ICCJ. Decizia nr. 987/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 987/2011
Dosar nr. 407/32/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele F.D.A.V. şi U.E.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii: A.F.P. Oneşti, SC U. SRL Oneşti, C.N.C.M. şi M.S.G., anularea Deciziei 1 din 29 mai 2009 emisă de pârâta A.F.P. Oneşti şi suspendarea efectelor deciziei până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că începând cu data de 7 octombrie 2008 au cesionat în totalitate părţile sociale ale societăţii în număr de 17.658 către numiţii C.N.C.M. şi M.S.G., iar în calitate de administrator unic a fost numita M.S.G. (act adiţional la actul constitutiv al societăţii, Încheiere nr. 6807 din 10.102.2008 al judecătorului delegat de pe lângă O.R.C. Bacău în Dosar nr. 34325 din 7 octombrie 2008). În conformitate cu acest act adiţional atât asociaţii cât şi noul administrator al societăţii si-au asumat răspunderea şi pentru pasivul societăţii, astfel încât la momentul emiterii Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009 nu mai puteau răspunde pentru nici un fel de datorie a societăţii si nici pentru aşa zisa stare de insolvabilitate a acesteia.
La termenul din 19 ianuarie 2010 reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 32 din 9 martie 2010 a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, a respins cererea reclamantelor de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009 emisă de A.F.P. Oneşti, precum şi acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamante, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, precum şi cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei de a soluţiona cauza că, întrucât pârât este M.F.P. – A.N.A.F. şi nu S.C.E.S. din cadrul A.F.P. Oneşti, competenţa materială de soluţionare revine Curţii de Apel şi nu Tribunalului.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, prin Decizia nr. 1 din 29 mai 2009, A.F.P. Oneşti, în urma controlului efectuat, a constatat că împotriva SC U. SRL Oneşti, în cadrul procedurii de executare silită conform prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, au fost întocmite mai multe forme de executare silită (titluri executori, somaţii, popriri). Din studierea dosarelor fiscale a rezultat că reclamantele F.D.A.V. şi U.E.M., administratori ai SC U. SRL se fac răspunzătoare de provocarea insolvabilităţii societăţii, prin înstrăinarea cu rea-credinţă de bunuri aparţinând agentului economic.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării, apărătorul reclamanţilor a arătat că nu poate să achite cauţiunea, astfel că, instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele F.D.A.V. şi U.E.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentele au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare asupra obiectului dedus judecăţii, întrucât nu a luat în considerare faptul că prin „Precizări" la acţiunea iniţială, a dedus instanţei spre competentă soluţionare o contestaţie împotriva Deciziei nr. 1 din 19 august 2009 şi nu asupra Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a mai pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţi de debitor a contestatorilor, contrar dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ.
S-a mai susţinut de către recurente că, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă, încălcându-li-se astfel dreptul la apărare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În cauză, contestaţia a fost formulată de reclamante împotriva măsurilor dispuse de organele de executare, consemnate în Decizia privind atragerea răspunderii solidare cu debitoarea SC U. SRL nr. 1 din 29 mai 2009, iar obiectul contestaţiei îl constituie suma de 111.468 lei, reprezentând obligaţii fiscale restante, din care 74.196 lei debite şi 37.272 lei, obligaţii accesorii.
Cum cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speţă devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamantă.
în cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege. Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei.
Faţă de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.D.A.V. şi U.E.M. împotriva Sentinţei civile nr. 32 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 236/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
