ICCJ. Decizia nr. 717/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.717/2011
Dosar nr. 290/111/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.F.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor suspendarea executării pct. 1.1. din Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligaţia de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008, în cuantum de 5.432.363 lei, în evidenţa contabilă a A.D.A., ca nedeductibile fiscal, urmând a se diminua corespunzător pierderea fiscală înregistrată de societate pentru această perioadă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2009 şi 23 septembrie 2009, D.G.F.P. Bihor a efectuat o inspecţie fiscală parţială cu privire la modul de calcul, evidenţierea şi virarea impozitului pe profit de către A.D.A., perioada supusă controlului fiind 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2008, verificările şi constatările autorităţii fiscale fiind consemnate în cadrul Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 78939 din 23 septembrie 2009.
S-a mai arătat că urmare a inspecţiei fiscale, D.G.F.P. Bihor a reţinut că o parte din cheltuielile efectuate de reclamantă în anii 2006, 2007 şi 2008 nu se justifică, având în acest fel caracter nedeductibil.
S-a mai susţinut că în considerarea concluziilor inspecţiei fiscale, autoritatea fiscală a emis Dispoziţia de Măsuri, ataşată ca Anexa 2, prin care a obligat A.D.A. să înregistreze în evidenţa contabilă suma totală de 5.432.363 lei ca şi cheltuială nedeductibilă, urmând să se diminueze cu această sumă pierderea fiscală înregistrată de societate.
Împotriva Raportului de Inspecţie Fiscală şi a Dispoziţiei de Măsuri, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia nr. 18 din 12 noiembrie 2009.
A mai arătat reclamanta că din punctul său de vedere sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acţiunii, mai exact a considerat că se află în situaţia unui caz bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente ce poate fi evitată doar prin suspendarea Dispoziţiei de Măsuri.
Prin sentinţa nr. 386/ CA din 27 aprilie 2010, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Prin sentinţa nr. 270/ CA din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanta SC A.F.M. SRL şi a dispus suspendarea executării pct. 1.1 din Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligaţia de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008 în cuantum de 5.432.363 lei, în evidenţa contabilă a societăţii reclamante, ca nedeductibile fiscal, urmând a se diminua corespunzător pierderea fiscală înregistrată de societate pentru această perioadă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că există o contestaţie formulată împotriva actului administrativ a cărui suspendare se cere, cauţiunea a fost achitată în cuantumul stabilit de instanţă şi în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor solicitând modificarea în totalitate a sentinţei nr. 270/ CA din 11 octombrie 2010, în sensul respingerii acţiunii.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea recursului se arată faptul că nu ar fi îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
Se arată că instanţa de fond a reţinut că aceste două condiţii ar fi îndeplinite prin simplul fapt că societatea reclamantă „contestă Dispoziţia de măsuri nr. 78940 din 23 septembrie 2009 emisă de organele de inspecţie fiscală invocând nemotivarea elementelor faptice concrete ce reprezintă încălcări ale dispoziţiilor art. 21 Cod Fiscal, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate în sprijinul Dispoziţiei de Măsuri, respectiv art. 21 lit. m) Cod fiscal şi art. 48 din HG nr. 44/2004".
Se mai precizează că organele de inspecţie fiscală au analizat deductibilitatea cheltuielilor conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, HG nr. 44/2004.
Examinând actele dosarului şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că nu subzistă nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Analizând condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei nemotivarea în cadrul dispoziţiei nr. 78940 din 23 septembrie 2009 a elementelor faptice concrete ce reprezintă încălcări ale dispoziţiilor art. 21 Cod Fiscal, motivarea în fapt tardivă a dispoziţiei de măsuri prin dispoziţia de respingerea a contestaţiei, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate în sprijinul Dispoziţiei de Măsuri, respectiv art. 21 lit. m) Cod Fiscal şi art. 48 din HG nr. 44/2004 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, precum şi considerarea eronată a cheltuielilor privind formarea profesională ca fiind suportate de societate în beneficiul personalului nou angajat, în realitate cheltuielile respective fiind suportate pentru pregătirea personalului propus de către angajaţi ai societăţilor afiliate, ca parte a prestării serviciilor contractate cu aceasta.
Toate aceste critici a apreciat instanţa că implică existenţa unei îndoieli asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat.
Înalta Curte retine că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte în condiţiile în care prima instanţă corect a apreciat că este întrunită în cauză cerinţa cazului bine justificat, în sensul definit prin Legea nr. 554/2004, republicată, constatând lipsa oricărei justificări faptice din cuprinsul Raportului de Inspecţie cu privire la circumstanţele reţinute de autoritatea fiscală ca probă a încălcării prevederilor art. 21 Cod Fiscal şi ignorarea de către autoritatea fiscală a faptului că toate cheltuielile evidenţiate de SC A.D.A. ca deductibile întrunesc condiţiile prevăzute de art. 21 Cod Fiscal şi al pct. 48 din HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente se reţine că în mod temeinic prima instanţă a considerat că şi aceasta este îndeplinită, în condiţiile în care modificarea situaţiilor financiare pentru fiecare an în parte prin executarea Dispoziţiei de măsuri şi depunerea la autoritatea fiscală a declaraţiilor rectificative în acest sens cu privire la anii 2006 - 2008 presupune un efor logistic şi financiar considerabil din partea societăţii reclamante paguba suferită de aceasta fiind evidentă.
Fată de toate aceste considerente, din care rezultă întrunirea tuturor condiţiilor pentru suspendarea executării Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligaţia de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008 în cuantum de 5.432.363 lei, în evidenţa contabilă a societăţii reclamante ca nedeductibile fiscal şi nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor împotriva sentinţei nr. 270/CA/2010-P.I. din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
6
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 724/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
