ICCJ. Decizia nr. 957/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 957/2011
Dosar nr. 54/36/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. 54/36 din 12 ianuarie 2010, reclamanta A.A.E., a chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 1868 din 13 octombrie 2009 emis de pârât.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 26 mai 2009, în urma unui examen, a ocupat postul de director coordonator în cadrul D.S.P. Tulcea, a încheiat un contract de management, fiind numită în funcţie prin Ordinul nr. 1173 din 26 mai 2009 emis de M.S.
Reclamanta a menţionat că ordinul contestat este netemeinic şi nelegal, întrucât: nu este menţionat temeiul legal al încetării contractului de management; nu conţine elementele menţionate în art. 62 alin (2) C. muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv motivarea în fapt şi în drept, precizarea termenului în care poate fi contestată măsura şi instanţa la care poate fi contestat; pe lângă procedura prealabilă a evaluării sale pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale sau legale, emitentul ordinului avea obligaţia notificării prealabile cu 15 zile anterior emiterii acestuia, ori, actul atacat a fost emis la data de 12 octombrie 2009 producând efecte din aceeaşi dată, aşa cum se precizează în art. 1 alin. (1) al acestuia.
Reclamanta a precizat că neîncheierea contractului de management se datorează culpei Ministerului Sănătăţii, care, în urma concursului avea obligaţia să semneze contractele de management cu candidaţii declaraţi admişi, care i-au fost transmise în vederea semnării.
Referitor la documentele depuse de pârâtă privind constituirea Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, în baza prevederilor art. 3, art. 4 şi art. 5 din Ordinul M.S. nr. 877/2009, a considerat că acestea sunt nelegale, întrucât în lipsa unui contract de management nu se putea face evaluarea invocându-se articole din contractul care nu a fost semnat de ambele părţi.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale incidente permit o evaluare a activităţii manageriale, iar ministrul sănătăţii sancţionează lipsa de performanţă fără a aştepta în plină perioadă de pandemie îndeplinirea unui anumit termen, astfel că actul administrativ este legal. De altfel, a susţinut pârâtul, revocarea din funcţia de director coordonator a intervenit ca urmare a culpei reclamantei, prin neîncheierea contractului de management în termen legal.
Curtea de Apel Constanta, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ si fiscal, prin Sentinţa civila nr. 122/ CA din 31 martie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanta si a anulat Ordinul nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis de M.S. ca fiind nelegal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a ocupat începând cu 25 iunie 2009, în temeiul Ordinului nr. 1173 din 26 martie 2009 emis de M.S., funcţia de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea, remuneraţia şi celelalte drepturi urmând a-i fi stabilite prin contractul de management încheiat cu pârâtul.
Prin Ordinul nr. R/ 1858 din 13 octombrie 2009 emis de acelaşi pârât s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea fără a se menţiona temeiurile de drept şi de fapt care au stat la baza acestei măsuri unilaterale, invocându-se doar referatul Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, constituită în baza Ordinului nr. 1228/2009.
Ulterior, în cursul procesului, pârâtul a menţionat drept temei al revocării dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, potrivit cu care reclamanta avea obligaţia de a încheia un contract de management cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv, adică cu M.S., pe o perioadă de maxim 4 ani, în conţinutul căruia sunt prevăzuţi indicatorii specifici de performanţă, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de încetare şi reziliere a acestuia.
A reţinut prima instanţa că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională.
De asemenea, OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629/2009 de către Curtea Constituţională.
În atare situaţie, a reţinut prima instanţa, orice măsură dispusă în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale este nelegală, deci implicit măsura de revocare din funcţia deţinută de reclamantă.
Împrejurarea că nu s-a încheiat contractul de management între reclamantă şi pârât nu-i poate fi imputată reclamantei întrucât aceasta a făcut dovada completării şi comunicării contractului, fără ca acest contract să fie semnat de către pârât. În lipsa unui contract de management încheiat între cele două părţi nu se poate aprecia asupra îndeplinirii indicatorilor de performanţă.
