ICCJ. Decizia nr. 6151/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6151/2011
Dosar nr. 2697/62/2011
Şedinţa de la 16 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.E. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să emită decizie prin care să valideze Hotărârea nr. 148 din 19 noiembrie 2009 „în fapt o revenire la Hotărârea nr. 119 din 12 aprilie 2006”, obligarea la plata de penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că decizia de invalidare a Hotărârii nr. 119 din 12 aprilie 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 este în contradicţie cu prevederile acestei legi şi cu normele de aplicare a acesteia.
La termenul din 15 iunie 2011 Tribunalul Braşov, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe rămânând în pronunţare pe acest aspect.
Prin sentinţa civilă nr. 3223/CA din 22 iunie 2011 Tribunalul Braşov, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este autoritate publică centrală şi, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ competenţa soluţionării cauzei în fond revine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal a curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
La rândul său, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 185/F din 7 octombrie 2011, invocând excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza în vederea soluţionării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că deciziile vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de plată prin care se modifică hotărârile iniţiale, deciziile de invalidare şi cele prin care se soluţionează contestaţiile pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a tribunalelor în raza căruia domiciliază solicitantul.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale j incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I.E. şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Braşov pentru considerentele ce urmează.
Art. 6 din O.U.G. nr. 25/2007 pentru stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, dispunând înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerul Economiei şi Finanţelor, conferă vicepreşedintelui acestuia atribuţii legate de invalidarea hotărârilor comisiilor judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 care nu întrunesc condiţiile cerute de lege.
Totodată, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, „Deciziile se comunică petenţilor şi comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul”.
În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Direcţia economică”.
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textelor legale şi normative sus menţionate, că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 9/1998 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 9/1998, a căror aplicare a generat litigiul, şi care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogant.
Având în vedere considerentele expuse cât şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe I.E. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6141/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 6153/2011. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
