ICCJ. Decizia nr. 643/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 643/2011
Dosar nr. 6635/2/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 464 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., având ca obiect anularea actului cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 emis de pârât; anularea actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 1921 din 29 mai 2009 emis de pârât; suspendarea executării celor două acte administrative cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare emiterii acestora, respectiv acordarea la salariul de bază şi fără a face parte din acesta a sporului de manager public de 55% în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (4) din OUG nr. 92/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul M.F.P. sporul de manager public prevăzut de art. 37 alin. (2) din OUG nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public, denumit manager public, se diminuează cu un procent de minim 10% pentru managerii publici din cadrul M.F.P. - aparat propriu şi unităţi subordonate, care îndeplinesc atribuţii de coordonare a unor structuri organizatorice şi respectiv cu un procent de 30% pentru managerii publici din cadrul aceloraşi instituţii, care îndeplinesc atribuţii similare cu ale unui funcţionar public de execuţie.
S-a mai reţinut de către instanţă faptul că în temeiul acestui act administrativ, la data de 29 mai 2009, a fost emis Ordinul nr. 1921, prin care începând cu 1 mai 2009, reclamantul, în calitate de manager public principal în cadrul Oficiului de Plăţi şi contracte Phare, beneficiază de un spor de manager public în cuantum de 20% din salariul de bază, celelalte drepturi rămânând neschimbate.
Instanţa de fond a apreciat că Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu conţine o normă cu caracter general, abstract, obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane, ci se referă strict la o anumită categorie determinată de subiecţi, respectiv managerii publici din cadrul M.F.P.
Întrucât textul de lege prevede că pentru activitatea desfăşurată un manager public beneficiază de un spor de până la 55% aplicat la salariul de bază şi care nu face parte din acesta, pe lângă prime şi sporul de vechime, nivelul individual al acestui spor urmând a fi stabilit de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, s-a reţinut că reclamantul nu are un drept efectiv, ci o vocaţie la a primi sporul respectiv, în cuantumul său maxim de 55%, competenţa şi atribuţia exclusivă în cuantificarea şi stabilirea acestui spor revenind conducătorului autorităţii publice respective, în cauză M.F.P.
Cum nivelul individual al sporului de manager public se poate situa între 1% şi 55% aplicat la salariul de bază, instanţa a apreciat că nu se poate substitui conducătorului autorităţii publice în aprecierea nivelului acestui spor, acesta din urmă având competenţa exclusivă sub acest aspect.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate faptul că având în vedere că sub aspectul atribuţiilor specifice, responsabilităţii, managerii publici din cadrul M.F.P. se pot afla în situaţii diferite, după cum îndeplinesc atribuţii de coordonare a unor structuri organizatorice sau atribuţii similare cu ale unui funcţionar public de execuţie, existenţa unui regim salarial diferenţiat are o justificare obiectivă.
Cu privire la cererea de suspendare a executării celor două acte administrative, Curtea a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul existenţei unui caz bine justificat şi a pagubei iminente, precum şi faptul că reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul material viitor şi previzibil şi nici nu a făcut dovada acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul V.L. a declarat recurs, susţinând că aceasta este nelegală.
Prin cererea de recurs, fără a se preciza în concret motivele de nelegalitate în ceea ce priveşte hotărârea recurată, recurentul reia in integralitate argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegalitatea ordinelor atacate, precum şi cele care vizau cererea de suspendare a executării acestora, arătând, în esenţă, că cele două ordine a căror suspendare, respectiv anulare a solicitat-o, i-au vătămat un drept fundamental, cel la salariu, prin diminuarea semnificativă a sporului de manager public de la 55% la doar 20%.
Intimatul M.F.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică şi legală hotărârea recurată.
Înalta Curte, analizând recursul formulat prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
Astfel cum s-a reţinut în expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul – reclamant este manager public principal în cadrul Direcţiei Oficiului de Păţi şi Contracte Phare din cadrul M.F.P., iar prin Ordinele M.F.P. nr. 746/2009 şi 1921/2009, i-a fost diminuat sporul de manager public, de la 55% din salariul de bază, la 20%.
Ordinul nr. 746/2009 a fost emis în baza şi în executarea OUG nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, intrată în vigoare la 14 aprilie 2009, prin art. 11 din această ordonanţă modificându-se alin. (2) al art. 37 din OUG nr. 92/2008. În ceea ce priveşte aceste acte normative, dispoziţiile acestora nu au fost atacate sau constate în vreun fel ca fiind neconstituţionale.
Potrivit art. 37 alin. (2) din OUG nr. 92/2008 modificat prin art. XI din OUG nr. 35/2009, „Pentru activitatea desfăşurată, managerii publici beneficiază de un spor de manager public de 55% aplicat la salariul de baza si care nu face parte din acesta, precum şi de prime, spor de vechime si alte drepturi salariale, in condiţiile legii. Nivelul individual al sporului de manager public se stabileşte de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice".
Prin urmare, din cuprinsul acestor dispoziţii, nu rezultă că este garantat fiecărui manager public dreptul de a beneficia de un astfel de spor într-un cuantum maxim de 55%, ci, acesta se poate stabili şi acorda între 1%-55% din salariul de bază, de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice.
Mai mult, recurentul-reclamant îndeplineşte funcţia publică intermediară ca treaptă în ierarhia gradelor manageriale, de manager principal, astfel că nu poate beneficia de sporul maxim prevăzut de art. 37 alin. (2) din OUG nr. 92/2008, astfel cum a fost modificată.
Şi totuşi, atâta timp cât au existat disponibilităţi financiare şi o marjă legală în cadrul căreia putea fi acordat sporul de manager public, recurentul a beneficiat de cuantumul maxim al acestui spor, de 55% din salariul de bază, până la data de 1 mai 2009, după cum rezultă din Ordinul nr. 1921/2009.
În consecinţă, reducerea sporului de manager public prin Ordinul M.F.P. nr. 746/2009 s-a dispus cu respectarea dispoziţiilor legale ce au stat la baza emiterii acestuia, fiind corectă soluţia instanţei de fond referitoare la legalitatea acestuia.
Cu privire la Ordinul nr. 1921 din 29 mai 2009 prin care recurentului i-a fost redus sporul de manager public la 20% din salariul de bază, începând cu 1 mai 2009, critica privind nemotivarea acestui act administrativ individual, este nefondată.
După cum se constată, recurentul nu a precizat care este vătămarea sa în raport de acest fapt, cu atât mai mult cu cât acesta a exercitat toate căile de atac împotriva acestui ordin într-o totală cunoştinţă a motivelor de fapt şi drept care au determinat emiterea acestuia, acest ordin fiind de altfel o consecinţă a Ordinul M.F.P. nr. 746/2009.
În altă ordine, în cuprinsul ordinului atacat este menţionat temeiul legal al emiterii acestuia, făcându-se trimitere la acte normative şi individuale ce au stat la baza emiterii sale.
Cu privire la cererea de suspendare a executării Ordinelor M.F.P. nr. 746 din 27 aprilie 2009 şi nr. 1921 din 29 mai 2009, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prin cererea de recurs se reiterează aceleaşi argumente expuse la instanţa de fond, deja analizate.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.L. împotriva Sentinţei civile nr. 464 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 656/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
