ICCJ. Decizia nr. 589/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 589/2011
Dosar nr. 575/33/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 204 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii L.P. şi L.M. în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi C.C.S.D., în sensul că au fost obligate pârâtele la soluţionarea Dosarului nr. 35209/ CC cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, Jud. Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la data de 29 martie 2010, reclamanţii L.P. şi L.M. au chemat în judecată pe pârâţii A.N.R.P. şi C.C.S.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligate pârâtele la soluţionarea Dosarului de despăgubire al reclamanţilor cu nr. 35209/CC, cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, Jud. Cluj, prin acordarea despăgubirilor cuvenite, precum şi acordarea cheltuielilor pe judecată.
Instanţa a reţinut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru apartamentul situat în municipiul Cluj.
Prin Dispoziţia nr. 4145 din 5 martie 2007 - Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, în favoarea notificatorilor.
Instanţa a constatat că, în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 4145/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj Napoca, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la secretariatul C.C.S.D. sub nr. 35209/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură deoarece apartamentul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit modificărilor şi completărilor aduse art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin actul normativ amintit, dispoziţiile autorităţilor publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi transmise secretariatului C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, precum şi de înscrisuri, care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare de alte bunuri şi servicii, deţinute de entităţile notificate.
Având în vedere cele arătate, instanţa a reţinut faptul că, în speţă, C.C.S.D. a arătat în întâmpinarea formulată că va desemna un evaluator, se va transmite la evaluare în vederea efectuării raportului de evaluare şi se va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Însă, instanţa analizând actele dosarului a constatat că A.N.R.P. - direcţia de coordonare a aplicării Legii nr. 10/2001 a înregistrat cererea sub nr. 35209/ CC ce îi priveşte pe reclamanţi, însă acest dosar nu a fost repartizat unui consilier în vederea analizării şi transmiterii acestuia către un evaluator.
Instanţa arată că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Principiile de acordare a titlurilor de participare la fond sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională interna şi internaţionali, având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul roman; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.
Textele indicate confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării sumelor integral şi actualizate, având în vedere că acestea au fost determinate în raport de datele cunoscute la momentul stabilirii, însă nu urmează a fi achitate în bani, iar principiile de acordare a titlurilor de participare la fond au fost afirmate în acest sens.
Instanţa reţine că Fondul Proprietatea nu funcţionează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanţilor, iar Legea nr. 247/2005 nu ţine seama de prejudiciul suferit prin absenţa prelungită a despăgubirii de către persoanele care, ca şi reclamanţii, s-au văzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile astfel cum au fost definite anterior.
De asemenea, instanţa a constatat că reclamanţii au parcurs procedurile instituite în favoarea lor şi este doar culpa autorităţilor că aceştia nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către instituţiile implicate nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanţilor, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
Astfel, acordarea titlurilor de participare la fond trebuie să se realizeze la cuantumul care ar echivala cu executarea integrală a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pentru a asigura o reparaţie integrală.
In privinţa caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, instanţa a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcţie „de împrejurări le cauzei şi criteriile consacrate în jurisprudenţa curţii, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza procesului pentru cei interesaţi".
In privinţa duratei procedurii, s-a consacrat şi principiul conform căruia acest concept cuprinde şi fazele administrative ale soluţionării unei pretenţii legate de exerciţiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii, trebuie considerată în cauză, că a fost iniţiată încă în cursul anului 2007, prin emiterea notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum şi faptul că, în baza legislaţiei interne, titularul cererii este ţinut să mai aştepte încă 2 ani, fiind condiţionat şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, o durată totală a procedurii de 4-5 ani este considerată de către instanţă ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare şi faptul că reclamanţii au fost lipsiţi în mod arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide şi eficiente care să permită o reparaţie echitabilă.
De altfel, în cauza B. împotriva României, Curtea s-a pronunţat în sensul următor: „se reţine că OUG nr. 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat. Cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcţionează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor."
Pârâta se apără invocând faptul că s-a emis o nouă decizie de către C.C.S.D., alegând o altă modalitate de soluţionare stabilită prin Decizia nr. 2815/2008, având în vedere şi soluţiile nefavorabile pronunţate de instanţele de judecată cu privire la criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 iar potrivit acestei noi decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărţi în două categorii: dosare transmise secretariatului C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007; dosare transmise secretariatului C.C.S.D. după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, însă instituirea unui nou criteriu de natură să prelungească termenele de soluţionare a cererilor doar creează o situaţie nouă în care persoane aflate în situaţii identice nu primesc un tratament identic din partea autorităţilor.
Deşi speţa nu era identică, instanţa apreciază că raţiunile pentru care, Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligaţia impusă de către instanţe autorităţilor competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezentate şi în această cauză.
Considerentele evidenţiate au relevat că acţiunea promovată este întemeiată, aspect de altfel recunoscut şi de autoritatea pârâtă care a susţinut că nu se opune admiterii acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
A.N.R.P. susţine, prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, excepţie invocată în întâmpinarea depusă la termen.
În cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.
Prin urmare, susţine recurenta pârâtă, instanţa de fond a obligat, în mod greşit, A.N.R.P. la soluţionarea Dosarului de despăgubire nr. 35209/ CC.
C.C.S.D. susţine şi ea prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit, a fost obligată la soluţionarea dosarului de despăgubire privind pe intimaţii-reclamanţi, instanţa de fond motivând soluţia pe faptul că nu s-a conformat unui termen rezonabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., în sarcina sa neputând fi reţinută vreo culpă, deoarece în exercitarea atribuţiilor sale trebuie să respecte Decizia nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire.
Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D., precizează recurenta pârâtă, nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire înregistrate la secretariatul C.C.S.D., stabilind o modalitate de soluţionare convenabilă pentru toţi.
Respectarea termenului rezonabil, despre care face vorbire instanţa de fond, arată recurenta-pârâtă, trebuie raportată şi la faptul că în soluţionarea dosarelor trebuiesc respectate etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fiind aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Intimaţii pârâţi L.P. şi L.M. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată a fi fondat numai recursul declarat de A.N.R.P.
Într-adevăr, recurenta - pârâtă A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă, principalele atribuţii ale acesteia în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001 fiind legate de acordare de sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.
Totodată, Autoritatea asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului C.C.S.D., secretariat ce asigură lucrările acestei comisii, iar atribuţiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conţinând decizii prin care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum şi analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii de restituire în natură, atribuţii îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în speţă dosarul de despăgubire fiind analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură de către secretariatul C.C.S.D.
Astfel, cum corect precizează recurenta - pârâtă, faptul că A.N.R.P., asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului C.C.S.D. nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, entitatea investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire fiind C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale amintite, obligând A.N.R.P. la soluţionarea Dosarului de despăgubire nr. 35209/ CC, astfel că recursul declarat de aceasta se priveşte, ca fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa instanţei de fond modificată parţial, în sensul respingerii acţiunii formulată de intimaţii reclamanţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
Cât priveşte recursul declarat de pârâta C.C.S.D., acesta este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurenta, prin motivele de recurs invocate, se prevalează în principal de Decizia nr. 2815/2008 emisă de C.C.S.D., de faptul că potrivit Titlului VII din Legea nr. 245/2005 trebuiesc respectate într-o anumită ordine etapele necesar a fi parcurse pentru soluţionarea cererilor de despăgubire, precum şi de principiul egalităţii ca principiu general al dreptului comunitar.
Este adevărat că Decizia nr. 2815/2008 stabileşte o nouă ordine de soluţionare a dosarelor, însă, astfel cum corect reţine şi instanţa de fond, criteriul stabilit în sensul că proporţional, din fiecare din cele două categorii de dosare (transmise înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007 şi după intrarea în vigoare a acestei Ordonanţe), în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate şi constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare, nu este unul legal, ba chiar încalcă principiul egalităţii, de care chiar recurenta-pârâtă vorbeşte, deoarece prin crearea unor noi categorii de dosare se ajunge automat la o diferenţiere de tratament juridic faţă de peroane aflate în situaţii identice.
Tot atât de adevărat este şi faptul că în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt prevăzute etapele ce trebuiesc parcurse în cadrul operaţiunii generale de soluţionare a dosarelor, operaţiune ce are ca punct final emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru parcurgerea acestor etape nefiind stabilite anumite termene, însă acest fapt nu îndreptăţeşte pe recurenta - pârâtă, oricare ar fi dificultăţile invocate, să lase în nelucrare un dosar timp de peste trei ani.
Având în vedere faptul că în calculul duratei procedurii este cuprinsă şi faza administrativă a soluţionării unui dosar de despăgubire, în speţă procedura de acordare a măsurilor reparatorii fiind iniţiată din anul 2007 când s-a emis Dispoziţia nr. 4145 din 5 martie 2007 de către Primarul Municipiului Cluj Napoca şi prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, se constată că în mod corect instanţa de fond a statuat că lăsarea în nelucrare a dosarului timp de peste 3 ani echivalează cu încălcarea principiului respectării termenului rezonabil de soluţionare a cauzei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât intimaţii reclamanţi au sesizat Statul Român cu cererea de despăgubire încă din anul 2001 prin formularea notificării către entitatea deţinătoare a imobilului.
Astfel cum corect susţin intimaţii-reclamanţi, metodologia instituită de lege pentru soluţionarea unor astfel de dosare nu trebuie să conducă la tergiversare pentru că aceasta nu generează decât încălcări ale drepturilor intimaţilor-reclamanţi, care au fost lipsiţi de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de Statul Român.
Pentru considerentele expuse constatând că soluţia instanţei de obligare a recurentei-pârâte C.C.S.D. la soluţionarea Dosarului nr. 35209/ CC este una legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul declarat de această pârâtă ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P. împotriva Sentinţei nr. 204 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.C.S.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 643/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
