ICCJ. Decizia nr. 715/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 715/2011
Dosar nr. 935/59/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. 935/59/2010 la 26 august 2010, reclamanta M.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. Bucureşti, pentru a se dispune suspendarea executării ordinelor emise de acesta sub nr. 2003 din 12 august 2010 şi nr. 2025 din 20 august 2010, cu consecinţa suspendării desfăşurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiş, rămase după reorganizare, precum şi anularea actelor administrative emise pentru executarea acestor ordine.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta este angajată la D.A.D.R. Timiş, că şi-a desfăşurat activitatea în mod corespunzător de la data ocupării funcţiei de consilier I inspector în cadrul Inspecţiei de Stat pentru controlul tehnic în valorificarea legumelor şi fructelor, că prin cele două ordine menţionate în cerere s-a dispus reorganizarea activităţii în cadrul Direcţiei şi ocuparea prin concurs a posturilor aferente funcţiilor publice supuse reorganizării prin reducere din cadrul aparatului propriu al Ministerului pârât.
A mai arătat reclamanta că Ordinele menţionate sunt nelegale, nefiind emise în aplicarea art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 57 pct. 1 din acelaşi act normativ şi art. 14 din C.E.D.O., precum şi că executarea lor ar fi de natură să producă perturbări grave în funcţionarea instituţiei în cadrul către reclamanta a ocupat funcţia publică
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind lipsită de obiect, învederându-se că reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative ce vizează organizarea unui concurs de ocupare a funcţiilor publice supuse reorganizării prin reducere, din cadrul aparatului său propriu, după organizarea sa efectivă, care s-a finalizat la 27 august 2010.
De asemenea, pârâtul a invocat excepţia de conexitate a prezentei cauze la dosar nr. 930/59/2010, al Curţii de Apel Timişoara, susţinând că există legătură între cele două cauze având ca obiect cereri de suspendare a executării aceloraşi ordine emise de pârât.
Excepţia de conexitate a fost respinsă prin încheierea dată la 12 octombrie 2010 în dosarul nr. 930/59/2010.
Prin sentinţa nr. 507 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea formulată de reclamanta M.O.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut referitor la excepţia invocată următoarele.
Prin cererea formulată, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la 26 august 2010, reclamanta a solicitat suspendarea executării ordinelor emise de M.A.D.R. Bucureşti sub nr. 2003 din 12 august 2010 şi nr. 2025 din 20 august 2010, pentru reorganizarea aparatului propriu al Ministerului şi, respectiv aprobarea Regulamentului privind ocuparea prin examen a posturilor aferente funcţiilor publice astfel supuse reorganizării prin reducere.
S-a constatat, că la data de 26 august 2010, când reclamanta a sesizat instanţa, concursul pentru suspendarea căreia aceasta a iniţiat prezentul demers judiciar, a fost deja susţinut, fiind chiar afişate rezultatele lucrărilor scrise, urmând ca până la 27 august 2010 să fie încheiată şi etapa de soluţionare a contestaţiilor la examenul scris.
Ca atare, s-a reţinut că examenul pentru organizarea căruia au fost emise Ordinele nr. 2003/2010 şi nr. 2025/2010 de către pârât, a fost deja susţinut la data sesizării instanţei, astfel încât cererea de suspendare a rămas în fapt fără obiect, chiar anterior înregistrării sale la Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa a mai constatat că excepţia astfel soluţionată nu produce efecte cu privire la cererea de anulare a actelor administrative emise ca urmare a executării ordinelor emise de pârât, în speţă, Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin care aceasta a fost eliberată din funcţie la data expirării perioadei de preaviz.
S-a observat că, deşi reclamanta şi-a întemeiat prezenta cerere pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, nu a dovedit că a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a ordinelor emise de pârât, pentru care s-a solicitat suspendarea executării, astfel încât nu s-ar putea aprecia că nulitatea deciziei de eliberare din funcţie ori a altor acte subsecvente ordinelor în discuţie ar fi consecinţa anulării actelor generatoare.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs M.O.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Soluţia instanţei de fond este în disonanţă cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O. şi cu dispoziţiile art. 6 din aceeaşi convenţie.
Conform cu dispoziţiile textelor mai sus amintite, instanţa de fond în calitate de judecător naţional avea obligaţia să emită o soluţie motivată şi să ofere justiţiabililor părţi în proces garanţii materiale şi procedurale în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil.
