ICCJ. Decizia nr. 732/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 732/2011
Dosar nr. 2447/107/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.M.G.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Alba, activitatea de Inspecţie Fiscală, în principal, anularea procesului - verbal din 15 octombrie 2008 încheiat de D.G.F.P. a Judeţului Alba, activitatea de Inspecţie Fiscală şi anularea scrisorii din 25 noiembrie 2008; în subsidiar, obligarea D.G.F.P. a Judeţului Alba să soluţioneze contestaţia administrativă înregistrată din 14 noiembrie 2008, în sensul emiterii deciziei de soluţionare a acesteia, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii din prezenta cauză, sub sancţiunea penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la sumele pentru care s-a reţinut că societatea reclamantă nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit; obligarea pârâtei la plata sumei de 34.294.505 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul nejustificat de soluţionare a plângerii prealabile; suspendarea executării procesului - verbal din 15 octombrie 2008 încheiat de pârâtă.
S-a mai solicitat şi obligarea instituţiei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în perioada 2007 - 2008 a fost supusă la două inspecţii fiscale. Primul a fost efectuat de A.N.A.F. – D.A.F. – A.I.F., constatându-se prin Decizia de impunere din 7 februarie 2008 că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 12.755.681 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar şi accesorii pe perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007. Împotriva acestei decizii reclamanta a exercitat procedura prealabilă, în prezent, litigiul fiscal fiind pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cel de al doilea control a fost efectuat de D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, în baza delegării de competenţă, constatându-se prin Decizia de impunere din 23 iunie 2008 că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 22.356.195 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar şi accesorii pe perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2004 şi această decizie a fost atacată pe calea procedurii prealabile şi, ulterior, în justiţie, cauza fiind în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti.
La data de 15 octombrie 2008. a mai arătat reclamanta a fost supusă unui nou control din partea D.G.F.P. a Judeţului Alba, perioada verificată fiind 2003 - 2008, având ca obiectiv inspecţie fiscală parţială, în vederea stabilirii impozitului pe profit de care a fost scutit agentul economic începând cu anul 2003. Cu această ocazie reprezentanţii organului fiscal au încheiat procesul - verbal din 15 octombrie 2008 prin care s-a concluzionat, în urma analizării actelor de control anterioare, că societatea reclamantă pe perioada 2003 - 2007 nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, deoarece profitul impozabil nu este aferent activităţii pentru care reclamanta beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit. S-a mai constatat că reclamanta a achitat în întregime sumele constatate ca datorate cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare prin actele de control fiscal anterioare.
Reclamanta a contestat la organul fiscal competent procesul verbal arătat, iar prin scrisoarea nr. din 25 noiembrie 2008 s-a comunicat reclamantei că procesul verbal în discuţie nu constituie un act administrativ fiscal şi ca atare nu poate face obiectul unei contestaţii administrative în condiţiile art. 205 din OG nr. 92/2003, fiind îndrumată, în măsura nemulţumirii sale, să conteste acest act pe procedura oferită de Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat de reclamantă, că în pofida faptului că procesul verbal nu ar conţine constatări proprii, aprecierea reprezentanţilor organului fiscal că societatea reclamantă pe perioada 2003 - 2007 nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, deoarece profitul impozabil nu este aferent activităţii pentru care reclamanta beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, este determinantă sub aspectul caracterizării acestui proces verbal drept act administrativ fiscal, ce produce efecte importante în patrimoniul reclamantei şi la care organul fiscal era obligat a-l aprecia în consecinţă în procedura contestaţiei administrative formulată.
Cu referire la cererea subsidiară s-a susţinut că justificarea caracterului de act administrativ fiscal al procesului verbal în discuţie obliga organul fiscal la cercetarea în fond a contestaţiei administrative, neprocedând în acest mod, conduita instituţiei întruneşte elementele unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ce se impune a fi sancţionat.
Sub aspectul cererii de suspendare s-au considerat a fi întrunite condiţiile de admisibilitate a acestei măsuri, şi anume existenţa cazului bine justificat constând în criticile de nelegalitate formulate prin cererea de chemare în judecată, precum şi iminenţa producerii unei pagube deosebit de importante în patrimoniul constând în constatarea că reclamanta nu beneficiază de scutire la impozitul pe profit pe perioada 2003 - 2007, cu consecinţa obligativităţii achitării sumelor aferente acestei perioade către bugetul de stat.
Analizând acţiunea reclamantei, Curtea a invocat şi a supus discuţiei părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovată de reclamantă, decurgând din împrejurarea neîntrunirii calităţii de act administrativ fiscal a procesului - verbal din 15 octombrie2008 atacat în cauză.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 59/ F/CA din 2 martie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.M.G.C. SA.
