ICCJ. Decizia nr. 67/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 67/2011
Dosar nr. 282/39/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 122 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava au fost respinse excepţiile invocate de pârâte şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.M.E. în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti şi Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, în sensul că a fost dispusă suspendarea executării Ordinului Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti nr. 282 din 26 februarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prematurităţii acţiunii sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale, la care pârâta face trimitere în invocarea excepţiilor, vizează cadrul legal de sesizare a instanţei cu acţiunea în anularea actului administrativ, acţiune ce face obiectul unei alte judecăţi şi nu se referă la introducerea cererii de suspendare a executării actului, o asemenea cerere putând fi oricând introdusă, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii de suspendare, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 14 alin. (1) prevăd că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond".
Astfel, instanţa a identificat existenţa cazului bine justificat, care în dosarul de faţă este dat de situaţia reclamantei, care, anterior emiterii Ordinului nr.282 din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Preşedintelui C.N.P.A.S. Bucureşti, a dispus încetarea contractului de management al reclamantei încheiat pentru aceeaşi funcţie de director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, funcţie în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009.
Prin sentinţa nr. 231 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, (f.16-18 dosar), s-a dispus suspendarea executării acestui ordin până la pronunţarea instanţei de fond – care, prin sentinţa nr. 7 din 14 ianuarie 2010 ( f.14-15 dosar), a anulat Ordinul nr. 1020/2009 ca nelegal, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcţie cu plata drepturilor salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva încadrare.
În replică, după pronunţarea acestei sentinţe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a emis Ordinul nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu acelaşi conţinut practic ca şi Ordinul nr. 1020/2009 anulat.
Cererea de suspendare din nou a noului Ordin nr. 282 din 26 februarie 2010 într-o altă formă, dar cu acelaşi conţinut cu Ordinul nr. 1020/2009 (anulat prin sentinţa nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava), este justificată astfel conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 14 pct.5 din Legea nr. 554/2004, în ipoteza emiterii unui nou act administrativ (în speţă Ordinul nr. 282/2010), cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de instanţă (în speţă Ordinul nr. 1020/2009), acesta (Ordinul nr. 282/2010) este suspendat de drept, iar formularea plângerii prealabile nu mai este obligatorie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând sentinţa atacată ca nelegală şi netemeinică.
Prin motivele formulate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Suceava în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, arătând că pricina este de competenţa materială a Tribunalului, secţia conflicte de muncă, întrucât contractul de management este asimilat contractului individual de muncă şi litigiile de muncă sunt în competenţa exclusivă, în primă instanţă, a Tribunalului.
De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, justificat de faptul că actul atacat a fost emis de C.N.P.A.S., instituţie cu personalitate juridică, care poate sta în instanţă în nume propriu.
Recurenta a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, precum şi excepţia de netimbrare a acţiunii introductive.
Prin motivele de recurs formulate de C.N.P.A.S. s-a criticat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare şi au fost reiterate în recurs, respectiv excepţia de netimbrare a acţiunii introductive, de prematuritate a acţiunii, excepţia de inadmisibilitate pentru nerespectarea termenelor exprese prevăzute de lege cu privire la soluţionarea plângerii prealabile, iar pe fondul cererii de suspendare a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele expres prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat de M.M.F.P.S. ca nefondat şi, va respinge ca tardiv declarat recursul C.N.P.A.S., pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar a reţinut că prin Ordinul nr. 282 din 26 februarie 2010 al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, obiect al cererii de suspendare de faţă, s-a dispus încetarea aplicării prevederilor Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009 al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care a fost numită reclamanta A.M.E. în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, precum şi încetarea efectelor contractului de management încheiat cu aceasta.
Înalta Curte a constatat că principalul temei juridic al emiterii ordinului, ce face obiectul acţiunii judiciare, l-a reprezentat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Anterior emiterii Ordinului nr. 282 din 26 februarie 2010, prin Ordinul nr. 1020 din 13 octombrie 2009 a Preşedintelui C.N.P.A.S. Bucureşti s-a mai dispus încetarea contractului de management al reclamantei, încheiat pentru aceeaşi funcţie de director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, funcţie în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1253 din 25 mai 2009, iar prin sentinţa nr. 231 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost dispusă suspendarea executării acestui ordin până la pronunţarea instanţei de fond care, prin sentinţa nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a anulat Ordinul nr. 1020/2009, dispunând reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută, cu plata drepturilor salariale de la 14 octombrie 2009 până la efectiva reîncadrare.
Înalta Curte reţine că, după pronunţarea acestei sentinţe, la 14 ianuarie 2010, pârâta a eliberat Ordinul nr. 282 la data de 26 februarie 2010, cu acelaşi conţinut ca al ordinului anulat.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâtul M.M.P.P.S., le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, întrucât asimilarea contractului de management cu aceea a unui contract individual de muncă are în vedere drepturile ce revin în cadrul raportului de serviciu încheiat şi nu competenţa materială exclusivă a instanţei de contencios administrativ, dată de însuşi contractul de management încheiat, conform art. 10, competenţă stabilită în acord cu dispoziţiile legale, ce reglementează Statutul personalului contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului M.M.P.P.S. este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin ordinul atacat este dispusă încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 1253 din 25 mai 2009, de numire în funcţia de conducere, ordin care este emis de această autoritate publică.
Excepţia privind netimbrarea, ca şi excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse, întrucât litigiul priveşte suspendarea unui act administrativ ce vizează un raport de serviciu, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, iar procedura prealabilă, deşi în prezenta cauză nu este necesară, văzând dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a parcurs-o.
Nefiind făcute critici cu privire la fondul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate şi va respinge recursul formulat de M.M.P.P.S. ca nefondat.
Recursul C.N.P.A.S. va fi respins ca tardiv formulat.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 31 mai 2010, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 8 iunie 2010, cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 101 şi art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv recursul formulat de C.N.P.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 122 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleaşi sentinţe ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 672/2011. Contencios → |
|---|
