ICCJ. Decizia nr. 1002/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1002/2012
Dosar nr. 1178/44/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul C.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 7454 din 02 august 2011 emis de Vicepreşedintele A.N.A.F., până la pronunţarea de instanţa de fond asupra cauzei.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 292 din 3 octombrie 2011a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu autoritatea pârâtă A.N.V., în sensul că a fost suspendată executarea Ordinului nr. 7454 din 02 august 2011 al vicepreşedintelui A.N.A.F., ce conduce A.N.V., până la pronunţarea instanţei de fond asupra acestui act.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia instanţei de judecată, în vederea respectării principiului legalităţii, reţinând că atât timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
Mai mult, instanţa de fond a reţinut că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Instanţa a apreciat că suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente şi a constatat că în cauza de faţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În speţa analizată, Curtea a constatat că există un caz bine justificat. Sunt invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.
Astfel, s-a reţinut că reclamantul a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi Ordinului nr. 2407 din 04 iulie 2011 emise de Preşedintele A.N.A.F., ce nu au fost publicate in M. Of., Partea I.
Prin urmare, instanţa a apreciat că există o aparenţă de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamant, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse.
Instanţa a reţinut că în speţă este îndeplinită şi condiţia prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil.
Astfel, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că, prin ordinul menţionat, reclamantul a fost eliberat din funcţie, începând cu data de 08 august 2011, iar la momentul pronunţării hotărârii acesta nu prestează o activitate remunerată, ceea ce în mod evident afectează situaţia financiară a reclamantului.
3. Recursul declarat de D.R.A.O.V. Galaţi în nume propriu şi pentru A.N.V.
Recurentele au criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite cele două condiţii pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ. S-a susţinut faptul că până la anularea actului administrativ de către o instanţă judecătorească, acest act se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care nu a fost răsturnată în cauza de faţă.
S-a arătat faptul că pretinsa nelegalitate reţinută de instanţa de fond, în ceea ce priveşte nepublicarea în M. Of. a Ordinelor nr. 2406 şi nr. 2407 din 2011 nu există, actele fiind emise în conformitate cu prevederile legale, recurentele precizând că ordinele arătate nu sunt acte administrative cu caracter normativ şi, ca atare, nu trebuie publicate în M. Of., aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
De asemenea, s-a arătat că nu au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la Statutul funcţionarului public prin organizarea examenului de testare profesională, întrucât dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999 prevăd expres necesitatea organizării examenului pentru ipoteza reorganizării, în situaţia în care mai mulţi funcţionari optează pentru aceeaşi funcţie publică.
Cu privire la paguba iminentă, recurentele au arătat că reclamantul nu a dovedit existenţa unei pagube şi nici măcar un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele invocate, sentinţa pronunţată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată în cauză ca nefondată.
Înalta Curte a reţinut că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 7454/2011, a fost emis de autoritatea pârâtă în temeiul prevederilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de control judiciar a reţinut că acest ordin a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) din HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin HG nr. 565/2011, conform cărora numărul maxim de posturi aprobat pentru A.N.V. este de 3.159.
În aplicarea acestor dispoziţii, la data de 4 iulie 2011 au fost emise Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., D.R.A.O.V. şi Direcţiilor Judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale A.N.V., aparat central şi structuri subordonate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Înalta Curte, văzând dispoziţiile legale mai sus arătate a constatat că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, aşa cum s-a arătat, actul administrativ atacat a fost emis ca urmare a dispoziţiilor legale referitoare la reorganizarea A.N.V., fiind emise şi comunicate preavizele acelor funcţionari publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.
Prin preavizele emise se aducea la cunoştinţa funcţionarilor publici că posturile pe care le ocupă vor fi supuse reorganizării şi că până la data de 12 iulie 2011, ora 16:30, aceştia pot opta pentru o funcţie vacantă corespunzătoare, opţiune care constituie în acelaşi timp şi cerere de înscriere la examen, iar în situaţia în care nu se exercită nicio opţiune pentru posturile vacante se va dispune încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică începând cu data de 8 august 2011, data de intrare în vigoare a noilor structuri organizatorice şi a noilor state de funcţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, fiind incident în cauza dedusă judecăţii motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, însă Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Toate aspectele prezentate de reclamant au fost analizate de Înalta Curte şi s-a constatat că nu există indicii de nelegalitate în emiterea actelor administrative atacate.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Înalta Curte rejudecând cererea de suspendare formulată a constatat că în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actelor contestate nu se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză, prejudiciul material invocat de reclamant nu există.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de D.R.A.O. vamale Galaţi în nume propriu şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 292 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C.S. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1009/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