În raport de excepţia ridicată Curtea a constatat următoarele:
În cauză prin procesul - verbal din 15 octombrie 2008 la capitolul III „Constatări fiscale", ce a constituit elementul determinant al demersului judiciar al reclamantei, s-a reţinut că „Având în vedere rezultatele inspecţiilor fiscale desfăşurate în vederea modului de calcul şi de virare a impozitului pe profit s-a stabilit că pentru perioada 2003 - 2007 societatea nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit deoarece profitul impozabil nu este aferent activităţii pentru care societatea beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit (activitatea de extracţie şi preparare a minereurilor neferoase)".
Constatarea D.G.F.P. a judeţului Alba cum că pentru perioada 2003 - 2007 societatea reclamantă nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit este o reiterare a concluziilor actelor administrativ fiscale anterioare şi a căror contestaţii sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti, fără efecte juridice prin ea însăşi, urmare a inventarierii controalelor fiscale efectuate la societatea reclamantă de diferite instituţii publice cu competenţe în materie, altele decât pârâta. Obiectul controlului făcut de organul fiscal menţionat l-a constituit centralizarea tuturor controalelor efectuate în acest domeniu la societatea reclamantă, actele de control fiscal încheiate, precum şi măsurile dispuse, fără însă a dispune în nume propriu, aşa cum susţine reclamanta, vreo măsură ori stabili vreo obligaţie cu caracter fiscal în sarcina acesteia.
Că este aşa, a concluzionat Curtea, rezultă şi din constatarea organului fiscal potrivit căreia deciziile de impunere menţionate şi inventariate, aşa cum s-a afirmat mai sus, au fost contestate de societatea reclamantă, urmând ca în urma soluţionării acestor contestaţii „să se stabilească dacă societatea mai beneficiază sau nu de scutire la plata impozitului pe profit".
Toate aceste considerente dovedesc că procesul - verbal din 15 octombrie 2008 încheiat de D.G.F.P. a Judeţului Alba, activitatea de Inspecţie Fiscală nu constituie un act administrativ fiscal şi, ca atare, este exceptat de la controlul de nelegalitate al instanţelor judecătoreşti, cererea de anulare a acestuia în condiţiile contenciosului administrativ fiind inadmisibilă.
A mai reţinut Curtea, că organul fiscal a apreciat corect că procesul verbal în discuţie nu constituie act administrativ, răspunsul oferit fiind de natură a lămuri reclamanta de poziţia pârâtei în legătură cu actul atacat.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia a declarat recurs SC R.M.G.C. SA.
În motivele de recurs se arată că în hotărârea atacată s-a confundat noţiunea de titlu de creanţă fiscală cu cea de act administrativ fiscal şi, în mod greşit, s-a considerat că procesul-verbal nu este un act administrativ-fiscal deoarece acesta nu produce efecte juridice în mod direct asupra reclamantei.
S-a invocat faptul că:
I. Procesul-verbal atacat prezintă caracteristicile unui act administrativ fiscal deoarece produce efecte juridice faţă de reclamantă.
Deşi instanţa de fond a pornit de la definiţia legală a actului administrativ fiscal, definiţia cuprinsă în art. 14 C. proCod Fiscal, însă concluzia a fost greşită deoarece nu a interpretat constatările din procesul-verbal prin raportare la ansamblul de acte emise anterior de organele fiscale.
Se susţine că procesul-verbal produce efecte juridice prin faptul că stabileşte că reclamanta nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit, procesul-verbal neavând un caracter orientativ ci este rezultatul unei inspecţii fiscale menite să stabilească obligaţii fiscale.
În procesul-verbal s-a prevăzut că obligaţiile societăţii vor fi stabilite în urma contestaţiilor formulate de reclamantă, iar în cazul în care s-ar obţine anularea deciziilor anterioare de impunere se consideră că organele de inspecţie fiscală vor avea posibilitatea să utilizeze rezultatele procesului-verbal pentru a executa din nou obligaţia fiscală stabilită şi care reprezintă profitul nescutit.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu a observat motivul pentru care a fost demarat acest control fiscal, respectiv procedura prevăzută de art. 18 din OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
II. Actele administrativ fiscale pot fi atacate chiar dacă nu reprezintă o decizie de impunere sau un alt titlu de creanţă.
Potrivit art. 205 alin. (1) C. proCod Fiscal se pot contesta atât titlurile de creanţă cât şi actele administrativ-fiscale.
Instanţa de fond a verificat dacă procesul-verbal îndeplineşte caracteristicile unui titlu de creanţă, constatând că nu dispune vreo măsură din care să rezulte obligaţia la plata creanţelor fiscale stabilite, dar lipsa acestor măsuri face ca procesul-verbal să nu poată fi pus în executare direct de către organele fiscale în cadrul unei proceduri de executare silită, însă nu înlătură caracterul de act administrativ fiscal.
