ICCJ. Decizia nr. 644/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 644/2011
Dosar nr. 63/57/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 54/F/CA/2010 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.I.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Bucureşti, a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr. 318/11 din 4 noiembrie 2009 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin actul de constatare nr. 318/11 din 4 noiembrie 2009 întocmit de pârâta A.N.I. s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantei în perioada 17 iunie 2009 – 24 septembrie 2009, constând în împrejurarea că în această perioadă reclamanta a îndeplinit funcţia publică de conducere şi a avut concomitent calitatea de administrator în două societăţi comerciale.
Astfel, s-a constatat că prin Decizia nr. 21/2009 reclamanta a fost numită în funcţia publică de conducere de medic şef - director executiv adjunct al C.A.S. Sibiu, începând cu data de 17 iunie 2009, că potrivit încheierilor judecătorului delegat la registrul comerţului Sibiu nr. 7233 şi nr. 7232 din 3 iulie 2009 s-au admis cererile de efectuare menţiuni privind demisia reclamantei din funcţia de administrator la SC N. SRL şi SC M. SRL, începând cu data de 1 iulie 2001.
Instanţa a reţinut că reclamanta a avut calitatea de administrator la cele două societăţi comerciale până la data la care a formulat cererile privind demisia, în cauză neexistând probe că s-a manifestat în calitate de administrator până la data la care s-au efectuat menţiunile în Registrul Comerţului.
În consecinţă, reclamanta nu mai avea calitatea de administrator la cele două societăţi de la data înscrisurilor privind demisia şi nu de la data efectuării menţiunilor în Registrul Comerţului Sibiu, luna septembrie 2009, înscrieri care are doar caracter de publicitate.
În condiţiile în care legea specială prevede pentru toate situaţiile un termen în care persoana interesată are posibilitatea să reglementeze situaţiile ce-i determină incompatibilitatea, instanţa a apreciat că şi reclamanta avea la dispoziţie termenul de 60 de zile pentru a elimina starea de incompatibilitate, iar din actele de la dosar reiese că a acţionat în acest sens.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că data demisiei - 3 iulie 2009 - din calitatea de administrator la cele două societăţi comerciale, respectiv SC N. SRL şi SC M. SRL, constituie momentul încetării calităţii deţinute. Dintr-o altă perspectivă, se susţine că, dacă s-ar aprecia data demisiei drept dată la care aceasta devine opozabilă faţă de părţi, aceasta a intervenit la 2 săptămâni de la numirea în funcţia publică, astfel că starea de incompatibilitate a existat în perioada 17 iunie – 3 iulie 2009;
- referirile la un termen de 60 de zile din cuprinsul Legii nr. 161/2003, în care deţinătorul funcţiei publice are drept de opţiune, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte şi susţinând că soluţia de admitere a acţiunii sale este legală şi temeinică.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente în cauză la momentul emiterii actului contestat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele de urmează a fi expuse.
În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcţie publică, care avea şi calitatea de administrator la două societăţi comerciale la momentul numirii.
După cum se constată, prin Încheierile nr. 7232 şi nr. 7233 din 3 iulie 2009, pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a admis cererea de depunere şi menţionare acte şi s-a luat act de demisia reclamantei din funcţia de administrator al SC M. SRL şi SC N. SRL din data de 1 iulie 2009.
Prin urmare, momentul la care a intervenit demisia reclamantei din funcţia de administrator al celor două societăţi este data de 1 iulie 2009 şi nu data pronunţării încheierilor menţionate, astfel că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte din această perspectivă.
Intimata-reclamantă a fost numită în funcţia publică de director executiv adjunct în cadrul C.J.A.S. Sibiu, începând cu 17 iunie 2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 144(r1)/ 2007, persoana numită într-o funcţie publică trebuie să facă, în scris, pe proprie răspundere, declaraţia de avere şi de interese, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 şi să o depună în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie.
Cum Legea nr. 144/2007 face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 161/2003, cu referire la incompatibilitatea privind funcţionarii publici (art. 94 din Legea nr. 161/2003), iar declaraţia de interese reprezintă mijlocul prin care incompatibilităţile pot fi verificate şi constatate potrivit art. 45 şi art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 144/2007, rezultă că opţiunile celui numit într-o funcţie publică se pot manifesta până la expirarea termenului pentru depunerea declaraţiei de interese.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziţii legale, persoana numită într-o funcţie publică, are posibilitatea ca în termen de 15 zile de la numire să-şi reglementeze situaţia în raport de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care fac incompatibilă calitatea de funcţionar public cu cea de administrator în cadrul unor societăţi comerciale.
După acest termen persoana poate fi verificată, putându-se constata starea de incompatibilitate.
Întrucât intimata-reclamantă a renunţat la data de 1 iulie 2009 la exercitarea funcţiei de administrator la cele două societăţi comerciale, rezultă că aceasta a respectat termenul de 15 zile de la data numirii în funcţie, pentru reglementarea stării de incompatibilitate.
În consecinţă, nu se poate reţine că intimata-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2009 – 24 septembrie 2009, astfel cum s-a reţinut în actul de constatare contestat în cauză, şi nici în perioada 17 iunie – 3 iulie 2009, astfel cum susţine recurenta prin cererea de recurs.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa de recurs reţine că sunt nefondate criticile sub toate aspectele, fiind corectă soluţia de admitere a cererii reclamantei.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei nr. 54/F/CA/2010 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.860 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 639/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 67/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
