ICCJ. Decizia nr. 742/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 742/2011
Dosar nr. 8976/2/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii C.G. şi C.V. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a le soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului, prin D.C. – C.C., să procedeze la analizarea/avizarea cererii acestora de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei.
În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au învederat instanţei că au depus cereri de redobândire a cetăţeniei române în anul 2003, având număr de înregistrare 14991/2003, respectiv 14995/2003, cereri cu privire la care în data de 17 septembrie 2009 au solicitat urgentarea soluţionării lor, interesându-se periodic în tot acest interval de timp de stadiul soluţionării cererilor lor, de fiecare dată primind acelaşi răspuns, anume că dosarul se află în lucru si că trebuie să aibă răbdare, cu toate că termenul de mai bine de 6 ani de când au formulat cererea depăşeşte cu mult un termen rezonabil, venind în contradicţie flagrantă cu prevederile Convenţiei europene privind cetăţenia referitoare la soluţionarea acestor cereri „într-un termen rezonabil".
În privinţa solicitării privind plata de daune morale, reclamanţii au arătat că prin această tergiversare li s-a creat un prejudiciu moral, încălcându-li-se condiţia/demnitatea umană, întrucât au fost privaţi de drepturile legale şi constituţionale o perioadă îndelungată de timp.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în data de 02 noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, cererile acestora au fost examinate şi avizate pozitiv.
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererilor reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin prisma actelor depuse la dosar de către pârât, instanţa a reţinut că cererile reclamanţilor au fost examinate şi avizate pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţele din data de 02 noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, urmând a se emite şi publica în M. Of. ordinele ministrului justiţiei în acest sens.
Astfel, instanţa a apreciat acţiunea reclamanţilor ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privinţa primelor două capete de cerere.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, instanţa de fond a apreciat că prin nesoluţionarea cererilor lor într-un termen rezonabil reclamanţii au fost prejudiciaţi, astfel că cererea acestora de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul justificată, constituind o justă reparare a prejudiciului moral suferit, obligând pârâtul în consecinţă, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că obligarea pârâtului la daune morale nu are fundament în condiţiile în care intră în discuţie admisibilitatea acţiunii, a capătului principal de cerere al acesteia şi al aplicării celor subsidiare, în condiţiile existenţei principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, în acest context solicitarea de daune morale fiind forţată, urmărind o îmbogăţire fără justă cauză.
Arată recurentul-pârât că reclamanţii nu au făcut dovada prejudiciului moral suferit, nu au probat trauma, suferinţa, şocul cauzat exclusiv de aşa zisa nesoluţionare a cererii la termenul dorit. Se arată că justificarea acordării unor compensaţii pecuniare într-un asemenea caz ar putea fi susţinută numai dacă ar fi probată o vădită rea credinţă şi intenţie a pârâtului de a le produce suferinţe psihice adânci, ori de a-i discredita în aşa măsură încât să li se producă un prejudiciu moral evident, iar repararea acestuia să necesite în mod firesc compensaţie monetară.
Recurentul-pârât concluzionează că în cauză nu există nici măcar o ipotetică afectare păgubitoare a reclamanţilor, în condiţiile în care cererile acestora au fost soluţionate pozitiv, apreciind că acordarea de daune morale s-a făcut cu uşurinţă, în lipsa unor dovezi concrete care să susţină repararea aşa zisului prejudiciu moral.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamanţii trebuie să dovedească daunele suferite.
Cererea formulată de reclamanţi reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Chiar dacă suma solicitată de reclamanţi este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Având în vedere că acestea nu au fost dovedite în cauză, urmează a se admite recursul formulat cu privire la capătul de cerere referitor la daunele morale.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica în parte sentinţa recurată, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 981 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de acordare a daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 736/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 747/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
