ICCJ. Decizia nr. 851/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 851/2011
Dosar nr. 1069/59/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., suspendarea executării Ordinului nr. 5308/2010 privind eliberarea sa din funcţia de inspector şcolar general adjunct la I.Ş.J. Timiş, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării acestui act administrativ, existând o îndoială puternică asupra legalităţii acestuia, în condiţiile în care a fost emis cu încălcarea legii şi a clauzelor contractului de management educaţional încheiat anterior.
Sub acest aspect, a arătat că la I.Ş.J. Timiş au fost cuprinşi în structura organizatorică trei inspectori şcolari adjuncţi, structura fiind modificată prin Ordinul nr. 4712/2010 emis de pârât, prin care s-au stabilit doar două astfel de funcţii pentru judeţul Timiş.
În executarea acestui ordin au fost eliberaţi din funcţie doi inspectori şcolari adjuncţi, cel rămas având contract de management doar până în luna octombrie 2010, alături de acesta fiind desemnat un alt inspector omolog, cu delegaţie, în ciuda faptului că reclamantul ocupase postul prin concurs, contractul său de management educaţional având valabilitate până la 5 noiembrie 2012 confirmată prin sentinţa civilă nr. 366/2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 678/59/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2408 din 7 mai 2010.
În altă ordine de idei, actul administrativ contestat apare ca nelegal şi din perspectiva dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Statutul cadrelor didactice, potrivit cărora funcţia de inspector şcolar general adjunct se ocupă doar prin concurs, eliberarea din această funcţie putându-se face în condiţiile legii, conform art. 31 din acelaşi act normativ.
Pe de altă parte, reclamantul a arătat că executarea actului administrativ contestat este de natură să producă o pagubă iminentă, constând în perturbarea gravă a funcţionarii unei autorităţi publice, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu va mai fi în măsură să definitiveze activităţile curente, programele demarate în funcţia ocupată, pentru a asigura funcţionarea optimă a compartimentului pe care l-a coordonat.
În fine, ordinul atacat încalcă în mod flagrant principiul proporţionalităţii şi al protecţiei aşteptărilor legitime, înglobat ordinii publice interne din acquis - ul comunitar, consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formată în interpretarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării unui act emis de Comisie.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, susţinând că nu pot fi decelate în speţă condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea sa.
Astfel, se arată că Ordinul de modificare a structurii I.Ș.J., emis sub nr. 4712/2010 a abilitat inspectorii şcolari generali să stabilească prin decizie coordonarea departamentelor din cadrul inspectoratelor, fiind contrare realităţii susţinerile conform cărora acest ordin nu ar stabili modalitatea concretă de reorganizare a inspectoratelor şcolare; potrivit măsurilor luate în; cadrul judeţului Timiş departamentul coordonare reclamanţi şi-a modificat structura, atribuţiile aferente fiind reduse cu mai mult de 50 %; că măsura eliberării din funcţie respectă clauzele contractului de management educaţional, din art. IX lit. h), potrivit principiului simetriei actelor juridice; că acest contract prevede posibilitatea încetării de drept a efectelor sale, aceasta fiind situaţia în speţă; că măsura adoptată nu încalcă dreptul la muncă al reclamantului, acesta revenind la catedra de profesor rezervată pe toată perioada în care a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct.
Cu privire la pretinsa pagubă iminentă, pârâtul a arătat că afirmaţiile reclamantului nu sunt probate, că activitatea la I.Ş.J. Timiş nu a fost perturbată, atribuţiile acestuia fiind preluate de ceilalţi doi inspectori rămaşi în funcţie, activităţile aferente derulându-se în continuare.
S-a conchis că, în speţă, nu se verifică cerinţele legale pentru a se dispune măsura excepţională a suspendării executării unui act administrativ cu caracter executoriu.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 510 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia pagubei iminente şi a cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut că reclamantul face referire la perturbarea gravă a activităţii la I.Ş.J. Timiş, urmare a eliberării sale din funcţie, însă aceste afirmaţii nu sunt probate prin nici un mijloc de probă, pârâtul negând existenţa unei atari disfuncţionalităţi.
În acest sens, instanţa a observat că nici una dintre activităţile enumerate de către reclamant în cererea de chemare în judecată nu implică cu necesitate participarea sa, acestea putând fi aduse la îndeplinire şi de către alte persoane care ocupă funcţia de inspector şcolar general adjunct, potrivit atribuţiilor desemnate urmare a modificării structurii organizatorice în cadrul I.Ş.J. Timiș.
