decizia nr. 70 din 02 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş, fiind incidente normele de competenţă prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de la care nu se poate deroga prin prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1131 din 5 octombrie 2011, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este încheierea emisă de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei, care este o autoritate publică centrală, iar, potrivit pct. 227 - 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect sesizarea împotriva încheierii Curţii de Conturi revine Curţii de Apel Timişoara.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 70 din 02 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş în baza procesului-verbal de constatare înregistrat la Primăria Bara sub nr. 1270 din 30 octombrie 2010 şi la Camera de Conturi Timiş sub nr. 2113 din 30 noiembrie 2010, încheiat în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 2009.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este Decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzând, la art. 227, că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile menţionate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte stabileşte că, întrucât actul administrativ care produce efecte juridice şi a cărui legalitate este supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, este emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Independent de aspectele reţinute, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/ 2011 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Bara în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Judeţului Timiş în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6035/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6037/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
