ICCJ. Decizia nr. 635/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 635/2011
Dosar nr. 44123/3/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A.A.S. a solicitat, in contradictoriu cu paratul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinului nr. 2198 din 09 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act.
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 154 din 15 ianuarie 2010, a Tribunalului Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1875 din 123 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de obiect ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamantul A.A.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 2118 din 09 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei de obiect a cererii este neîntemeiată, întrucât Ordinul emis produce efecte juridice în continuare.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul a fost numit, prin Ordinul nr. 1107 din 28 mai 2009, în baza OUG nr. 37/2009, în funcţia de director coordonator în cadrul Centrului Judeţean Ilfov al A.P.I.A., iar prin Ordinul nr. 2198 din 09 octombrie 2009 emis în baza OUG nr. 105/2009, s-a decis încetarea contractului de management al reclamantului cu nr. 48 din 15 august 2008 şi a aplicabilităţii Ordinului nr. 1107/2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin declararea neconstituţionalităţii OUG nr. 105/2009, există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat, care este lipsit în acest fel de temeiul legal care a stat la baza emiterii acestuia.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii pagubei iminente, prima instanţă a constatat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât reclamantul a furnizat suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, conduc la reţinerea în cauză a unei pagube iminente ce constă în lipsirea reclamantului de veniturile salariale.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei de obiect întrucât, urmare a publicării Deciziei nr. 414 a Curţii Constituţionale a României, actele emise în baza dispoziţiilor declarate neconstituţionale îşi încetează de drept efectele şi, prin urmare, atât actul de numire cât şi cel a cărui suspendare a fost solicitată sunt lipsite de efecte juridice;
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a analizat cererea de suspendare a Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., în temeiul OUG nr. 105/2009.
Ulterior, la momentul judecării recursului, recurentul-pârât a susţinut că reclamantul a fost repus în funcţie fără a fi aduse dovezi în acest sens.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat.
Prin acţiunea formulată s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., în temeiul art. IV din OUG nr. 105/2009.
Cunoscut este faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea OUG nr. 105/2009, care a constituit temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinului a cărui suspendare se solicită. Prin urmare, în cauză s-a solicitat suspendarea executării unui act administrativ emis în temeiul unei dispoziţii ce a fost constatată neconstituţională.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs privind lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., instanţa de recurs apreciază că acesta este nefondat, întrucât actul administrativ a produs efecte juridice de la momentul emiterii acestuia. Argumentele privind încetarea actului de numire emis în temeiul OUG nr. 37/2009 pot fi analizate doar în contextul unei acţiuni în anularea ordinului a cărui suspendare a executării se solicită, urmată de o cerere subsecventă privind reintegrarea în funcţie, întrucât în cadrul unei cereri de suspendare nu se poate prejudeca fondul unei cauze.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia, în esenţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că şi acesta este nefondat.
Astfel cum s-a reţinut anterior, prin Decizia nr. 1629/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea art. IV din OUG nr. 105/2009.
Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul Ordinului nr. 2198/2009 care a fost emis, între altele, şi în temeiul OUG nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect.
Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant nu a mai putut exercita funcţia de director coordonator în cadrul Centrului Judeţean Ilfov al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ceea ce reprezintă o diminuare a drepturilor salariale produsă în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia nu mai există prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1875 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 625/2011. Contencios. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 639/2011. Contencios → |
|---|