Instanţa de fond a constatat că Ordinul nr. 1858 din 13 octombrie 2009, de încetare a contractului de management a fost emis de pârât în temeiul unor dispoziţii neconstituţionale şi în lipsa vreunei cauze de încetare a raporturilor stabilite începând cu data de 25 iunie 2009, a considerat măsura abuziva si a procedat la anularea ordinului.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâtul, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedura civilă.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate, susţinându-se că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că numirea în postul ocupat de reclamantă a avut ca temei legal dispoziţii dintr-un act normativ constatat neconstituţional, astfel că la momentul pronunţării sentinţei nu mai exista funcţia ocupată de reclamantă.
Se precizează că instanţa de fond ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu cu privire la faptul că la momentul introducerii acţiunii cererea era fără obiect, tocmai pentru motivele care vizau neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, reţinute în sentinţă.
De asemenea, se susţine că obligaţia de a încheia un contract de management, şi implicit, asumarea de către reclamantă a unor indicatori specifici de performanţă, era una imperativă la momentul emiterii Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimata-reclamantă a solicitat anularea Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis de ministrul interimar al Sănătăţii.
După cum se constată, prin art. 1 din ordinul menţionat, s-a dispus revocarea intimatei - reclamante din funcţia de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea, începând cu 13 octombrie 2009, ca urmare a referatului Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cât şi în temeiul art. 7 alin. (1) şi (4) din HG nr. 1718/2008.
Instanţa de fond a analizat legalitatea actului a cărui anulare s-a solicitat numai din perspectiva OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 care nu au constituit temeiul legal al emiterii ordinului contestat, neavând relevanţă cele menţionate de recurent prin întâmpinare.
Prin urmare, prima instanţă a dispus anularea actului atacat fără a analiza motivele de fapt şi de drept care au determinat revocarea din funcţie a reclamantei, menţionate în cuprinsul Ordinului nr. 1858/2009.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin Ordinul nr. 1228 din 7 octombrie 2009 al aceluiaşi emitent, s-a desemnat comisia de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar prin referatul acestei comisii, aprobat de ministrul sănătăţii la 9 octombrie 2009 s-a propus încetarea contractelor de management pentru mai mulţi directori coordonatori printre care şi reclamanta.
După cum se constată, referatul privind evaluarea nu a fost contestat, astfel că în baza acestuia a fost emis ordinul a cărui anulare se solicită.
Prin urmare, argumentele reclamantei referitoare la evaluare cât şi la temeiul de drept al actului contestat, însuşite de instanţa de fond, nu pot fi avute în vedere pentru admiterea acţiunii.
Mai mult, instanţa de fond, deşi a reţinut faptul că atât OUG nr. 37/2009, cât şi OUG nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituţionale, nu a avut în vedere împrejurarea că şi numirea reclamantei în funcţia de director coordonator la D.S.P. Tulcea s-a făcut în temeiul OUG nr. 37/2009. De asemenea, nu s-a avut în vedere că potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 414/2010, „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă, etc.)".
În consecinţă, faţă de cele expuse, în mod eronat s-a reţinut că măsura revocării din funcţie a reclamantei este abuzivă, în lipsa vreunei cauze de încetare a raporturilor stabilite începând cu data numirii - 25 mai 2009, întrucât, aşa cum s-a reţinut, atât rezultatul evaluării cât şi faptul că numirea reclamantei în funcţia de director coordonator la D.S.P. Tulcea s-a făcut în temeiul OUG nr. 37/2009, declarată implicit neconstituţională, constituie motive suficiente pentru a se menţine ordinul atacat.
Avându-se în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), coroborat cu art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să admită recursul formulat, să caseze sentinţa atacată, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.S. împotriva Sentinţei civile nr. 122/ CA din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantei A.A.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 940/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 964/2011. Contencios → |
|---|
