ICCJ. Decizia nr. 970/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 970/2012

Dosar nr. 402/46/2011

Şedinţa publică din 23 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1186 din 4 mai 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC A.T. SRL, împotriva deciziei nr. 151/ R-C din 19 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3303/109/2009, intimaţi fiind SC C.C. SRL, C.J. Argeş, A.R.R. Bucureşti - pentru Agenţia Argeş, C.N.M. pentru Societatea Informaţională Bucureşti şi M.C.S.I.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că dispoziţiile legale precizate au în vedere ipoteza descoperirii unor înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ele au existat însă, au forţă probantă prin ele însele şi nici nu au putut fi invocate, deşi erau determinante în pricina ce s-a judecat.

Aceste condiţii sunt impuse în mod cumulativ de textul de lege, iar absenţa uneia dintre ele determină respingerea căii extraordinare de atac.

În cauză, cerinţele enunţate nu sunt îndeplinite. Aspectele noi invocate de revizuientă ca fiind determinante în cauză sunt cuprinse în preambulul studiului elaborat de Facultatea de Mecanică şi Tehnologie şi despre care se arată că a stat la baza programului de transport pentru care au licitat şi agenţii economici - părţi în prezenta cauză. Se susţine astfel că, în acest pretins înscris nou, sunt definiţi termenii utilizaţi în programul de transport. Dincolo de opozabilitatea pe care o are un astfel de studiu şi valoarea definiţiilor ce au încercat să fie date în acesta, trebuie observat că el preia definiţiile din art. 3 al OUG nr. 109/2005, aşa cum se şi arată expres în studiu.

Împotriva deciziei nr. 1186 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, reclamanta SC A.T. SRL a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (art. 322 pct. 5).

Este vorba despre înscrisul intitulat "preambul" emis de Facultatea de Mecanică şi Tehnologie din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti, anterior datei de 7 aprilie 2008, (când a fost elaborat studiul de specialitate privind transportul public de persoane în Judeţul Argeş - studiu emis sub nr. 3265 din 7 aprilie 2008 şi care a stat la baza programului de transport judeţean pentru transporturile rutiere prin servicii regulate pentru anii 2008 - 2011) în care se arată că toate cerinţele impuse prin programul de transport sunt cerinţe minimale ce trebuie îndeplinite de operatorii de transport care depun oferte în vederea executării unui traseu. Pe cale de consecinţă dacă aceste cerinţe sunt respectate şi se oferă mai mult decât s-a stabilit prin programul de transport nu se încalcă programul, dimpotrivă.

Acest înscris - preambulul - este considerat înscris nou, în sensul că a fost descoperit după darea hotărârii. Înscrisul a existat la data când procesul s-a judecat. Acest înscris nu a fost prezentat în faţa instanţelor de judecată şi nici nu s-a ştiut de existenta sa. Reclamanta-recurentă a arătat în motivele de recurs că are cunoştinţă de existenta unui studiu de specialitate, nu însă şi de înscrisurile care au stat la baza acestui studiu.

Examinând cauza şi Decizia recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, se pot formula mai multe căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi anume, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Recursul este reglementat în codul de procedură civilă în Titlul V - Capitolul I, respectiv art. 299-316.

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

În cauza de faţă hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-o revizuire, irevocabilă, deoarece a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC A.T. SRL, împotriva deciziei nr. 1186 din 4 mai 2011 a Curţi de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 970/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs