ICCJ. Decizia nr. 581/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 581/2011
Dosar nr. 107/54/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I Prima instanţă
Prin sentinţa nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Z.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 105/N/2002 situat în Craiova, str. G.M., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Instanţa a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei A.N.R.P., a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, formulată de pârâta C.C.S.D. precum şi cererea privind daunele cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. G.M., imobil expropriat şi demolat.
Prin Dispoziţia nr. 2910 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în strada G.M. (conform procesului - verbal privind starea de fapt a imobilului), în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., Dosarul reclamantului fiind înregistrat la această instituţie sub nr. 8408/ CC la data de 7 februarie 2006 (fila 35 din dosar).
Curtea a constatat că reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunţându-se la 23 ianuarie 2006.
Instanţa a reţinut că reclamantul a introdus acţiunea la data de 6 ianuarie 2010, constatând că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în acest timp autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Prima instanţă a avut în vedere că termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO, cuprinde şi durata procedurilor administrative, constituind o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei, iar împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor, din culpa acestora, nu poate conduce la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Instanţa de fond reţine că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, revine autorităţilor executive ale statului, care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern, cât şi tratatele internaţionale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituţia României statul român a obligat să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern, C.E.D.O. fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubiri, autorităţile pârâte aduc o evidentă atingere noţiunii de „bun" şi obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
În speţa de faţă, instanţa a reţinut că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor timp de aproximativ 8 ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Apărările pârâtei C.C.S.D., în sensul că secretariatul C.C.S.D., în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova justificarea suprafeţei de 600 mp. teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, au fost înlăturate de instanţa de fond, întrucât nu au fost susţinute prin materialul probator administrat în cauză.
De asemenea, instanţa a reţinut că pârâta C.C.S.D. nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 8408/ CC la data de 7 februarie 2006) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Instanţa a respins cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., Curtea a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi a apreciat-o ca întemeiată, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantului faţă de pârâta A.N.R.P.
În ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al Dispoziţiei de despăgubiri, Curtea considerat-o ca fiind neîntemeiată, neexistând nici un temei legal pentru admiterea acesteia, deoarece Comisia este obligată, conform atribuţiilor legale, să cenzureze Dispoziţia Primarului, ceea ce reprezintă de fapt şi obiectul pretenţiei reclamantului, neputându-se solicita antrenarea răspunderii subsidiare a Primăriei în acest cadru procesual.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei – C.C.S.D.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.C.S.D., care a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:
- În mod greşit prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Tribunalului cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2910/2006 emisă de Primăria Craiova, invocată de recurentă, soluţionarea pe fond a cauzei depinzând de modul de rezolvare a acestei excepţii care vizează un act administrativ şi nu civil, cu caracter executoriu, supus avizului de legalitate al Prefectului.
S-a invocat că este nelegală soluţia de obligare a recurentei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, fără a se ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubiri al intimaţilor reclamanţi.
Recurenta a susţinut că prin Decizia nr. 2815/2008, C.C.S.D. a stabilit ordinea soluţionării dosarelor, în funcţie de data înregistrării lor, proporţional, din cele două categorii în care au fost împărţite, de dinainte şi după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007,cu respectarea principiului egalităţii de tratament a persoanelor îndreptăţite.
S-a mai învederat că Dosarul de despăgubiri al intimaţilor 8408/ CC este incomplet, lipsind înscrisuri care să dovedească faptul că 102 mp din terenul situat în Craiova, str. G.M., ce a aparţinut autorilor intimatului (diferenţa între suprafaţa notificată de 1.172 mp şi 1.613 mp pentru care s-a făcut dovada proprietăţii, restul de 550 mp fiind deja restituită în natură intimatului) se afla în proprietatea notificatorilor la data preluării imobilului.
Recurenta a arătat că nu au fost luate în considerare argumentele sale, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Ultima susţinere vizează imposibilitatea legală de a fi obligată recurenta direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, trecându-se peste etapele administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, admiterea greşită a acestui capăt de cerere conducând la sancţionarea recurentei, în caz de neexecutare în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru imposibilitatea obiectivă de a executa hotărârea judecătorească în termenul prevăzut în dispozitiv, deoarece, pe de-o parte dosarul este incomplet, iar pe de altă parte durata etapei de evaluare depinde de o altă entitate – evaluatorul autorizat, ceea ce contravine scopului instituirii sancţiunii prevăzută de acest text, dar şi intenţiei legiuitorului.
2. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prima critică formulată de recurentă, care priveşte pretinsa nesoluţionare a excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei Primăriei Craiova nr. 2910/2006 este nefondată, deoarece la termenul de judecată din 11 martie 2010 Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat asupra acestei excepţii, pe care a respins-o, motivând în mod corect că pentru această Dispoziţie s-a reglementat o cale specială de atac la secţia civilă a Tribunalului, prin art. 26 din Legea nr. 19/2001, astfel că acest înscris nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, conform art. 5 alin. (2) din lege, nemaiputând forma nici obiectul excepţiei de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Este, în schimb, întemeiată cea de-a doua critică formulată de recurentă, privind obligarea sa la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, în condiţiile în care dosarul în baza căruia se emite acest titlu este incomplet, fiind restituit pentru acest motiv Primăriei Craiova, iar recurentei nu i se poate impune un termen scurt de soluţionare, deoarece nu s-au parcurs etapele premergătoare emiterii titlului de despăgubiri prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar una dintre acestea, aceea a evaluării ţine de competenţa şi atribuţiile altei entităţi implicate în procedură, aceea a evaluatorului autorizat.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că autorii intimaţilor au avut în proprietate un imobil cumpărat în 1972, compus din teren în suprafaţă de 1.613 mp şi construcţie în suprafaţă de 89,42 mp, situat Craiova, str. G.M. expropriat în baza Deciziei nr. 67/1985, în care figurează 1.722 mp suprafaţa terenului expropriat.
Prin Dispoziţia Primăriei Craiova nr. 4355 din 2 februarie 2005 s-a restituit în natură intimatului 550 mp din suprafaţa terenului notificată de 1.722 mp. – fila 72 dosar fond, iar prin Dispoziţia nr. 2910 din 23 ianuarie 2006 a Primăriei Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru restul imobilului notificat, imposibil de restituit în natură - fila 3 dosar fond.
Faţă de evidenta discordanţă între suprafaţa terenului din actul de proprietate al autorilor intimatului şi cea trecută în Decretul de expropriere (1.613mp şi respectiv 1.722 mp), nefăcându-se dovada că la momentul preluării foştii proprietari deţineau în proprietate întregul teren notificat de 1.722 mp, recurenta în calitate de reprezentant al statului român în derularea procedurii de despăgubire a persoanelor îndreptăţite, a solicitat relaţii Primăriei Craiova, respectiv să identifice exact suprafaţa terenului pentru care se propune acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, în beneficiul recurentului (Dispoziţia nr. 2910/2006 a Primăriei Craiova neprecizând nici un fel de suprafaţă) restituindu-i în acest sens dosarul intimatului cu adresa din 1 februarie 2010.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că de la această dată Primăria Craiova ar fi răspuns recurentei până în prezent, astfel că aceasta din urmă nu poate fi făcută răspunzătoare pentru întârzierea cauzată de o altă instituţie implicată în procedura de acordare a despăgubirilor .
Neexaminarea susţinerilor recurentei privind imposibilitatea emiterii titlului de despăgubiri, ca urmare a neidentificării imobilului (terenului) aflat în proprietatea autorilor intimatului la data preluării de către Primăria Craiova şi a necesităţii parcurgerii etapelor procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în ordinea în care au fost reglementate de legiuitor echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei dedus judecăţii, dar şi cu o încălcare a dreptului recurentei pârâte la apărare şi la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O., astfel că în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării se vor completa probatoriile, urmând a se solicita relaţii privind stadiul actual al soluţionării dosarului intimatului, a se verifica dacă s-a completat dispoziţia iniţială sau s-a emis o nouă dispoziţie de către Primăria Craiova cu suprafaţa terenului pentru care intimatul este îndreptăţit la despăgubiri şi dacă dosarul completat s-a restituit recurentei pentru a parcurge etapele legale necesare finalizării procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 583/2011. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