Mai mult, reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris prin care să dovedească susţinerile sale referitoare la demararea prin contribuţie personală a unor programe de activitate, care nu ar putea fi continuate de alte persoane numite în funcţia menţionată, precum şi a căror întrerupere ar genera o gravă perturbare a activităţii la I.Ş.J. Timiş.
instanţa de fond a constatat că nu se verifică nici susţinerile privind existenţa unui caz bine justificat, în sensul că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care au condus la emiterea actului contestat nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia.
Sub acest aspect, a constatat că toate susţinerile expuse în cererea de chemare în judecată vizează temeinicia, iar nu legalitatea actului administrativ contestat, contrar dispoziţiilor din art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Chiar în măsura în care s-ar considera îndreptăţită să analizeze aparenţa de legalitate în sens larg a actului contestat, instanţa a apreciat că nu se justifică admiterea cererii de suspendare prin raportare la probatoriul administrat, în condiţiile în care, cel puţin în aparenţă, măsura contestată este conformă dispoziţiilor legale.
Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa a reţinut că ordinul contestat face trimitere expresă la textele legale care întemeiază în drept măsurile luate, precum şi la Ordinul nr. 4712/2010, prin care s-a dispus modificarea structurii organizatorice la nivelul I.Ş.J. Timiş.
De asemenea, în aparenţă nu se poate constata că ordinul astfel emis ar încălca dispoziţiile unor acte normative, precum şi clauzele contractului de management educaţional, de vreme ce art. IX lit. h) din contract prevede posibilitatea încetării efectelor sale în ipoteza unor măsuri de reorganizare, precum par a fi cele dispuse prin Ordinul pârâtului cu nr. 4712/2010.
Or, raportat la motivele de fapt şi de drept ale ordinului contestat, nu se poate reţine că măsura luată împotriva reclamantului ar fi fost adoptată ca o sancţiune pentru îndeplinirea defectuoasă a activităţii în cadrul funcţiei ocupate, acesta fiind urmarea măsurii de reorganizare a activităţii dispusă prin ordinul precedent, cu nr. 4712/2010.
în aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că măsura eliberării din funcţie, pare a se înscrie în clauzele contractului de management educaţional, precum şi în prescripţiile 24 alin. (2) şi art. 31 din Statutul cadrelor didactice, aprobat prin Legea nr. 128/1997.
Pe de altă parte, nu se poate reţine în cauză nici o aparenţă de încălcare a dreptului la muncă al reclamantului, astfel cum susţine acesta, de vreme ce în ordinul ce face obiect al prezentului demers judiciar s-a menţionat expres că acestuia i s-a prezervat dreptul de a reveni la catedra rezervată pe durata ocupării funcţiei de inspector şcolar general adjunct.
în egală măsură, a reţinut instanţa, apar lipsite de pertinenţă susţinerile acestuia referitoare la încălcarea unor principii consacrate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a U.E., referitoare la interpretarea dispoziţiilor din dreptul comunitar ce privesc suspendarea executării unor acte emise de Comisie, de vreme ce actul administrativ a fost emis exclusiv în aplicarea legislaţiei interne, care nu a fost nicidecum adoptată în aplicarea unor norme de drept comunitar.
Concluzionând, prima instanţă a apreciat că măsurile adoptate prin acte administrative trebuie analizate prin prisma principiilor care guvernează efectele acestora, în principal, principiul legalităţii, care nu pare a fi fost încălcat în speţă.
3. Recursul reclamantului
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a reluat argumentaţia cuprinsă în cererea de chemare în judecată în privinţa întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ şi a arătat, în esenţă, că instanţa nu a observat unele aspecte hotărâtoare în conturarea cazului bine justificat şi a pagubei iminente, sau nu le-a acordat o semnificaţie juridică adecvată.
