ICCJ. Decizia nr. 979/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 979/2011
Dosar nr. 4030/2/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.E. a solicitat, în contradictoriu cu M.J.L.C., instanţei de contencios administrativ, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului, prin D.C.C.C., să procedeze la examinarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 18 noiembrie 2002, a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române, primind număr de înregistrare 8367. În anul 2009, la data de 25 februarie 2009, a depus o plângere prealabilă, însă, deşi D.C.C.C. avea obligaţia de a-i răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.
Apreciază reclamantul că, această atitudine constituie un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil, fiind astfel vătămat în drepturile sale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4252 din 2 decembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul să soluţioneze cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că durata de aproape şase ani de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul convenţiei, iar din punct de vedere a legii contenciosului administrativ, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluţionarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în dreptul său legat de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs M.J.L.C.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că nu are calitate procesuală pasivă, aceasta potrivit art. 6 din OUG nr. 5/2010 pentru organizarea şi funcţionarea A.N.C., aparţinând acestei autorităţi.
Legătura M.J.L.C. cu A.N.C. vizează doar participarea la elaborarea proiectelor de acte normative privind cetăţenia română.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul susţine că sentinţa atacată este nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
În concret, recurentul susţine că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române nu a fost soluţionată ca urmare a nedepunerii actelor solicitate de A.N.C. prin adresa nr. 8741/ ANC din 18 iunie 2009.
Recursul este nefondat.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data înregistrării cererii pe rolul secretariatului comisiei (anul 2003), şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Nici susţinerea recurentului referitoare la solicitarea de relaţii suplimentare în anul 2009, în afara faptului că nu face dovada comunicării cererii către reclamant, nu poate justifica pasivitatea pârâului pentru o perioadă de 6 ani.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale reclamantului de soluţionare a cererii formulate în anul 2003, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 4252 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 981/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
