ICCJ. Decizia nr. 625/2011. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 625/2011
Dosar nr. 557/39/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta B.S. a solicitat completarea sentinţei nr. 128 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava în sensul obligării pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reintegrarea în funcţia deţinută, arătând în motivare, că deşi acţiunea a fost completată la data de 8 martie 2010, instanţa a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.
Pârâta A.N.A.F. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reintegrarea reclamantei şi plata drepturilor salariale este lipsită de suport legal.
Prin sentinţa nr. 197 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulata de petenta B.S., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi A.N.A.F. Bucureşti şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 128 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava în sensul că a obligat pârâţii să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite începând de la data de 5 octombrie 2009 până la reintegrarea efectivă în funcţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, având în vedere soluţia dată în cauză, de anulare a ordinului în discuţie, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale este pe deplin întemeiată, ea constituind punerea în valoare a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii prin repunerea părţilor în situaţia anterioară.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice, invocând art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a admis instanţa de fond cererea de completare a sentinţei civile nr. 197 din 11 octombrie 2010, ignorând faptul că, prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, OUG nr. 37/2009 fusese declarată neconstituţională;
- astfel, obligarea autorităţii publice la plata drepturilor salariale este lipsită de temei legal;
- instanţa de fond a ignorat faptul că, la data de 25 octombrie 2010, contractul de management şi-a epuizat efectele, plata unor drepturi salariale după această dată fiind fără temei legal şi contractual;
- instanţa de fond a ignorat faptul că reclamanta s-a aflat în concediu medical în perioada 2 – 11 octombrie 2009, obligând autoritatea să-i plătească drepturile salariale începând cu data de 5 octombrie 2009, deşi aceasta primise indemnizaţie de asigurări sociale pentru perioada concediului medical.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., a admis cererea formulată de reclamantă şi a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 128 din 21 mai 2010 în sensul că, admiţând cererea de despăgubiri, a obligat autorităţile publice pârâte să-i plătească acesteia drepturile salariale cuvenite începând cu data de 5 octombrie 2009 – data emiterii Ordinului nr. 2770/2009 până la data reintegrării sale în funcţia publică de conducere din exercitarea căreia fusese eliberată prin acel ordin.
Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Într-adevăr, chiar dacă prin cererea introductivă, reclamanta nu formulase un capăt separat de acţiune în legătură cu plata despăgubirilor, la termenul din data de 8 martie 2010, în încheierea de şedinţă apare consemnat în mod expres că avocatul reclamantei a completat acţiunea, cerând obligarea autorităţii pârâte „la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută".
Criticile formulate în recurs sunt întemeiate în parte, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă fusese numită în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul D.G.F.P. Suceava prin Ordinul nr. 1275 din 25 mai 2009, iar în baza numirii a fost încheiat Contractul de management nr. 111 din 25 mai 2009.
Prin Ordinul nr. 2770 din 5 octombrie 2009, modificat şi completat prin Ordinul nr. 3195 din 17 noiembrie 2009, anulat de instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 128 din 21 mai 2010, aceasta a fost eliberată din exercitarea funcţiei publice de conducere respective.
De asemenea, este necontestat că Ordinul nr. 1275 din 25 mai 2009, de numire în funcţia respectivă, fusese emis în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2009 declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, iar Ordinul nr. 2770 din 5 octombrie 2009, de eliberare din funcţia respectivă, fusese emis în temeiul prevederilor OUG nr. 105/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629/2009.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1, 6, 27 şi pct. 28 din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Curtea Constituţională referindu-se la Deciziile nr. 1257/2009 şi, respectiv, nr. 1629/2009, a motivat că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare au drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă, contractele de management, etc.).
Deci, cu alte cuvinte, ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009 care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale din OUG nr. 37/2009, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 1275 din 25 mai 2009 şi a fost încheiat Contractul de management nr. 111 din 25 mai 2009, atât ordinul, cât şi contractul au încetat de drept din momentul în care organul competent a constatat, printr-un act administrativ similar, încetarea de drept.
Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada şi, de altfel, nici nu s-a susţinut existenţa unui act administrativ de constatare a încetării de drept a Ordinului nr. 1275 din 25 mai 2009 şi a Contractului nr. 111 din 25 mai 2009, acestea vor constitui temei legal pentru pretenţiile intimatei-reclamante până la momentul elucidării definitive şi irevocabile a situaţiilor juridice, Ordinul nr. 2770 din 5 octombrie 2009 de eliberare din funcţie, fiind anulat, aşa cum s-a arătat mai sus.
Dar, din actele aflate la dosar rezultă că, în cauză, Contractul de management nr. 111 din 25 mai 2009 a fost încheiat pentru o durată de 1 an, astfel că, la data de 25 mai 2010, acesta şi-a încetat efectele prin expirarea duratei pentru care fusese încheiat.
Pe de altă parte, obligarea autorităţilor la plata drepturilor salariale cuvenite, până la data reintegrării este netemeinică şi pentru faptul că, în cauză, nu s-a dispus şi nici nu s-a cerut repunerea în situaţia anterioară prin reintegrarea în funcţia publică de conducere din exercitarea căreia intimata-reclamantă fusese eliberată.
În ceea ce priveşte critica din recurs, referitoare la data de 5 octombrie 2009, de la care ar urma să fie calculate drepturile salariale, instanţa de recurs observă că este o chestiune de executare, în cadrul căreia urmează să se ţină cont de faptul dacă intimata-reclamantă a beneficiat, în perioada pretinsă, de o indemnizaţie de asigurări sociale pentru intervalul 02 octombrie – 11 octombrie 2009.
În concluzie, în concordanţă cu considerentele prezentate mai sus, recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul că drepturile salariale vor trebui calculate şi plătite pentru o perioadă care încetează la data de 25 mai 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de declarat de A.N.A.F. în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 197 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa civilă nr. 197 din 11 octombrie 2010, în sensul că drepturile salariale vor fi calculate şi plătite până la data de 25 mai 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 616/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 635/2011. Contencios → |
|---|