Or, nu se poate vorbi de astfel de garanţii, atâta timp cât motivele respingerii cererii introductive sunt în afara legii şi sub limita unei logici elementare. Astfel, este absurd că în speţe similare la aceeaşi curte de apel să fie date soluţii şi motivări diferite, cum este cazul în dosarul nr. 930/59/2010, în care s-a respins excepţia lipsei de obiect a cererii pe considerentul că soluţionarea unei acţiuni nu se face pe calea unei excepţii, pe când în prezentul dosar a fost admisă excepţia lipsei de obiect, fără ca instanţa să înţeleagă nimic din temeinicia acţiunii principale.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a promovat acţiunea în justiţie solicitând suspendarea unor acte administrative, Ordinul nr. 2003/2010 şi Ordinul nr. 2025/2010, pentru a obţine suspendarea desfăşurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiş, rămase după reorganizare, precum şi anularea actelor administrative subsecvente ordinelor a căror suspendare s-a solicitat, acte ce urmau a fi emise.
Prin actele administrative a căror suspendare a solicitat-o reclamanta, Ordinul nr. 2003/2010 şi Ordinul nr. 2025/2010, emise de M.A.D.R. s-a dispus reorganizarea aparatului propriu al ministerului şi, respectiv, aprobarea Regulamentului privind ocuparea prin examen a posturilor aferente funcţiilor publice supuse reorganizării prin reducere de personal.
În mod corect a reţinut prima instanţă că a fost sesizată cu o cerere de suspendare a executării a două acte administrative, întemeiată pe prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi cu o cerere de anulare a unor acte ce urmau a fi emise pentru a valorifica rezultatele examenului organizat pentru ocuparea funcţiilorpublice enumerate în anexa la ordinele atacate.
Admiterea excepţiei lipsei de obiect este o soluţie a judecătorului fondului, în deplină consonanţă cu prevederile legale în materie.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin urmare, este de la sine înţeles că judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, pentru a putea dispune o astfel de măsură, trebuie ca în prealabil să verifice aceste condiţii, printre altele, şi cerinţa ca actul administrativ în discuţie să fie în fiinţă, respectiv ca la momentul când trebuie să pronunţe hotărârea, actul să producă efecte juridice. Această condiţie deşi nu este expres prevăzută de lege, ea este degajată de întreaga reglementare a suspendării pe cale judiciară a actelor administrative, pentru că altfel ar fi absurd ca judecătorul cauzei să hotărască întreruperea vremelnică a unor efecte juridice care deja s-au epuizat.
Or, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, încă la data promovării cererii de suspendare a celor două ordine, examenul pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice, la care acestea se referă şi pentru organizarea căruia au fost emise, fusese deja susţinut în cursul lunii august 2010.
Admiţând excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, bine a reţinut judecătorul fondului că această excepţie nu produce efecte cu privire la cererea de anulare a actelor administrative ce au fost emise ca urmare a executării Ordinului nr. 2003/2010 şi Ordinului nr. 2025/2010, în speţă Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin care reclamanta a fost eliberată din funcţie.
În privinţa acestui capăt de cerere, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit şi nu a invocat motive distincte de nulitate cu privire la acel act normativ.
Şi această soluţie, constată instanţa de recurs, este corectă deoarece, aşa cum a precizat judecătorul fondului, în privinţa actului de eliberare din funcţie a reclamantei, aceasta nu a formulat nici o critică de nelegalitate a amintitei decizii. De altfel, este de observat că la data promovării acţiunii, 26 august 2010, Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 nici nu fusese emisă, reclamanta atât în acţiune, cât şi în recursul administrativ rezumându-se a solicita anularea actelor administrative ce urmau a fi emise în viitor, fără nici o altă precizare. Nici ulterior pe parcursul procesului reclamanta nu a formulat o precizare de acţiune în care să indice actele administrative ce au fost emise în urma organizării şi susţinerii examenului pe care le atacă, şi care sunt motivele pentru care le contestă. În aceste condiţii, firesc, judecătorul fondului a respins capătul de cerere în discuţie, cu motivarea că nu pot fi decelate motive de nulitate a actelor administrative subsecvente ordinelor a căror suspendare a fost solicitată.
În concluzie, sunt complet nefondate susţinerile recurentei că soluţia instanţei de fond ar fi în conflict cu dispoziţiile Protocolului nr. 1 al C.E.D.O. sau cu cele ale art. 6 din Convenţia Europeană, hotărârea recurată fiind bine motivată şi explicită în privinţa modului în care a soluţionat ambele capete de cerere din acţiunea reclamantei.
Faptul că aceeaşi curte de apel ar fi pronunţat soluţii diferite în speţe similare, după cum susţine recurenta, este lipsit de relevanţă pentru soluţionarea prezentului recurs.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.O. împotriva sentinţei nr. 507 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 736/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