Orice titlu de creanţă este un act administrativ-fiscal, dar nu orice act administrativ-fiscal este titlu de creanţă. În speţă, actul administrativ-fiscal, deşi nu este titlu de creanţă, produce efecte faţă de subiectul căruia i se adresează deoarece se precizează că reclamanta nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului.
III. În subsidiar, procesul-verbal poate fi contestat având în vedere că procedura în cadrul căreia s-a emis aceasta nu a fost finalizată.
Chiar dacă se va aprecia că procesul-verbal nu este un act administrativ fiscal tipic, doctrina recunoaşte posibilitatea controlării acestuia în măsura în care este considerat a fi un act premergător în procedura de recuperare a ajutorului de stat, procedură care nu s-a finalizat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
În faţa instanţei de fond s-a solicitat anularea procesului - verbal din 15 octombrie 2005 emis de D.G.F.P. Alba – D.G.I.F. – A.I.F.
Prin acest proces - verbal s-au făcut constatări fiscale, respectiv s-a constatat că au fost întocmite mai multe rapoarte de inspecţie fiscală referitoare la scutirea societăţii reclamante de la plata impozitului pe profit pentru perioada 2003 – 2007, iar deciziile de impunere emise în baza acestor rapoarte au fost contestate de societate, iar după soluţionarea contestaţiilor urma să se stabilească dacă societatea "mai beneficiază sau nu de scutirea" de la plata impozitului pe profit.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei considerând că actul atacat nu constituie un act administrativ fiscal.
Criticile din motivele de recurs ce vizează greşita soluţionare a cauzei plecând de la această apreciere a instanţei de fond, sunt nefondate.
Într-adevăr, potrivit art. 41 C. proCod Fiscal, actul administrativ fiscal este definit ca fiind actul administrativ "emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale".
Chiar dacă procesul-verbal este încheiat în urma unei inspecţii fiscale nu este un act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. proCod Fiscal
Instanţa de fond nu a ajuns la o concluzie greşită ci chiar s-a considerat că cele constatate de organul fiscal cu privire la scutirea de la plata impozitului pe profit reprezintă o reiterare a concluziilor unor rapoarte de inspecţie fiscală anterioare, prin acest proces-verbal nu s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina societăţii.
Aşa cum se recunoaşte chiar în motivele de recurs, în procesul - verbal s-a prevăzut că obligaţiile de plată ale societăţii vor fi stabilite în urma contestaţiilor formulate de reclamantă, însă, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora, în cazul anulării deciziilor de impunere anterioare, organele fiscale vor utiliza concluziile procesului - verbal pentru a executa din nou obligaţia fiscală.
În cazul în care deciziile de impunere emise în baza rapoartelor de inspecţie fiscală anterioare şi care vizează scutirea de la plata impozitului pe profit pe anii 2003 - 2007 vor fi anulate de instanţă, organele fiscale nu vor putea executa din nou societatea pentru aceleaşi sume şi pentru aceeaşi perioadă. Această imposibilitate este dovedită, mai întâi, de faptul că efectele hotărârilor judecătoreşti de anulare a actelor fiscale sunt obligatorii pentru organele fiscale iar, în al doilea rând, în procesul-verbal contestat în prezenta cauză nu se prevede decât faptul că scutirea de la plata impozitului pe profit va fi stabilită numai după soluţionarea contestaţiilor formulate.
Soluţia instanţei de fond nu putea fi influenţată de stabilirea motivului pentru care a fost demarat controlul fiscal, deoarece actul atacat nu este un act administrativ fiscal care să poată fi contestat.
Referitor la susţinerile din motivele de recurs ce vizează posibilitatea atacării actelor administrativ fiscale, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 205 C. proCod Fiscal, actele administrativ-fiscale pot fi contestate, dar instanţa de fond a respins acţiunea nu pentru că ar fi inadmisibilă contestarea actelor administrativ-fiscale, ci pentru că actul atacat nu este act administrativ fiscal.
În soluţia atacată nu s-a verificat dacă procesul-verbal îndeplineşte caracteristicile unui titlu de creanţă, ci a analizat dacă acest proces-verbal este sau nu un act administrativ fiscal, astfel cum este definit de art. 41 din OUG nr. 92/2003 şi s-a dovedit că prin acesta nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale în sarcina recurentei-reclamante.
În ceea ce priveşte susţinerea din motivele de recurs, în subsidiar, că procesul - verbal ar putea fi contestat pentru că procedura în cadrul căreia a fost emis nu a fost finalizată este şi ea nefondată, deoarece instanţa de fond a considerat, în mod corect, că procesul-verbal atacat nu este un act administrativ fiscal.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.M.G.C. SA împotriva Sentinţei nr. 59/ F-CA din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 754/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
