ICCJ. Decizia nr. 652/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 652/2011
Dosar nr.1733/44/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.A. Administraţia Zonei Libere Galaţi a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea executării HG nr. 598 din 13 mai 2009 pentru modificarea şi completarea HG nr. 518/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi, publicată în M. Of. nr. 421/19.06.2009, respectiv a art. I, pct. 7 şi pct. 11 din HG nr. 598/2009 şi a art. 5 alin. (4) şi art. 6 alin. (4) lit. g) din Anexa la aceeaşi hotărâre ce prevede Statutul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În plus, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a depus la dosar o cerere de intervenţie în interesul pârâtului, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.
De asemenea, pârâtul Guvernul României a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În altă ordine de idei, reclamanta a depus şi un răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2010, prima instanţă a respins cererea de intervenţie.
Prin Sentinţa nr. 14 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus suspendarea efectelor HG nr. 598 din 13 mai 2009, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, în cauza dedusă judecăţii, fără a prejudeca fondul, curtea de apel a constatat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a statutului unei societăţi concurenţiale.
Prima instanţă a reţinut că, în mod firesc, judecătorul fondului urmează să stabilească în ce măsură modificarea statutului şi atribuţiilor reclamantei este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul activităţii acesteia, astfel încât măsura să fie justificată.
Referitor la paguba iminentă, în opinia primei instanţe, afectarea obiectului de activitate al reclamantei, precum şi imposibilitatea obţinerii de profituri din activitatea sa comercială pot fi considerate de natură a-i produce reclamantei un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.
În plus, prin neprestarea activităţii la care s-a angajat reclamanta prin convenţiile încheiate, aceasta ar fi pusă în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor, ca şi cerinţă impusă de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a promovat recurs în termen legal pârâtul Guvernul României, care a solicitat, în temeiul art. 299 coroborat cu art. 301 şi art. 3041 C. proc. civ., modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că, în speţa dedusă judecăţii, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Mai precis, în concepţia recurentei, argumentele invocate de prima instanţă în motivarea soluţiei sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii HG nr. 598/2009, astfel că cerinţa cazului bine justificat nu e întrunită în prezentul litigiu.
Totodată, recurenta era de părere că nici cea de-a doua condiţie normativă nu a fost dovedită, respectiv, iminenţa prejudiciului suferit de partea adversă ca urmare a executării actului administrativ atacat.
Pe de altă parte, recurenta învederează faptul că, prin Sentinţa nr. 117 din 27 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1701/44/2009, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată cererea de anulare a HG nr. 598/2009.
Prin întâmpinarea de la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării actului administrativ individualizat anterior.
Prin sentinţa atacată cu recurs în prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ a dispus suspendarea executării actului administrativ mai sus indicat.
Instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Incontestabil, Hotărârea de Guvern supusă analizei instanţei de faţă reprezintă un act administrativ luat în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că argumentele invocate de curtea de apel în motivarea soluţiei sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii HG nr. 598/2009, astfel că cerinţa cazului bine justificat nu este întrunită în cauză.
De altfel, în dosarul de recurs există dovezi în sensul că, prin Sentinţa nr. 117 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată acţiunea de anulare a HG nr. 598/2009 formulată de intimata-reclamantă R.A. Administraţia Zonei Libere Galaţi.
Avându-se în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu mai prezintă relevanţă critica recurentului în legătură cu cerinţa pagubei iminente, aşa cum le este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În acest context, trebuie menţionat faptul că art. 14 alin. (1) din aceeaşi reglementare impune întrunirea cumulativă a celor două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, astfel că nerespectarea unei cerinţe atrage după sine neacordarea suspendării efectelor unui act administrativ de către magistrat.
Aşadar, în raport de cele învederate anterior, Înalta Curte va admite recursul, în sensul modificării sentinţei şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 14 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei R.A. Administraţia Zonei Libere Galaţi, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 651/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 654/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