4. Apărările intimatului şi procedura derulată în recurs
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut corect, pe baza probelor administrate, neîndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi prevenirii unei pagube iminente impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la cererea recurentului-reclamant, care a depus la dosar, în copie, certificat privind Decizia nr. 2408 din 7 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1655 din 23 martie 2010, a aceleiaşi instanţe, sentinţa nr. 200 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispoziţiile nr. 279 şi nr. 280 din 24 iunie 2010, nr. 337 din 21 iulie 2010, nr. 287 din 27 iunie 2010 şi nr. 341 din 2 august 2010 emise de I.Ş.J. Timiş, adeverinţa nr. 1268 din 23 februarie 2010 emisă de aceeaşi instituţie şi două contracte de management educaţional nr. 9752/1 şi nr. 9752/2 din 1 noiembrie 2006, încheiate cu doi dintre inspectorii generali adjuncţi, pe o perioadă de 4 ani.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de apărările pârâtului şi având în vedere proba cu înscrisuri administrată în recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ a cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamantul este Ordinul nr. 5308/2010 al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educaţional şi eliberarea recurentului – reclamant din funcţia de inspector general adjunct al I.Ş.J. Timiş.
În motivarea ordinului s-a făcut referire la o serie de ordine anterioare privind modificarea structurii organizatorice a inspectoratelor judeţene şi la Decizia nr. 411/2010 a I.Ş.J. Timiş, în care urmau să rămână două funcţii inspector şcolar general adjunct, în loc de trei, cum fuseseră anterior, şi s-a reţinut că atribuţiile specifice departamentului coordonat de recurentul - reclamant au fost schimbate într-o proporţie mai mare de 50 %.
Recurentul - reclamant fusese numit în funcţie prin Ordinul nr. 5824/2008, în baza căruia fusese încheiat contractul de management educaţional nr. 11185 din 5 noiembrie 2008, pe o perioadă de 4 ani.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei potenţial vătămate, şi poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Sub acest aspect, având în vedere şi înscrisurile nou depuse la dosarul de recurs, instanţa de control judiciar reţine că circumstanţele pricinii sunt în măsură să contureze o eroare manifestă de apreciere a autorităţii emitente în aplicarea măsurilor concrete menite să asigure conformarea la noua structură organizatorică a inspectoratului judeţean, eroare de apreciere ce a avut ca efect o afectare disproporţionată a statutului conferit recurentului – reclamant prin ordinul de numire în funcţie şi prin contractul de management educaţional.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, dintre cei trei inspectori generali adjuncţi aflaţi în funcţie la data emiterii ordinului contestat (23 septembrie 2010), contractul de management al recurentului – reclamant urma să-şi împlinească perioada de valabilitate la data cea mai îndepărtată (5 noiembrie 2012), în timp ce durata contractelor celorlalţi doi se împlinea la data de 1 noiembrie 2010. Aşa fiind, este greu de înţeles, în lipsa unei motivări adecvate, în ce mod a urmărit autoritatea emitentă să asigure interesul public al bunei desfăşurări a activităţii inspectoratului judeţean (activitate ce ar putea presupune o anumită stabilitate, o continuitate a proiectelor) atunci când a ales ca în vederea reducerii numărului funcţiilor de inspector general adjunct la două, conform noii structuri organizatorice, să desfiinţeze postul recurentului - reclamant, al cărui contract de management educaţional urma să înceteze la data cea mai îndepărtată.
În concluzie, fără a intra într-o cercetare aprofundată a fondului cauzei, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare, dar fără a valida, în acelaşi timp, punctul de vedere al instanţei de fond, în sensul că analiza cazului bine justificat s-ar raporta numai la dimensiunea formală a actului administrativ, Înalta Curte reţine că emiterea Ordinului nr. 5308/2010 prezintă aparenţa unui exces de putere, aşa cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea corespunzătoare a dreptului de apreciere fiind circumscrisă de legiuitorul român condiţiilor de legalitate a actului administrativ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, care în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 poate consta fie în prejudiciul material viitor şi previzibil produs unui particular, fie în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să rezulte contribuţia personală la iniţierea sau derularea unor programe sau activităţi care nu ar putea fi continuate de alte persoane.
Instanţa de recurs are însă în vedere împrejurarea că perturbarea activităţii inspectoratului rezultă din însăşi instabilitatea creată prin repetatele acte administrative care au afectat raportul managerial al recurentului - reclamant (ordinul în litigiu succedând altor ordine supuse, de asemenea, cenzurii judiciare, potrivit hotărârilor judecătoreşti menţionate la pct. I.4 din prezenta decizie).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) C. proc. civ. şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.I. împotriva sentinţei nr. 510 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea reclamantului.
Suspendă executarea ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 836/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 965/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
